În căutarea cuvintelor

-Să scrii în fiecare zi, ca să rămâi centrată în asta!

Da, scrisul e un exerciţiu continuu.

Eşti asemeni unui atlet care se pregăteşte zilnic pentru clipa aceea în care va uita orice antrenament, va intra in flux şi va pluti pe bârnă. 
Nici el nu ştie cum, dar e un moment în care se face un declik şi are loc intrarea în conul de inspiraţie divină.

Îngerul creaţiei vine lângă tine şi preia el penelul, dacă te vede că schiţezi intenţia.

Primele tuşe, sau primele cuvinte, sunt o tatonare a pânzei şi o chemare.

Uneori nu găseşti cuvântul, aşa că laşi spaţiu. Iar spaţiu acela, moment de respiraţie şi inspiraţie, preia o parte din autenticitatea ta.

Cuvintele au sens şi se cer aşezate într-o anumită ordine. Dar, uneori, ele sar din orice ordine... 

Şi, totuşi, ating sufletul!

Cuvintele nu au nevoie de ordine pentru a fi înţelese şi a ajunge în sufletul ochiului cititor, ci de vibraţia iubirii.

E ca şi cum îl iei, îl înmoi un pic în lumina sufletului, apoi îl pui pe foaie.

Lumina interioară în care l-ai scufundat e cea care îl lipeşte de sufletul celui care îl citeşte.

La cei care au venit cu talantul, intrarea în flux se face aproape instant. Căci ei sunt asemeni unor canale de comunicaţie între sufletul oamenilor şi îngerul creaţiei.

La alţii e un proces care necesită antrenament continuu.

Cred. 

De fapt, habar nu am cum e!

Încerc doar să-l aduc aici, pe el, îngerul acela minunat, să îi predau ştafeta şi să îl las pe el să scrie!!!

Cum e cu scrisul?! 

De ce, uneori, curge, iar alteori... e tăcere deplină?!