Aţi văzut
vreodată doi magi pe o tiroliană?
Nu?!
Eu da!
Au fost
conduşi de Magul Viching Nordic.
De fapt,
Vichingul l-a adus cu carul lui verde doar pe Magul Muntelui. Căci Magul
Soarelui a venit de unul singur, pe briza mării.
După ce
şi-a lăsat magii la fir, sus, Vichingul s-a dus jos, la capătul celălalt de
fir, să îi preia pe amândoi.
Magul
Viching Nordic este cel cu magia inimii deschise. Are inima atat de mare,
încât, corpul lui, ca să o poată cuprinde, a crescut un pic. Acum era de două
ori mai mare decât Magul Muntelui.
-Tu, Mag al
Soarelui, te vei da cel dintâi. Eu vin în urma ta! a zis Magul Muntelui.
Deşi s-ar
fi putut lipsi de chingi şi cască de protecţie, amândoi s-au lăsat încătuşaţi.
Aşa era regula tirolianei.
Cel dintâi
a fost Soarele. Liniştit, tăcut, contemplativ.
În urma lui
a venit Muntele – cu o avalanşă rotitoare de ţipete vesele.
Jos, două
maini puternice şi roşii le-a atenuat căderea. Şi doi ochi senini i-a
îmbrăţişat complice.
-Cum a
fost?
-Prea
scurt! Mai vreau o data! A strigat
Muntele…
-Dacă nu
ţipai şi nu te roteai ca sfârleaza, era suficient de lung drumul… i-a zis Soarele… Adică, dacă trăiai
clipa…
Magul
Viching i-a luat protector, câte unul sub fiecare braţ.
-Parcă
sunteţi copii fără minte! Cât o să mai am grijă de voi?!
Cei doi
râdeau, căci ştiau că Vichingul ar fi vrut şi el să coboare pe firul acela, dar
era prea mare pentru asta. Şi se gândeau, împreună, cum să materializeze un fir
şi pentru el.
Dar
Vichingul le-a văzut gândul.
-Nu, eu
nici nu vreau să mă dau! Ce, sunt copil?! Hai să mâncăm o îngheţată şi un kurtos colac. I-a urcat pe amândoi în carul lui verde şi a pornit tacticos, ca un mag mai mare ce era, către ţărmul îngheţat cu cornete albastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu