Azi am primit aripi pe interior

Şi pentru că ieri am dăruit aripile de înger găsite pe umeraş, lângă pat,... azi... le-am primit din nou! Dar pe interior...

M-am trezit brusc... Cu o urmă caldă de zbor de porumbel... Întipărită pe corp...

Se văd clar vârful penelor. Răsfirate.

Deschise într-un evantai protector, aripile lui îmbrăţişează, un pic piezişi, pieptul meu.

Inima lui e pe plexul meu solar... Iar urma ciocului se vede pe sânul drept.

Ca şi cum ne-am ciocnit în înalt, zburând unul către celălalt... Într-o spirală...

L-am asimilat...

Iar el s-a contopit cu mine...

În mine...

Îl caut în interior...

Dintâi a fost o zbatere...

Apoi, o vreme, a stat liniştit. În atenţie încordată.

Cu inima cambrată la fiecare zgomot dinafară. Ca un căluţ speriat. Sau, poate, ca un inorog...

Acum, că m-am ostoit şi eu, e linişte şi afară.

Îl simt, mic zburător, cum cuibăreşte, gata să se scurgă în dulce abandonare...

Mă las purtată de valul cald ce vine dinspre el. Închid ochii.

Un moment de picoteală...

E primul pas către trezirea spre interior, aceea în care curgi din trup, fuior alb-argintiu...

De data asta nu mai am scăpare... Port aripi pe interior... 

Sunt un înger întors...