A fi sau a nu fi? Realist, aceasta este întrebarea!

Aţi auzit vreodată asta:

-Băi, tu trăieşti cu capul în nori! Eşti total rupt de realitate! Nu eşti deloc realist!

Da?!

Atunci vă propun spre rezolvare o problemă adâncă:

Ce drac’  înseamnă “a fi realist”???!!!

Am tot rumegat azi întrebarea asta. Am purtat-o cu mine peste tot şi am lăsat-o să lucreze.

Şi iată ce s-a copt.

1 – Dacă cizmarul e cel care lucrează într-o cizmărie, brutarul e cel care lucrează într-o brutărie, cofetarul e cel care…. ştim noi ce face! Atunci realistul este cel care lucrează într-o realitate!
Simplu, nu?!

2 - Realitatea e ceea ce simţim – vedem, auzim, mirosim, pipăim şi diferă de la un om la altul.
Nimic de comentat în plus, sper!

3 – Omul lucrează simultan în două realităţi – una exterioară(pe care o văd şi ceilalţi) şi alta interioară(nevăzută pentru cei din jur). Sau, altfel spus, joacă simultan câte un rol în două “filme”.

-Da ce, are voie?!

-Da, poate şi are voie să joace în câte filme vrea el! Îi e permis! Poate chiar să se şi dedubleze, să intre şi prin în alte trupuri! Ba chiar şi să plece prin alte dimensiuni! Vezi, eu am ales doar două dintre toate aceste variante. Recunosc că am făcut asta ca să simplific raţionamentul! :P

4 – Cele două filme de mai sus sunt proiectate simultan pe un acelaşi ecran. Imaginea e neclară la început. E dublată. Omul vine şi focalizează imaginea reglând nişte lentile. Acum aceasta e clară. Filmul a devenit perfect vizibil, auzibil, pipăibil, mirosibil!

Iată cum omul creează realitate şi devine realist.

Concluzii realiste:

Omul, de fapt, reglându-şi percepţiile, reuşeşte  să suprapună cumva realitatea(viaţa) interioară pe cea exterioară.

Atunci când acestea se suprapun perfect şi imaginea e clară, nedublată, omul este realist.

A fi realist înseamnă, deci, a transpune cât mai sincer realitatea interioară în exterior şi invers.

A avea o imagine clară a ceea ce simţi şi a acţiona în totală concordanţă cu aceasta.

A le face să vibreze la fel – ceea ce simt cu ceea ce fac!

Fotograful care face poze culcat pe burtă în mijlocul străzii, încercând să prindă acea captură pe care o simte, dar încă nu a focalizat-o – este cel mai bun exemplu despre cum devine omul realist.

Deloc de neglijat:

Fiecare om creează propria lui realitate. Din câţi suntem, tot atâtea viziuni interioare rezultă. Şi din câte viziuni interioare sunt, tot atâtea realităţi rezultă.

Eu nu pot simţi realitatea ta, aşa cum nici tu nu o simţi pe a mea. Sunt rupt de realitatea ta, tot aşa cum tu eşti rupt de a mea. Sunt realist pentru realitatea mea, tot aşa cum tu eşti realist pentru a ta.

Aşadar şi prin urmare: sunt cât se poate de realist în lumea pe care o simt eu şi în care tu eşti cel nerealist!

Nie-nie-nie-nie-nie!

Sau 

QED!