Ba o să crească!

Degeaba încercasem să îl resuscitez. Era rece-rece...

Incredibil de rece...

Pisoiul acela mi se păruse cel mai frumos dintre toţi... Fusese al patrulea...

A fost şi o lecţie acolo, căci, în timp ce eu încercam să îl încălzesc şi boceam cu sughiţuri, Alesia mai fătase unul, de care se şi ocupase cu mare grijă.

Iar eu o… secondam plângând şi suflându-mi mucii de mama focului!

-Probabil că ea nici nu ştie câţi a fătat... Le dă acum atenţie celor care au nevoie de ea... Nu are vreme de pierdut cu bocitul, ca mine... Nu s-a atasat de niciunul în mod special, pentru ea toţi sunt la fel...

Eu eram cea prinsă în poveste!

Alesia, detaşată de parcă nu se întâmplase nimic, îşi vedea acum firesc de ceilalţi 4 pui. 

……………

Mă aflam deja la uşa, cu micuţa cutiuţă de săpun de lăcrămioare în care pusesem cu mare tristeţe trupul rece al pisoiului.

Simba m-a văzut.

-Stai că vin şi eu.

-Vrei să mă ajuţi?

-Da.

-Hai să luăm şi trandafirul de pe balcon. Îl plantăm lângă el... Aşa, ca să marcăm locul...

Eram deja în grădină. Simba săpa în pământul tare o goapă suficient de mare ca să putem pune în ea cutia dar şi trandafirul.

A venit vecina de la parter.

-Aaaa, n-o să crească! O să vedeţi! Că am avut şi eu unul, tot aşa. Degeaba – n-a crescut!

O clipă am rămas siderată... Cu ochii pe micuţa cutie-sicriu. Pentru mine, scopul acelei acţiuni era să îngrop puiul... Trandafirul era doar ca să marcheze locul.

Apoi am înţeles că ea vedea doar trandafirul. Puiul îl ştiam doar eu, acolo în cutia cu parfum de lăcrămioare...

I-am răspuns rece:

-Ba da, o să crească...

Şi mi-am văzut de treabă. A mai bânguit ceva în urma mea, dar nu am mai auzit-o...