Visul

Se făcea că erau, din nou, pe plaja neştiută de prea mulţi turişti.

Un cuplu îşi marcase “locul” cu două umbrele viu colorate. Era, probabil, un fel de cod pentru: suntem doi şi suntem goi.

Fata şi băiatul, urmând cărarea, ajunseseră exact lânga cei doi.

-Ei, şi o să te bagi în apă?

Fata a privit o vreme cerul care se înnorase. Nu era prea îmbietoare vremea, dar…

-Poate iese soarele… Măcar puţin…

Soarele, auzind-o, a ţâşnit din nori şi a schimbat instant vremea. Pentru ea.

Aşa că fata, fără altă introducere şi fără nicio reţinere, s-a dezbrăcat complet şi s-a îndreptat fermecată către mare.

Apa era un pic, doar un pic învolburată. Şi un pic rece. Dar numai un pic. Atât cât să te infiori atunci când intrii în ea.

Fata a trecut repede peste paşii înfriguraţi de început şi s-a aruncat în braţele mării. Care a cuprins-o blând, aproape calduros. Valurile au venit să-i mângâie pielea albă, translucidă, încă nevăzută de soarele verii.

Câteva minunte de regăsire… De contopire…

Fata s-a abandonat braţelor mării, care au ridicat-o la suprafaţă. Plutea acum pe suprafaţa scânteietoare, în abandon celest. Devenise val. Devenise apă sărată…

O vreme a rămas aşa, urmărindu-şi doar respiraţia care urca şi cobora odată cu valurile…

Îşi ieşise din trup. Se trezise din vis…

Apoi, brusc, a căzut înapoi în visul pe care îl trăia.

Apa i-a inundat urechile care au început să doară nemilos… În câteva secunde, durerea îi ajunsese în creier. Se simţea ameţită, rătăcită în vis. Nu mai ştia încotro e ţărmul.

Dar l-a văzut pe băiat, martor curios de pe ţărm, şi lucrurile s-au aşezat în spaţiul visului.

-Trebuie să mă întorc la mal… Acolo unde e el…

Urmărită de privirea tăcută a băiatului, a ieşit, trup alb, translucid, din apa verde, şi s-a îndreptat către stânci.

Visul îi pregătise o stâncă aproape netedă, caldă, însorită.

O vreme a stat acolo, fără gânduri, mângâiată de vânt şi soare.

Îşi reintrase în haina de vis. Durerea dispăruse.

Şi-a privit curioasă trupul primit. Era un trup bun. Sănătos, armonios, curat. Se simţea bine în pielea lui.

Uşor incitată să vadă şi alte trupuri, căci începuse să îi placă visul în care se trezise, a căutat cuplul de nudişti lângă care se aşezaseră. El se pregătea să intre în apă. Şi, pentru că părăsise zona intimă, aceea limitată de umbrele, îşi îmbrăcase costumul de baie.

Fata îl privea amuzată. I se părea haios faptul că se îmbrăcase ca să intre în apă.

-De obicei facem invers, nu?! ... În vis facem cum vrem noi!

Băiatul începuse să arunce cu scoici în ea.

-Mergem şi noi acasă?!

Atunci fata, care căzuse din vis, într-un alt vis, mai adânc, a văzut că în lipsa ei se lucrase pe linia orizontului: acolo apăruseră câteva zeci de yole. Vele fascinant colorate!

Cea roşie, triunghi incandescent pe cerul azuriu, a fermecat-o.

S-a ridicat şi a luat aparatul de fotografiat de lângă băiat şi i-a spus cu ochii pe orizont:

-Nuuu! Tocmai acum?!

Uitase de nisip, acum stătea trup gol pe nisipul arzător care se lipea fierbinte de ea.

Era o senzaţie uşor neplăcută, dar o ignora captivată fiind de spectacolul de pe valuri…

Trăia un alt vis într-un vis.

Au apărut două pânze pereche: una roz şi una bleu…  

Fata a murmurat…

-Iată alt vis: fata şi băiatul care se caută pe mare…

-Hai, măi, să mergem!

A ieşit iar din visul din vis.

-Nu!

-Să ştii că îţi iau hainele şi plec!

Fata râdea amuzată de perspectivă.

-Waw! Ce provocare! Să rămân singură aici, goală, fără telefon, fără bani… Fără nimic! Va trebui să găsesc soluţii să mă descurc!

-Da, tot ce ai e cu tine!

Fata s-a întors cu spatele la el, s-a aplecat şi l-a privit şugubăţ printre picioare.

-Şi, chiar mă laşi tu aici, singură?

El şi-a ascuns zâmbetul amuzat sub palme şi şi-a ferit teatral ruşinat privirea. Se uita doar cu coada ociului la ea, care îl privea aşa, printre picioare, goală, cu fundul în sus.

-Da, dacă nu vii acum…

 Fata a început să se îmbrace. Tot corpul îi era plin de nisip lipicios. Pufnea şi râdea, totodată.

-Offf, e naşpa cu nisip în chiloţi… Cine o să mi-l scoată?

O clipă i-a trecut prin cap să îl roage pe băiat să o prindă de picioare şi să o ţină aşa, cu capul în jos. Să o scuture ca pe o haină.

Râdea, amuzată de imagine. Dar el plecase deja. Aşa că s-a oprit din râs şi s-a îmbrăcat. Mai rămăsese să se încalţe cu şosetele şi cu adidaşii.

S-a dus în mare şi s-a spălat pe picioare de nisip. Apoi a revenit la mal. Era, din nou plină de nisip. A intrat, din nou, în mare şi a revenit la mal. Acelaşi rezultat.

A mai făcut asta de vreo două ori.

Băiatul, curios să vadă de ce nu apare fata, revenise de pe cărare, înapoi pe mal. O privea uimit, fără să înţeleagă.

-Ce drac’ faci acolo?!

-Mă spăl pe picioare, dar, când mă întorc la mal ca să mă încalţ, mă murdăresc la loc!

El rămăsese siderat. O privea fără cuvinte, aşteptând urmarea.

Fata s-a aşezat neputincioasă pe tărm, la distanţă sigură să nu o ajungă valul, şi a întins un picior plin de nisip către mare. Dar valul, ca un făcut, nu mai ajungea până acolo!

Fata făcea semne către mare, cu ambele braţe, de parcă o îmbia să se apropie mai mult.

Ca la un semn, din mare, au apărut două măini uriaşe care au ridicat­­-o pe fată, au dus-o până la apă unde a scufundat-o cu picioarele de câteva ori, îndepărtând nisipul, apoi au aşezat-o înapoi pe ţărm, curată şi in siguranţă. Fata s-a încălţat şi a purces pe cărare pe lângă privirea, tot mută, a băiatului.

-Ce mă priveşti aşa uimit?! E doar un vis!