Eterna poveste

Iat-o googălind iar pe net după el, fostul prieten. Marea ei iubire.

Deşi trecuseră doi ani, încă se mai gândea la el.

În tot acest timp nu îl revăzuse deloc. Nicimăcar singură dată, întâmplător, pe stradă.

Şi trecea aproape zilnic pe lângă blocul lui. Acolo unde locuiseră ei o vreme.

Acum el locuia cu ea, cealaltă fată şi fosta ei prietenă.

A fost o zi în care au apărut perdele noi la geam. Şi a putut vedea că fusese montată şi mobila de bucătărie. Aceea pe care o aleseseră împreună, dar nu mai apucaseră să o şi fixeze pe poziţie, căci... Căci.

Uneori erau rufe la uscat pe sârmele de sub fereastra dormitorului.

-El nu le-ar întinde acolo. Preferă sârmele din baie.

Lacrimile au gâtuit-o pentru a o mia oară.

-Proasto! O fata nu îi face aşa ceva altei fete! E o înţelegere tacită între noi, ai uitat?! El era cu mine! De 9 ani... Tu nu trebuia să te bagi...

Da, ei încă îi purta resentimente.

Pe el îl iertase de ceva vreme. Mai exact după cele 3 luni cât a durat vindecarea. Căci fuseseră contopiţi la nivel microscopic... Şi fiecare atom din corpul ei se rupea acum în două într-o continuă durere la nivel fizic. Se partaja...

-Jumătate tu, jumătate eu...

............................

Peste alţi 5 ani, universul a vrut ca ea să îl revadă. Aşa, ca un test de vindecare.

Erau în acelaşi troleu. Doar s-au zărit, nu şi-au vorbit.

Inima ei s-a încălzit imediat. A zâmbit nostalgic şi fericită. Căci o iubire ca aceea nu se uită şi luminează sufletul pentru întreaga viaţă.

El era singur acum. Ea nu.