A treia nebunie

-Fată, mergem să vedem un apus de soare de pe spital?

-Cum drac’ urcăm pe spital?! De fapt, cum intrăm în spital?... Că a trecut de mult ora de vizită...

El zâmbea acum cu toată gura  şi cu mâna la buzunarul de la piept al cămăşii, de unde scosese, doar pe jumătate, un ecuson de proximitate.

-În seara asta sunt domnul doctor Turda! Vă rog frumos, puţin respect!

Într-adevăr, avea legitimaţia-ecuson a medicului Turda.

-... De unde o ai?!

-I-am furat-o!

-Cum?!

El s-a repezit spre ea şi a luat-o în braţe, pipăindu-i teatral buzunarele.

-Uite-aşa!

S-a retras într-o explozie de râs.

-Problema e că nu ştiu cum să i-o mai dau înapoi...

Legitimaţia nu a funcţionat din prima încercare.

-Iete, domnul doctor Turda nu prea dă pe la serviciu.

Dar la a doua încercare a generat unda verde care deschidea uşa.

Înainte să intre, el şi-a supt burta şi şi-a îndreptat umerii, luând, totodată o mimă extrem de serioasă.

-Vă rog să mă urmaţi. Vă conduc eu către lift.

Ea îl privea înveselită şi uimită de schimbarea rapidă la care asistase, dar şi-a înfrânat chicoteala la îndemnul lui discret, cu un deget pe buze(era un SSST! Linişte!) şi l-a urmat pas cu pas prin labirintul holurilor. Către lift. A remarcat siguranţa cu care el parcurgea acel drum. De parcă îl ştia cu ochii închişi.

Au intrat în lift, la fel de serioşi şi vigilenţi să nu fie deconspiraţi.

-Dacă întrebă cineva ceva, eu sunt medicul Turda şi te conduc la un bolnav în spital. Mă laşi pe mine să vorbesc.

-Da, domnu’ doctor.

Când au coborât din lift, un aer bolnav i-a lovit. Asta a năucit-o instant pe fată, care, pentru prima dată, s-a întrebat ce caută, totuşi, acolo.

Mirosea a boală, durere, infecţie. Mirosea a moarte... Era un miros cunoscut, dar adânc îngropat în subconştient...

Probabil, acelaşi miros din spitalul unde mama ei murise când ea era un copil de 5 ani...

A întrebat cu vocea stinsă.

-Ce caut eu aici?... Miroase înfiorător locul ăsta...

El a privit-o. Şi-a dat seama că ceva se frânsese în ea. I-a răspuns şuierat printre dinţi.

-Ai venit să vezi apusul de soare de pe spital.

Şi a condus-o un etaj mai sus celui unde el avea să stea un pic, cu treabă. Acolo era o fereastră care se putea deschide.

-Aşteaptă-mă aici. Dacă te întreabă cineva ceva, Turda mă cheamă, mă cauţi şi te-ai rătăcit.

Fata s-a lipit de fereastră. De îndată ce a dat de aerul curat, şi-a revenit. Suficient cât să scoată aparatul foto şi să surprindă căteva cadre, acolo în locul acela unde nu aveai voie să faci poze. Un etaj mai jos, îmbrăcat într-o pijama pătată de sânge, fuma un pacient. În dreptul geamului deschis doar cât o palmă. Imaginea o impactase de la început. A riscat chiar mai multe cadre, aşa, fără bliţ.

După o vreme a revenit şi el.

-Gata.

-Totul e bine?

-Da, e bine. Ai vazut apusul, fată?

-Da. Hai să mergem, te rog. Nu îmi place deloc locul ăsta...

Spre surprinderea ei, el a zbughit-o în sus, pe scări. O masă ginecologică trona ameninţătoare acolo.

Fetei i s-au tăiat picioarele. Erau la etajul cu ginecologia unde, în urma cu 4 ani fusese şi ea, cu o pierdere de sarcină.

El nu ştia povestea şi secretul fetei.

Întreaga poveste, demnă de Moartea Domnului Lăzărescu, îi trecuse acum fetei rapid prin faţa ochilor.

Retrăia acele momente în care fusese la un pas de moarte.

Stupizenia începuse cu paznicul de la urgenţe care îi spunea, în timp ce ea sângera puternic.

-Mai aşteptaţi puţin, abia s-a spălat pe jos.
Se strânsese o baltă de sânge, jos, între picioarele ei...

Apoi timpul pierdut în sala de urgenţă... Cu completarea a doua oară a fişei... Căci ea era venită a doua oară la spital în acea seară... Disperarea asistentei când ea a dat ochii peste cap şi s-a prăbuşit într-o rână... Nu îi mai găseau pulsul... Drumul cu targa pe sub neoane... Şobolanul mort dintre geamuri... Apoi frigul cumplit din sala de intervenţie... Apoi...

El a văzut-o că se blocase cu ochii pe acea masă. Nu vedea ce e în mintea ei. Dar a simţit că ceva era, şi era neplăcut. Fata era palidă ca o coală de hârtie...

-O, scuză-mă. Hai să ieşim.

Şi a luat-o înapoi, în jos, pe scări. În trecere a prins-o de mână şi a smucit-o cât să o dezmeticească.

-Hai să luăm liftul!

Acum erau pe malul mării. Povesteau. Râdeau.

-Şi, râzi de espadrilele mele roşii?! Vrei să încerci una?

Fără să aştepte răspunsul ei, şi-a scos una din espadrilele negre. Căci erau negre.

-Am evitat asta, căci stiu că nu o să mi-o mai dai înapoi. Să treci peste faptul că e un pic udă – e doar transpirată.

Şi-a scos şi ea sandaua sport, mai mică cu 3 numere decat espadria lui. Şi au făcut schimbul, dar numai pe un picior.

-Stai să ne pozăm picioarele! A zis fata şi s-a cuibărit pe linia spatelui lui, cu talpa piciorului lângă talpa lui. Îi simţea căldura şi mirosul trupului plin de energie. O clipă şi-a sprijinit capul pe spatele lui. Aproape s-a cuibărit acolo, în coasta lui. S-ar fi făcut mică şi ar fi intrat cu totul în el...

El s-a smuls din această ascunsă îmbrăţişare şi a pornit şonticăind amuzant. După vreo zece paşi s-a oprit.

-Hai, măi, dă-mi espadrila roşie înapoi!

-Unde mergem?

-Acolo!

Braţul lui indica pontonul luminat şi plin de oameni. Apoi, scrutând-o grijuliu:

-Ai ce să pui pe tine? Că eu nu îţi dau cămaşa mea şi acolo bate vântul.

-Am un cearceaf în rucsac... Ştii, astă iarnă, pe pontonul ăsta m-a fugărit un bodyguard. Că, cică nu aveam voie! Dar eu vroiam doar să ajung în capul pontonului unde era o luna imensă!

-Hai să îl căutăm pe bodyguard!

Ajunşi la capătul pontonului, trecerea către marginea finală, la o palmă deasupra apei, era oprită de lacăte.

Fata s-a sprijinit de parapet şi a zis:

-Dar eu vreau să mergem acolo, pe marginea aceea de jos, aproape de apă!

-Nu poţi, nu e voie!

L-a privit indignată şi, extrem de serioasă şi într-o intenţie clară, a pornit-o către uşa ferecată, spunându-i peste umăr:

-Urăsc cuvintele astea: nu e voie! Eu mă duc acolo!

Şi, fără reţinere, a sărit obstacolul şi şi-a ales un loc, acolo jos, lângă clipocitul apei. El rămăsese în urmă. Fata l-a îmbiat pe tărâmul interzis.

-Vino şi tu aici!

Şi el a venit.

Întinsă pe spate, pe scândurile pontonului, ea şi şi-a aşezat capul pe piciorul lui. El i-a suierat:

-Ah, eu nu aş face asta... S-ar putea să te sărut...

-Dar eu vreau doar să îmi pozez piciorul.

Într-adevăr, tocmai îşi fotografia piciorul ridicat spre cer. Iar în vărful lui, sus, trona capul bodyguardului care îi dibuise. Pe ei, cei doi infractori.

Le-a făcut doar un semn discret să urce. Era multă lume pe acolo şi nu vroia sa fie observat incidentul. Ca să nu dea idei şi la alţii.

Au plecat de acolo râzând.

-Hei!

-Ce-i fată?!

-Am o idee!

-Care?!

-Hai să facem în seara asta 3 nebunii! Una deja am facut-o! Mai avem două! Şi să facem asta în fiecare seară, toată săptămâna pe care o petreci la mare!

-Gata, hai!

O vreme au dansat pe nisip. Acolo pe plajă.

Apoi, el a fost preocupat de dorinţa de a fotografia umbrele dunelor de nisip. Noaptea... Misiune imposibilă!

Fata s-a dat în leagăn. Pierdută printre stele. Dar nu suficient cât să nu o găsească al doilea bodyguard din seara aceea:

-Nu aveţi voie să vă daţi în leagăn!

Fata l-a privit buimacă. Nu înţelegea decât că uniforma aceea vroia ca ea să plece de acolo.

S-a apropiat şi el, care i-a spus zâmbind, căci observase că fata nu reacţiona nicicum.

-Vrea să te dai jos din leagăn. Că e doar pentru copii.

-Ah!

S-au îndepărtat râzând din nou în hohote.

-Asta a fost a doua! Mai avem doar una pentru seara asta! Ce zici de castelul acela gonflabil? Mergem să ţopăim niţel?

-Stai, mă, ca acolo sunt şi copii...

Şi a prins-o de mână, trăgând-o după el, câţiva paşi mai departe. Pe nisip. Unde s-a aşezat în lotus. Fata la urmat şi s-a asezat în faţa lui. Turceşte.

Pentru mai mult timp au stat acolo, faţă în faţă, vorbind.  

Căci subiectele sunt inepuizabile între ei.

Era trecut de miezul nopţii. 
Atracţia dintre ei o putea vedea şi un orb.

Fata s-a apropiat mai mult de el. Genunchii lor se atingeau acum. S-a aplecat uşor către el, dar fără să îl atingă. I-a spus:

-Dacă mă săruţi, îţi promit că, până mâine uit tot. Ca şi cum nu s-a întâmplat nimic.

El a privit-o serios. S-a aplecat către ea şi, abia simţit,  i-a atins obrazul stâng cu obrazul lui, apoi pe dreptul. Şi i-a şoptit la ureche:

-Nu vreau să suferi...

-Dar n-o să sufăr!

-Ba da... Nu ştii tu. Eu ştiu.

Ea a murmurat gânditoare:

-...Da, avem o relaţie prea faină ca să o stricăm aşa...

Atunci s-a auzit explozia de artificii. El s-a ridicat furtunos să le vadă. Fata le urmărea în spatele lui, în reflecţiile geamurilor. El a chemat-o.

Ea s-a apropiat. S-a sprijinit cu spatele de spatele lui. 

El privea originalul, ea reflecţia. 

Apoi artificiile s-au pornit şi în faţa ei. 

Acum, aşa, spate în spate, ea privea originalul, iar el reflecţia...

S-a întors către el. Gestul a venit firesc. Ea a întins braţele în jurul gâtului său. El a strâns-o cu drag la piept şi a ridicat-o de la pământ, învârtind-o uşor.

Apoi au pornit cuminţi către casă.

Fiecare către casa şi pătuţul lui. Probabil au adormit imediat, ca doi copiii după o joacă bună.

Dimineată, în urma inventarului, fata a tras linie şi i-a trimis un mesaj:

-A fost şi a treia nebunie – aceea că eu m-am dat la tine, iar tu ai rezistat eroic. Doar că de data asta nu a mai venit bodyguardul. Căci nici asta nu aveam voie să o facem...