Tipic pentru o oaie plină cu scaieţi

Iată-mă la finalul acestei zile. Tristă, fără motiv. Probabil am strâns mai multe, fără să ştiu că le prind. Una câte una. Ca pe nişte scaieţi.

Dimineaţa am constatat că mă dureau o mare parte din muşchi. Cel mai tare, însă, bicepşii – căci am stat bine prinsă de ghidon. Aseară, la plimbarea în pluton.

Am plecat la serviciu cu tolba după mine(laptop cu toate acareturile, aparat foto cu toate acareturile, tricou de schimb) şi cu planul că seara o voi petrece la Viching, iar el urma să mă ia direct de la serviciu.

L-am sunat pe Florin – trebuia să vină şi el aseară la plimbarea în pluton, dar m-a sunat fix la ora de întâlnire, cu o voce lovită, să mă anunţe că nu mai ajunge, că s-a întâmplat ceva. Din prima clipă gândul mi-a sărit la imaginea lui lovit de o maşină, dar nu am insistat atunci ca să aflu detalii. Presimţirile au fost confirmate, numai că se întâmplase altfel: încercând să evite coliziunea cu o maşină, a luat frontal un grilaj, i-a rămas roata de la bicicletă prinsă în grilaj, iar el a fost aruncat pe carosabil. A urmat intervenţia ambulanţei, urgenţa… Azi era liber, în recuperări.

M-am întristat un pic, căci eu îl invitasem la acea plimbare. Dacă ar fi şovăit şi n-ar mai fi venit, aşa cum face de obicei, acum, probabil, ar fi fost OK, sănătos, la serviciu.

M-a sunat Cezar să mă roage să îl ajut – să merg din nou la ….  am uitat ce direcţie(ceva care se ocupă cu organizarea licitaţiilor pentru spaţiile comerciale) . Mai fusesem şi cu o zi înainte, tot la rugămintea lui, iar răspunsul primit acolo fusese: trebuie să vină personal cu actele firmei pentru a se înscrie la licitaţie.

-Băi, dacă mă duc, din nou, degeaba, să ştii că nu te mai ajut cu chestiile astea! Mă poţi suna pentru orice altceva, dar nu pentru … bussines-uri. Sună-l şi tu pe nenea de acolo şi convinge-l să permită înscrierea făra acte. Şi i le dai tu când vii.

El era pe drumul de la Bucureşti către Constanţa, urma să ajungă la ora 14.30, iar licitaţia se încheia la ora 13.30.

A revenit cu telefon peste o vreme.

-Gata, fată, am vorbit. Te aşteaptă. Dar vezi să ai la tine 300 lei.

-Ups! Băi, mai am în portofel 45 lei…

-Nu ai de unde să împrumuţi?

Eram singură în birou, zi de salariu… Nicio şansă…

-Nu, nu am…

-Ok, hai că rezolv şi asta.

A rezolvat.

Am făcut înscrierea lui la licitaţie.

A rezolvat şi el ce mai era de rezolvat şi a venit la un ceai.

Camera s-a încins, pur şi simplu, când a intrat el.

Eu eram în telefon cu cineva de la ANAF – tocmai primisem SMS că îmi intrase salariu, dar parţial… Lipsea o treime din el. Cineva îmi pusese o proprire pe salariu.

Din prima clipă mă gândisem la înştiiţarea de executare silită pe care o primisem în urmă cu o lună – e vorba despre faptul că acum… vreo 10 ani! Am girat soţul unei prietene dragi pentru un împrumut la bancă. Au apărut probleme, el… nu mai e printre noi, ea a rămas singură cu toate pe cap. Atunci am rupt înştiinţarea şi doar am sunat-o pe ea să o anunţ. Probabil ceva se întârziase. Nu mi-am făcut probleme.

Înainte de a o suna, însă, ştiind că fiimiu are la activ o amendă neplătită, fratimiu şi el… Am sunat la ITAX să mă interesez – eram curată aici.

Acuma eram pe fir cu ANAF-ul care îmi explica despre ce ar putea fi vorba. Urma să o sun şi pe contabilă să îmi confirme dacă sunt plătite toate taxele, sau a mai rămas ceva restant.

Cu taxele mele de PFA eram la zi.

Rămânea doar varianta dintâi, aşa că am sunat prietena dragă. M-a chemat de îndată să îmi dea banii care fuseseră opriţi… atât de abuziv!... de cei de la ANAF.

Cezar îşi rezolvase şi el ultimele probleme în acest timp, bând ceaiul pe care i-l oferisem.

Camera se încălzea în continuare. Parcă îmi intrase soarele pe fereastră!

Multă energie mai are omul ăsta! Ar putea încălzi un oraş întreg cu inima lui!

Din păcate nu m-am putut bucura de vizita lui aşa cum fac de obicei. Telefonul a tot sunat – Lucifer dădea dispoziţii, uşor arogant şi superior… Deşi am simţit pornirea bruscă să mă nervozez, m-am calmat la fel de brusc şi am făcut ce îmi solicitase.

Dar greşit. Am reluat. De data asta cu succes.

Cezar fusese martor la… bâlba mea. Dădea acum sfaturi despre cum să îţi faci munca bine. I-am zis - uşor încinsă şi nervozată, dar uşor de tot – să nu mai dea sfaturi.

Apoi l-am întrebat ce dar îi duce mamei lui – era ziua ei.

-O cutie cu bomboane.

Am strâns la piept cutia pe care mi-o adusese mie:

-Alta, da?! P’asta nu ţi-o dau! E a mea!

-Da, e a ta.

A plecat. Dar o să ne revedem cu siguranţă.

M-am dus şi eu şi mi-am luat restul de salariu.

Am zăbovit un pic cu draga mea prietenă. Poveşti despre copii. Fiul ei are evaluarea de clasa a 8-a, fiul meu are bac-ul de clasa a 12-a. Ea îşi doreşte performanţă, eu… eu doar linişte şi împlinire.

M-am bucurat să o regăsesc hotărâtă să se bucure de viaţă. Purta un maieu care îi scotea în evidenţă bustul frumos.

-Waw, ce sexi eşti!

-Da, şi o să fiu şi mai mult!

Are toate şansele – e genul de femeie ingenuă, cu forme rotunde, apetisante, naturală, simplă. Femeia aceea frumoasă oricând!

Faaaatăăă veeeerde cu păăăărul păăăădure…

Ea e!

Vichingul m-a sunat să îmi spună că are un task de serviciu şi că nu mai poate veni după mine.

M-am întors la birou să îmi strâng lucrurile şi să mă duc acasă.

Mi-am găsit colegii strânşi în păr, chiar dacă trecuse de mult ora de plecat acasă. Sărbătoreau demisia unuia dintre ei.

Bere, cipsuri, pufuleţi. Poveşti.

-Iete, măi, ce faceţi voi aici după program! V-am prins!

-Daaa, ne-ai prins! Dar tu ce drac’ cauţi aici la ora asta?!

-O să plec îndată – am avut ceva de rezolvat şi am lăsat bagajul aici…

-Băi, eu te credeam acasă, daia nu te-am invitat! Dar acum, dacă eşti aici, ia şi tu o bere!

Am luat doar un pahar. Nu mă simţeam deloc fain. Starea neplăcută începea să se accentueze.

Le-am ţinut o vreme companie. Distant. L-am sunat pe Viching să îl întreb dacă trece să mă ia de acasă când îşi termină treburile – da, vine.

Mi-am luat rămas bun de la colegul proaspăt demisionat. Un coleg fain, plăcut. El a fost primul care, în martie, mi-a adus o zambilă în ghiveci spunând:

-O colegă avem şi noi! Dacă nici de ea nu avem grijă, atunci de cine?!

A fost pe la început o perioadă în care glumele lui mă lăsau perplexă. Păreau uşor sadice.

O vreme l-am bănuit de a fi informatorului lui Lucifer. În cele din urmă s-a dovedit a fi un om fain, iar eu o paranoică! Recunosc!

-Băi, Haş, drum bun! Hai să te ţuc, că ai fost un coleg bun! La început m-ai cam şocat tu cu glumele tale, dar…până la urmă, am trecut peste. Şi apoi, tu ai fost colegul care a avut grijă de colega lui. Iar asta nu se uită. Mă bucur că te-am întâlnit. Baftă!

Am plecat spre casă cu tot calabalâcul după mine, plus două plase – una cu roşii, a doua cu castraveţi.

Acasă am constatat că Simba lipsea de la apel. Tata nu ştia unde e. De fapt, nici nu ştia că Simba nu era acasă.

Simţindu-se, probabil, vinovat că nu ştie pe unde îi umblă nepoţelul de, îndată, 19 ani, l-a sunat:

-A venit maică-ta acasă şi întreabă de tine. Vrei să vorbeşti cu ea?

Şi mi-a adus telefonul.

Simba era ok, desigur. Şi bine că a fost sunat că avea nevoie de nişte banuţi ca să meargă a doua zi cu prietenii la moschee.

-Păi, dacă tot mergeţi acolo, nu vă duceţi şi la tiroliană?

-Ba da!

-Hai că îţi las şi de tiroliană. Dar să vă duceţi, ca să îmi spui şi mie cum e. Că vreau şi eu să merg!

Bine că l-a sunat bunicu', că rămânea băiatul şi fără moschee şi fără tiroliană!

Acum?

Sunt la Viching, căci m-a recuperat din spaţiu cu tot calabalâcul meu de we.

După ce a încercat în zadar să mă sune ca să mă anunţe că a ajuns şi să cobor eu(telefonul nu mergea -  nicio surpiză pentru ziua de azi…) a urcat, mi-a smotocit pisica câteva minute(nu vă gândiţi decât la Alesia, da?!) şi a zbughit-o nerăbdător, înapoi,  afară,  pe uşă:

-Te aştept la maşină!

L-am găsit jos jucându-se cu un alt pisoi.

Tipic pentru Viching.

Iar eu, după o zi cu de toate, mă simt tristă. Tipic pentru o oaie plină cu scaieţi.

PS: Vichingul s-a ţinut de cuvânt şi, în seara asta, nu a mâncat nimic. Nimic înafară de: două îngheţate, 3 portocale şi jumătate din cutia cu măsline. Ceai n-a mai băut cum era meniul.

Dar nici n-a mâncat nimic. Înafară de.