Curcubeu spiritual

-Aferim?!

-Nu merg, măi, la niciun film… N-am chef… Dar vorbim mai pe seară…

Fata stătea botoasă pe coate.

-Desigur, aş putea să mă sui pe bicicleta mea magică şi să mă duc singură acolo, dar… Azi nu am chef să fac asta singură… Poate că mă alint, dar azi … Îmi doresc să împărtăşesc viaţa mea cu cineva!

Universul îşi făcea lucrarea: trimisese dorinţa ca să poată trimită şi împlinirea ei. Iar fata se lăsase acum în voia dorinţei.

El a sunat mai pe seară, aşa cum îi spusese. E drept că vocea lui era dublată de o uşoară ezitare. În mod normal, fata ar fi punctat această ezitare şi l-ar fi refuzat, dar, în seara aceasta, doar a răspuns scurt:

-Ok, mă îmbrac.

Îndreptându-se către şifonier, şi-a amintit că a doua zi avea nevoie de costumul naţional(fota şi ia de la draga de Mica…) pentru a marca festiv ziua de Sânziene, dublată de ziua iei.

Aşa că, întâi, a căutat costumul. Era împăturit cu drag şi pus sus, printre lucrurile mai rar folosite.

-Ar fi bine să fac o probă, să văz dacă are tot ce e necesar…

A alunecat uşor în amintiri: când, bunica, o încingea strâs cu betele căci îi era tare drag să îi pună în evidenţă talia subţire de codană pe sub sânii fermi, abia pârguiţi…

-Ziua de mâine, dragă Mică, va fi pentru mata…

Telefonul lui a rupt-o din visare. S-a îmbrăcat la repezeală cu ce i-a picat în mână şi a fugit afară, unde universul pregătise scena.

I-a făcut plăcere să îl revadă. Acum purta un cioc, care îi stătea bine. Îl schimba niţel, părea un alt personaj, dar era de bine.

-Poate chiar e un alt personaj…

Tăcut a condus tot drumul. Fata s-a cuibărit în scaunul din dreapta lui, lăsându-se în voia simţirilor.

Erau acolo, amestecate, amărăciune cu stare de bine şi cu împăcare. Din toate câte un pic.

Ştia că tristeţea vine de la faptul că renunţase la Aferim, iar stare de bine era generată de prezenţa lui.

Căci el avea darul de a-i da această stare. Ca un protector din planul fizic - ce era pentru fată.

Au mers la el acasă.

Sufrageria lui era plină de maşinuţe şi de lego.

-Asta e camera copiilor?

-Da!!! Am avut musafiri!

Fata s-a înduioşat. El nu avea copii, dar strânsese de-a lungul timpului o adevărată colecţie de maşinuţe de fier. Cele după care tânjise în copilărie.

-Aveam atunci una singură, pe care cu mare greutate o găsisem. Şi aia era julită! Sufeream că nu aveam mai multe… Că nu găseam!

Acum le găsise. Le strânsese de peste tot! Erau una din pasiunile lui de suflet.

Fata a murmurat privind admirativ:

-E minunat că îi laşi pe copii să se joace cu ele…

-Eeee, le am şi pe astea, de colecţie, pe care nu le dau la joacă. Vino să ţi le arăt.

Şi a condus-o la biblioteca din hol unde avea întreaga serie de la Cars 1 şi 2, şi alte minuni de maşinuţe. Unele erau, încă, în cutii.

-Dar ce e aici(şi a arătat spre sufragerie), e pentru ei. Se pot juca in voie cu ele.

-O să ajungi un moş care strange copiii la el acasă să îi lase să se joace cu masinuţele lui? Iar tu să îi privesti…

-Sper să nu! Acum vin copiii prietenilor şi nepotă-miu! Dar, tu ştii ce le place?!

Da, ştia. În primul rând ştia cât de mult îi plăceau lui maşinile.

Şi apoi, fiul ei(acum de 19 ani) avusese o multime de maşimama cu care se juca ore în şir, într-o fantezie plină de împăcare şi brrrrrââââm-brrrrââââm-uri.

Era plăcut la el. Un adevărat acasă. Avea tot ce e necesar şi toate alese după o chibzuială îndelungată.

S-a bucurat să regăsească florile care îşi reveniseră, ba chiar înfloriseră. Semn că el se ocupase de ele.

Iar pentru ea, el avea, întotdeauna, ceva fin de băut. De fapt, nu special pentru ea, ci pentru prietenii lui. Căci el nu bea mai niciodată.

-Şi, ce îmi dai bun de băut în seara asta?

-Aaaa, am Drambuie! Ai mai băut?

-Nu mai ştiu…

-E o combinaţie de whiskey cu miere şi plante. Foarte bună!

-OK, vreau!

Licoarea aceea era, într-adevăr, foarte bună. Şi foarte tare. Dar îi plăcea senzaţia pe care o lăsa în urmă. Ceva dur, cu dulce şi amar… Un amestec fin, complex…

-Hai să punem muzică…

El a dat drumul la televizor. A mutat pe Mezzo – se cânta Bach.

-Las aici?

-Daaaaa, e bine aşa!

-Mă duc să fac un duş. Vii cu mine să mă speli pe spate?

-Vrei să te spăl în ritmul ăsta?

Şi a inceput să rupă furtunos, cu părul căzut teatral în ochi, o vioară imaginară, care putea fi şi un violoncel, sau un contrabas.

-Nuuu, lasă! Rămâi aici cu vioara ta şi fii cuminte!

A revenit îmbrăcat într-un şort negru. Pe cracul stâng erau imprimate două personaje din desene animate.

-Ha! Ce budigăi sexi ai! Cine ţi i-a luat?

-Băi, nu mai stiu dacă mi i-am luat eu, sau i-am primit de la cineva. Îţi plac, nu?!

-Sunt… fabuloşi! Rupi inima târgului cu ei, clar!

O vreme doar au stat aşa, cuminţi. Povestindu-şi ziua. Apoi săptămâna. Apoi luna. Împărtăşeau.

Era exact ce avea nevoie fata în clipa aceea. Şi el.

Încet, s-a produs alchimia. Şi ea s-a apropiat şi l-a sărutat fierbinte pe lobul urechii. I-a şoptit:

-Ce ai spune dacă ţi-aş îndeplini o dorinţă? Care e cea mai ascunsă fantezie a ta?

-Să nu mă mai gâdili!

El râdea. Nu era în dispoziţie. Aşa că doar s-au mai jucat o vreme.

…Minunat joc!

Fata s-a îndepărtat de el, i-a întins tableta spunându-i:

-Intră pe youtube şi caută music for love…

-Eeeeee… Dar ce există?!

-Ce? Muzica sau love-ul?

-Am găsit music for study, music for read,…for love….nu e!

-Ia scrie… for love… Uite că e!

-Haaaaa! 2 ore????! Păi e prea mult!

Aici s-a produs declicul şi a început magia…. Căci au intrat amândoi in starea aceea curată în care spiritul iese la lumină într-un hohot de râs!

…Sublim hohot de râs!

Fata râdea.

-Daaa, păi ţie 5 minute îţi ajung for love!

-Păi da! Tu vrei două ore?! E prea mult!

Râdeau amândoi ţinându-se de burtă. Râsul acela molipsitor care trece de la unul la altul, sincer, ca o flacără jucăuşă. Când ea se mai ostoia, el începea din nou, iar fata se molipsea!

-Băăăi, stai un pic, mai lasă-mă să respire, că mă doare burta!

-Ce, ţi-a ajuns? Nu mai vrei?! Mai pot, să ştii!

Şi iar a început râsul! Cu lacrimi de data asta!

-Doamne, aşa tratezi tu fetele care îţi vin in vizită?!

-Păi, da! Ce, nu e bine?!

Şi dă-i şi râzi!

O clipă ea s-a liniştit, cât să îi spună, ştergându-şi lacrimile de pe obraji:

-Multe experienţe am avut, dar niciuna ca asta! Zău!

-Nuuuu?! Mai vrei?!

Şi iar râsul!

-Mă doare burtaaaa, stai un pic!

-Ok, hai că te mai las puţin şi te iau din nou!

Alt curcubeu de râs. Căci era ca un arc între ei! Pornea de la unul, urca în hohote, şi cobora la celălalt. Ca apoi să o ia înapoi de unde începuse.

…Minunat schimb!

…Minunate culori!

…Magie a spiritului descătuşat! Eliberat!

Minunată experienţă. Întâlnire curată între două suflete.

După râsul acesta celest, ea, cu ochii somnoroşi şi cu capul pe pieptul lui, a murmurat…

-Mă primeşti să dorm la tine? Ştii, regina cea rea, mama mea vitregă, m-a gonit de acasă… A pus să mă omoare…

-Bineee, hai la pătuţ.

Şi au adormit cuminţi, îmbrăţişaţi ca doi copii ai universului. Regăsiţi într-un curcubeu al spiritului.

Universul îi dăruise fetei acea împărtăşire pe care şi-o dorise.

Fără niciun Aferim.