https://www.youtube.com/watch?v=TTA2buWlNyM
Da, imi amintesc...
Tot...
Nu regret nimic. Asa a fost calea. Asa m-au dus pasii. Pana aici. Inapoi la tine.
Un cerc.
Dar tu? Iti amintesti?
-Numai lucrurile placute...
OK! Si acum ce facem?
-Poate ca el se teme...
-Se teme de ce?
-...Ca te pierde...
-Dar nu ma poate pierde! Eu si vichingul suntem prieteni pentru totdeauna. El e vichingul meu razboinic. Care...Care m-a lasat sa fiu eu insami, sa imi deschid aripile si sa fac ce vreau...Mi-a aratat muntii si a plecat, lasandu-ma singura in meditatie... Mi-a zis ca sunt urata, dar ca se simte minunat langa mine...Ca sunt prea puternica ca sa ma compatimeasca...Astea au fost cuvintele lui de imbarbatare! Si le-a potrivit bine. Caci il iubesc. Mai mult decat poate el duce... Raman de fiecare data cu bratele incarcate de iubire! Iar el se intoarce pe partea cealalta - cu kurul la mine. Dar ii iubesc si kurul! Si parturile! Si sforaiturile! Pentru ca sunt autentice! Dar eu, cui sa dau tot?! Ce sa fac cu iubirea asta care imi curge prin vene?! El...El nu are nevoie de tot...Iar eu dau pe afara!....Mereu vom fi prieteni... Mereu eu voi trage de el sa mergem la plimbare, iar el va zice "NU"... Iar cand voi reusi sa il induplec ma voi simti ca...printesa Merida...Imi e drag pana la soare si inapoi! Dar el nu are nevoie de mine...Nu inca. Nu acum... Iar eu sunt ca un foc care arde...Degeaba...
-Esti atat de schimbatoare...
Am vazut ca el se teme de asta... Ca ar suferi. Din nou.
Da. E posibil. Nu ii pot promite nimic. Depinde de ce are el nevoie...
DAR! Cum poti trece peste...sarutul pufos de la tampla marii?!
Cum?!
Tu nu vezi?! Chiar nu simti?!
Da, drag Raum, nu iti pot primite nimic. Nu iti pot oferi garantii. Pentru ca stiu ca primim intotdeauna ceea ce avem nevoie. Multe depind de tine. Eu sunt tu. Tu esti eu. Nu e nicio indoiala...aici... Suntem legati, cumva...
Pana cand, de ce si cum - nu stiu si nici nu vreau sa stiu!
Stiu doar cum ma simt in bratele tale...Drag Raum...
Inca o gura de aer curat...si ma scufund...ca o sirena...o fiinta a marii care tanjeste dupa munte...Mereu in cautari...Si mereu sincera pana la kurul lui Dumnezeu si inapoi!
sâmbătă, 20 decembrie 2014
Poveste
Povestile incep cu "a fost odata"...
Nu si aceasta! Aceasta incepe cu:
Erau dintotdeauna
sortiti unul altuia! Dar ei aveau nevoie de strategii pentru a iesi din timp! Pentru a experimenta viata de unul singur. Pentru a se iubi asa cum sunt: perfecti, minunati, copii ai luminii plini de har...
Se iubesc. Mereu.
Se asteptasera unul pe celalalt. Chiar daca el era in planul fizic cu 3 ani inaintea ei, o asteptase. Pentru prima data. Adam si Eva... Yin si Yang... A recunoscut-o dupa palariutza...
Mica lui garsoniera de la Bucuresti, mirosind a mere...
Erau legati unul de altul cand au decis sa isi vada fiecare de viata lui.
Ea vroia sa experimenteze. Sa cunoasca lumea!
Era furioasa pe el...caci ... Caci!
Avea 18 ani cand a ramas insarcinata. Era atat de fericita. Universul schimbase tot: lumina, sunetul, culorile! Viata era minunata... Dar...
Nici el nu stia ce vrea... Cauta... Intre drumurile catre Bucuresti...si inapoi la Constanta...
Pana a venit la usa ei si i-a zis:
-Nu mai vreau sa plec la Bucuresti. Raman la tine...
Si a ramas. In sifonier. Pana la gasit tatal ei. Regele.
-Buna dimineata, Raum!
-Buna dimineata, rege de printesa...
-Stai bine? Vrei o perna?
-Nu. E ok.
Regele a inchis usa sifonierului si a plecat. La serviciu.
Apoi...Apoi.
Ea a pornit in calatoria ei. Asa credea... A cunoscut printi, regi, pirati, hoti, lei... Pe toti i-a iubit! Dar pe toti! Caci altfel nu stia... Nu stia ura...dispretul...disimularea...teama... Stia doar calea daruirii totale. Chiar si atunci cand durea. Se daruia printre lacrimi.
Si, pentru ca nu le stia, le-a cunoscut pe toate: dispretul, ura, disimularea, prefacatoria, mincuna, inselatoria...
De fapt, s-a descoperit pe sine... A aflat ca nu era nimic din toate acestea. Era iubire si lumina.
Un suflet cald intr-o lucratura de lut. O inima mare.
Dupa multi ani...asa cum era firesc...cei doi s-au regasit...
Ea tocmai fusese parasita de un print, el era intr-o poveste cu o regina de gheata. De cativa ani.
Cu regina s-a si insurat. La scurt timp. Asa, ca sa fie povestea de poveste si scorul egal. Caci si ea fusese maritata cu un rege. Al icebergurilor.
Povestilea astea incurcate! Ar fi atat de simplu daca personajele ar ramane in povestea lor si nu ar mai evada prin povesti paralele! Dar asta e cu omul. Cu experienta in planul fizic. Asa apar povestile.
Dar daca e sa iesim din toate povestile, sa inlaturam scenariile, decorurile, rezervele si egourile, ramane ... ceea ce trebuie sa ramana: povestea de iubire...Iubirea de poveste...
Caci, daca ea exista, ei doi, oricat ar fi de prinsi prin alte povesti, se vor vedea. Se vor gasi intr-o seara la tampla marii... El ii va da din timpul lui. Se va da pe sine. Fara ego. Ea... va face restul pana la soare si inapoi!
-Hei, ce drak de poveste e asta?!
-E una in care ei se iubesc si fiecare e cu altcineva!
https://www.youtube.com/watch?v=7aLtvzZOr1o
Nu si aceasta! Aceasta incepe cu:
Erau dintotdeauna
sortiti unul altuia! Dar ei aveau nevoie de strategii pentru a iesi din timp! Pentru a experimenta viata de unul singur. Pentru a se iubi asa cum sunt: perfecti, minunati, copii ai luminii plini de har...
Se iubesc. Mereu.
Se asteptasera unul pe celalalt. Chiar daca el era in planul fizic cu 3 ani inaintea ei, o asteptase. Pentru prima data. Adam si Eva... Yin si Yang... A recunoscut-o dupa palariutza...
Mica lui garsoniera de la Bucuresti, mirosind a mere...
Erau legati unul de altul cand au decis sa isi vada fiecare de viata lui.
Ea vroia sa experimenteze. Sa cunoasca lumea!
Era furioasa pe el...caci ... Caci!
Avea 18 ani cand a ramas insarcinata. Era atat de fericita. Universul schimbase tot: lumina, sunetul, culorile! Viata era minunata... Dar...
Nici el nu stia ce vrea... Cauta... Intre drumurile catre Bucuresti...si inapoi la Constanta...
Pana a venit la usa ei si i-a zis:
-Nu mai vreau sa plec la Bucuresti. Raman la tine...
Si a ramas. In sifonier. Pana la gasit tatal ei. Regele.
-Buna dimineata, Raum!
-Buna dimineata, rege de printesa...
-Stai bine? Vrei o perna?
-Nu. E ok.
Regele a inchis usa sifonierului si a plecat. La serviciu.
Apoi...Apoi.
Ea a pornit in calatoria ei. Asa credea... A cunoscut printi, regi, pirati, hoti, lei... Pe toti i-a iubit! Dar pe toti! Caci altfel nu stia... Nu stia ura...dispretul...disimularea...teama... Stia doar calea daruirii totale. Chiar si atunci cand durea. Se daruia printre lacrimi.
Si, pentru ca nu le stia, le-a cunoscut pe toate: dispretul, ura, disimularea, prefacatoria, mincuna, inselatoria...
De fapt, s-a descoperit pe sine... A aflat ca nu era nimic din toate acestea. Era iubire si lumina.
Un suflet cald intr-o lucratura de lut. O inima mare.
Dupa multi ani...asa cum era firesc...cei doi s-au regasit...
Ea tocmai fusese parasita de un print, el era intr-o poveste cu o regina de gheata. De cativa ani.
Cu regina s-a si insurat. La scurt timp. Asa, ca sa fie povestea de poveste si scorul egal. Caci si ea fusese maritata cu un rege. Al icebergurilor.
Povestilea astea incurcate! Ar fi atat de simplu daca personajele ar ramane in povestea lor si nu ar mai evada prin povesti paralele! Dar asta e cu omul. Cu experienta in planul fizic. Asa apar povestile.
Dar daca e sa iesim din toate povestile, sa inlaturam scenariile, decorurile, rezervele si egourile, ramane ... ceea ce trebuie sa ramana: povestea de iubire...Iubirea de poveste...
Caci, daca ea exista, ei doi, oricat ar fi de prinsi prin alte povesti, se vor vedea. Se vor gasi intr-o seara la tampla marii... El ii va da din timpul lui. Se va da pe sine. Fara ego. Ea... va face restul pana la soare si inapoi!
-Hei, ce drak de poveste e asta?!
-E una in care ei se iubesc si fiecare e cu altcineva!
https://www.youtube.com/watch?v=7aLtvzZOr1o
La tampla marii
Sarutul. Era cald, dulce si...pufos. Da, pufos...
Bratele lui au cuprins-o intr-o stransoare vecina vesniciei. Un inel greu de rupt. Chiar si peste vieti.
S-a cuibarit acolo. Era locul ei. Simtea asta... Acum cu pumnii usor stransi la piept, usor infrigurata...
Asemeni unui copil rumen in obraji, fericit, a murmurat sub razele lunii protectoare...
-Stii..., nu ne-am vazut de un an...
-Si? Te-ai mai gandit la mine?
-N-o sa stii niciodata asta!...Dar tu? Te-ai gandit la mine?
-Da. De multe ori...
L-a privit. El era usor serios. Dar si un pic insurat.
Dar asta nu avea niciun sens in acel moment.
Acum erau doar ei. Unul si acelasi.
A deschis pumnii si si-a inlantuit bratele duios pe gatul lui... Universul zambea dulce si pufos... Da, pufos...
Si-a sprijinit capul pe pieptul lui. Si s-a abandonat clipei...
Aproape uitase sentimentul acela... Deplin, impacat, fara ganduri, cald, bland... Uitase cum e sa iubesti si sa fii iubit, sa respiri in iubire, sa fii iubire... Fara patima, fara pasiune... Sinceritate deplina, neincatusata, impartasita total... Se deschidea... Crestea...
Atunci ea a simtit fericirea inundand spatiul...
Si a stiut ca mai e o cale a cunoasterii: alaturi de un partener, dar nu oricare, ci acela... Partenerul divin...
Bratele lui au cuprins-o intr-o stransoare vecina vesniciei. Un inel greu de rupt. Chiar si peste vieti.
S-a cuibarit acolo. Era locul ei. Simtea asta... Acum cu pumnii usor stransi la piept, usor infrigurata...
Asemeni unui copil rumen in obraji, fericit, a murmurat sub razele lunii protectoare...
-Stii..., nu ne-am vazut de un an...
-Si? Te-ai mai gandit la mine?
-N-o sa stii niciodata asta!...Dar tu? Te-ai gandit la mine?
-Da. De multe ori...
L-a privit. El era usor serios. Dar si un pic insurat.
Dar asta nu avea niciun sens in acel moment.
Acum erau doar ei. Unul si acelasi.
A deschis pumnii si si-a inlantuit bratele duios pe gatul lui... Universul zambea dulce si pufos... Da, pufos...
Si-a sprijinit capul pe pieptul lui. Si s-a abandonat clipei...
Aproape uitase sentimentul acela... Deplin, impacat, fara ganduri, cald, bland... Uitase cum e sa iubesti si sa fii iubit, sa respiri in iubire, sa fii iubire... Fara patima, fara pasiune... Sinceritate deplina, neincatusata, impartasita total... Se deschidea... Crestea...
Atunci ea a simtit fericirea inundand spatiul...
Si a stiut ca mai e o cale a cunoasterii: alaturi de un partener, dar nu oricare, ci acela... Partenerul divin...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)