Grădina noastră de legume proaspete

Aşa, de la distanţă, poate părea un simplu petic de pământ, arat şi brăzdat. Unul ca oricare altul.

Dar, de îndată ce îi treci răzorul, grădina prinde viaţă şi începe a lucra.

De fapt, tu lucri în ea şi ea lucră în tine.

Tu îi laşi o parte din sudoarea şi dăruirea ta, iar ea îţi curăţă gândurile, într-o binecuvântată linişte… Şi îţi umple braţele cu roade sănătoase, coapte la soare, scăldate în apă de izvor şi îngrijite de mâini pline de iubire şi dăruire.

Dintâi, te întâmpină cu păstăi galbene. De fasole. Pitică şi bogată!

Curioasă, am desprins o păstaie de pe vrej şi am gustat-o cu reţinere. Dulce, fragedă, aromată! Am terminat-o cu mare plăcere, aşa, crudă şi cât se poate de proaspătă!

Păstăile sunt străjuite de ceapa roşie. Mică şi ea. Iute şi dulce în acelaşi timp! Căci nu am rezistat ispitei roşii-vineţii! Am devorat-o acolo, din câteva muşcături, trăgându-mi nasul care s-a desfundat instant!

Ardeii, cuminţi şi ordonaţi pe rândurile lor, au început şi ei să lege rod. Promit în tăcere să îşi desăvârşească fructul grăsuţ. Doar apă să primească îndeajuns!

Pe unul, sâc!, l-am dibuit! L-am tras în poză de nici nu şi-a dat seama, aşa golaş şi pitit sub frunze, cum stătea.

Vinetele, cu florile lor violet, incredibil de frumoase, se înălţau ţepene către cer. Unele purtau pe braţe pui negrii-vineţii! Mai mari, mai mici!

Altele abia acum îl făureau din legături doar de ele ştiute.

Roşiile, fără doar şi poate, sunt vedetele locului!

Căci pentru ele a fost ţesută cu mare grijă si migală o structură de legătură între pământ şi cer. Fire pe care să urce cu roadele bogate. Roade care, deja, le îngreunaseră braţele verzi.

Fructele, făurite acolo, aproape de pământ, acum se vor ridica spre soare pentru coacerea roşie.

Unele, mai cutezătoare, deja începuseră lucrarea.

Şi, ruşinoase fiind, când m-au văzut cu ochii pe ele, s-au înroşit uşor.
Băieţii grădinari chiar au găsit una de se înroşise bine-bine! Ghiciţi cine a mâncat-o?!

Eeeeu! Cu mare poftă şi bucurie! Căci ea era prima roşie a grădinii! Şi eu am fost primul degustător!

Să vă spui: era gro-za-vă! Fragedă, aromată, uşor acrişoară, uşor dulceagă, cu sâmburi! Şi daaaa, mirosea a roşie!

 

Un pic mai la vale, am găsit florile galbene ale castraveţilor. Mai micuţe.
Ei mai au de lucru p-acolo…
I-am udat cu sârg, să nu se mai plângă că la ei nu ajunge sistemul de picurătoare!

E, amu chiar au de toate!

Îi las în pace şi linişte să facă lucrarea aceea neştiută de legare rod de castravete.

Iaca şi porumbii!

În ei chiar am surprins o albinuţă. Era prezentă pe acolo, deplin responsabilă cu polenizarea.

Smocurile nostime ale mătăsii aşteptau, un etaj mai jos, deschise, pulberea magică din vârf.

Sub porumb, mai la umbră, erau întinse cât erau ele de lungi, vrejurile de pepeni. Ba chiar l-am văzut! Pe el, viitor pepene galben - acum, încă, verde - cum pândea ascuns bine sub o frunză, momentul magic al coacerii!

Să te ţii! Coacere ce se va petrece aici într-o săptămână! Nimic nu va scăpa necopt!

Dacă azi am sărit răzorul înapoi în oraş cu o lădiţă vârf cu pastăi galbene, ceapă roşie şi piersici! 

Săptămâna viitoare nu vor fi lădiţe de ajuns pentru câte se vor strânge!