Plutonul

Aseară am fost la o plimbare cu bicicleta. În pluton.

Ceva organizat pe facebook(iată, domnule, că poate fi şi el util la ceva!).

Regulile sunt simple şi de bun simţ: să ai grijă de cel din faţa ta, să semnalezi obstacolele ivite, să ai grijă să păstrezi plutonul compact – adică să nu permiţi crearea de spaţii care să dea şansa maşinilor să se infiltreze între biciclete.

Uneori e necesar să pedalezi mai repede – ca să îl ajungi pe cel din faţă, alteori să frânezi – ca să nu îl loveşti pe cel din faţă.

Apare sentimentul că eşti legat de cei de lângă tine. Şi nu numai. Devii o inimă intr-un grup de 100 de oameni care, toţi, au acelaşi scop!

E un sentiment minunat!

Nu oboseşti, căci te încarci instant cu energie de la grup. Doar aşa se explică faptul că am rezistat la tot traseul, fără să fiu un biciclist încercat.

Devii  conştient de legătura nevăzută care e între oameni. Căci ea încheagă plutonul. Care devine o masă compactă care se deplasează liniar.

100 de suflete într-unul singur.

100 de respiraţii într-una singură.

Sufletul plutonului capătă consistenţă, iar tu esti o fărâmă din el.

E un exerciţiu bun pentru a exersa apartenenţa ta ca şi conştiintă personală la conştiinţa impersonală, universală.

Creşti, devii plutonul. Te integrezi în masa aceea vie, mişcătoare. Accelerezi şi frânezi odată cu ea.