Poprirea sau umorul universului

Am învăţat un nou cuvânt: po-pri-re.

Cuvânt din trei silabe în care am tot fost tentată să mai bag un “r" şi un "o”. Aşa, ca să fie ceva de genul pro-oprire.

Să ştiţi că, în final, cuvântul devine nostim. E neplăcut doar pe parcursul po-pririi.

Dar finalul e împănat cu glume subtile.

Asta aşa, ca să nu uit că universul are haz şi că, ceea ce face, face doar pentru amuzament. Şi ca să mai realizez, măcar sporadic, că sunt prea serioasă.

Acuma zâmbesc, căci mă gândesc la prietenii care, în marea lor majoritate, se sfiesc să mai iasă cu mine prin oraş sau pe la cumpărături. De ce? Păi... ori se lasă cu un bodyguard pe urma noastră, ori cu un luat pe sus, de cot, ori cu un dans în mijloc de intersecţie, ori cu fructe gustate în supermarket – pe îndelete, sau cu bucăţi de legume necunoscute îndesate prin buzunare(căci trebuie studiate acasă). Iar ei sunt oameni serioşi cu un renume în acest oraş şi eu le stric... firmamentul!

E posibil ca ei să aibe altă părere aici... Şi un semn mare de întrebare asupra prea seriozităţii de care, zic eu, mă fac vinovată.

Lor le spun: da, dragii mei, mai am, încă, prea multă seriozitate de care, se pare, e vremea să mă scutur.

Să revin la po-prire.

Deci, tehnic, e o poveste de acum 10 ani. Atunci am girat doi prieteni dragi, soţ şi soţie, pentru un împrumut la bancă.

Timpul a trecut, datoria s-a stins pas cu pas.

S-a stins şi el, soţul...( Chiar dacă nu vedeţi, acum am devenit serioasă... Căci era un om tare, dar tare frumos...).

Uneori mai primeam câte o notă informativă cum că s-a întârziat cu plata. Când anunţam, deja erau făcute demersurile, iar aceea era doar o notă tardivă. Adică, în ciuda hârtiilor şi a înştiinţărilor primite, totul era în regulă. Datoria era plătită.

Până într-o zi în care din salariu meu lipsea o sumă considerabilă.

Încă din prima clipă, mi-am amintit de plicul acela oficial de la BJE Bogăţie... XXXX. Nu dau tot numele, dar Bogăţie nu pot rata – căci aşa se numeşte judecatorul!(Ha! Asta e prima glumă a universului, nu credeţi?!), cu o hârtie la fel de oficială din care nu înţelesesem nimic(am eu un paralelism desăvârşit cu tot ce înseamnă chestii bancare şi judiciare). Dar, parcă, era menţionată acolo şi sintagma “executare silită” – căci(iaca altă glumă), pe mine mă distrase că aducea cu siluită. Mărturisesc că plicul acela l-am făcut fâşii şi l-am aruncat fix în coşul de gunoi. Abia peste vreo câteva ore m-am gândit să îmi sun prietena să îi povestesc despre act. Ea m-a liniştit că e ok, dar că o să verifice.

Desigur, mi-am văzut de poznele mele, fără nicio grijă, căci ea e... cea mai mare dintre noi. Şi ea ştie, întotdeauna, cum să le descâlcească.

Şi cam aşa a început povestea po-pririi. Care a fost făcută pe salariu, dar şi pe economiile din bancă.

Deci: angajatorul îmi oprea din salariu maximum de cât putea opri(30%), iar banca îmi blocase întreaga sumă datorată. Şi asta fix în preajma examenelor de admitere la facultate, când cheltuielile cu fiimiu crescuseră şi nevoie de bani era. Mare.

Ce credeţi că am făcut?

Desigur, mi-am sunat prietena!

Iar ea m-a chemat imediat să îmi dea banii de care firma mă lipsise. Calculasem noi că nu era mare dandana şi că, în trei luni, totul avea să se sfârşească. Atâta doar: eu îmi primeam acum 30% din salariu de la ea. Ceea ce mi se părea fain şi amuzant.

Apoi am aflat de la un coleg că e posibil ca angajatorul meu să oprească banii, dar să nu îi şi trimită unde e nevoie de ei şi să mă pomenesc la finalul celor trei luni că, de fapt, mai am de plată, ba poate chiar să mai primesc şi nişte penalizări pentru că nu am plătit la timp.

Asta a fost un UUUPS!

Am sunat omul cel mare, am prezentat perspectiva, iar omul s-a mobilizat şi s-a dus să verifice în ce stadiu sunt lucrurile la BJE-ul plin de Bogăţie. Din cele două tranşe, deja oprite de către angajatorul meu, la ei ajunsese doar una! Deloc surprinsă, ea a achitat restul, rămânând ca eu să primesc de la firmă banii pe care ar fi trebuit să i-i restitui prietenei-om mare.

Deci: datoria era de 18 mil, angajatorul îmi oprise 12 mil din care achitase 6, banca îmi blocase şi ea 18 mil, prietena a plătit şi ea 12 mil şi îmi şi restituise mie 12 mil(adică restul meu de salariu).

E clar?!

Da?

Atunci spune-ţi-mi şi mie, vă rog frumos, de câte ori a fost plătită datoria aceasta?!

E, glumele contiuă!

Ieri am primit de la BJE-ul cu Bogăţie nota informativă(na, că p-asta nu am mai rupt-o fâşii, ba am şi citit-o cu atenţie) din care, aşa cum până şi eu am înţeles, reieşea că s-a stins datoria şi că s-a încheiat executarea siluită la care fusesem supusă.

Înarmată cu această hârtie, m-am dus repede la bancă să îmi recuperez banii.

He! Dar ce credeţi, că e aşa uşor?! Nooope! Căci banca nu primise nimic! Ba nici angajatorul!

Iaca poznă!

Şi era şi ziua de calcul salariu. Dacă nu rezolvam azi, cumva, urma ca luna viitoare, la lichidare, să îmi fie opriţi, din nou, 6 milioane!!!

UUUPS!

Am sunat, desigur, la prietena mea înţeleaptă care a venit cu o idee simplă şi minunată! Mi-a cerut adresa de mail de la secretariatul angajatorului ca să solicite Bogăţiei de la BJE să trimită în format electronic nota de soluţionare a executării, trimisă deja şi prin poştă către angajator. Dar neajunsă la ei.

În cel mult 10 minute se rezolvase şi asta.

Deja ţopăiam fericită pe coada mea de mătură – urma ca la lichidare să îmi iau salariu întreg, ba să primesc şi 6 milioane pe care urma să îi restitui prietenei.

Sună telefonul. Secretariatul. Răspund şi aud o voce uşor distrată:

-Ehupov?

Aici am înţeles clar că universul, încă, glumeşte pe seama mea.

Iaca de ce: girarea se făcuse în 2005, pe vremea când eu, măritata de mine, aveam numele de Ehupov. În 2007 divorţasem şi îmi schimbasem numele în Dan. Angajatorul, acuma, la sistarea po-pririi, nu mă găsea ca Ehupov.

-... Păi da... Că am divorţat după şi mi-am schimbat numele.

-Bine, bine, dar tu ai la dosar la noi hotărârea de divorţ?

-...Păi... dacă mi-aţi cerut-o la angajare, sigur am adus-o... Altfel, nu ştiu...

-Stai că mă duc să verific.

Acuma şedeam cu o moacă siderată, cu coada de mătură ţeapănă în mână.

Simţeam cum urcă în mine un val de energie: erau dracii care ieşeau la lumină ca să urle:

-Pana mea! Că m-aţi găsit ca Ehupov ca să mi-o puneţi, iar acum ca să mi-o scoateţi nu mai exist?! Dar CNP-ul?!

Au fost câteva minute de nervi şi confuzie. Căci mă întrebam pe unde drac’ am pus şi hotărârea ceea de divorţ, ca să mă duc acasă să o iau şi să o aduc angajatorului. Dar m-a sunat secretara:

-E ok. Am găsit la dosar hotărârea de divorţ. Am trimis tot ce e necesar la Bucureşti şi se rezolvă.

-Adică nu îmi mai opriţi din bani şi luna viitoare?!

-Nu, ba o să se şi regleze cu restul.

-Iupiii!

Eh, şi amul că totul s-a călmuit, universul a mai făcut una, aşa de final. La o oră distanţă de toată povestea am primit mail de la secretariat că a ajuns la Bucureşti şi prin poştă nota de la Bogăţia de BJE.

Acuma sunt eu cu un zâmbet până la urechi, într-o admiraţie totală faţă de umorul celest.

Oare când o să mă învăţ minte şi n-o să mă mai joc aşa, dea serioasa prin justiţie?!