M-am trezit
cu senzaţia celestă că Tata mă iubeşte.
Da, Tatăl nostru mă
iubeşte!
De atâta
timp e lângă mine, iar ieri, pentru prima data, am simţit că mă iubeşte. Am
primit confirmarea interioară... Simplu, firesc, ea a găsit calea către
simţirea mea.
Şi mă
iubeşte tare frumos...
Căci mă
lasă să mă desfăşor după cum simt.
Mă sprijină
atunci când pierd echilibrul şi mâinile mele caută bezmetic un suport, bătând
aerul ca nişte aripi unite în zvâcnirea zborului.
Mi-a arătat
şi dezvăluit, pas cu pas şi ţinând firul conştiinţei mele pe cale de trezire,
feeria realităţii creată în iubire.
E mereu
prezent şi mă trage de atenţie ori de câte ori eu o iau de-a dreptul razna
alergând după balonul egoului.
Când e
momentul potrivit, el strânge frâiele şi mă pune în aşteptare pentru saltul
care urmează. Atunci mă simt eu ca marea în
reflux. Mă cuminţesc o vreme în simţiri.
Apoi, tot
la momentul potrivit şi după ce el vede că am deprins cunoaşterea necesară şi
mă simte bine coaptă pentru pasul următor, slăbeşte frâiele şi mă lasă să
zvâcnesc! Într-un nou zbor către înălţare. Atunci
eu simt ca sunt în flux şi trăiesc deplin alchimia iubirii. Şi lucrez la
înfiinţarea omului nou.
Da, Tatăl nostru mă iubeşte
şi îmi ţine luminată cărarea întru întoarcerea acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu