Aripi de înger

O pereche de aripi de înger... Le-am găsit pe umeraş, lângă pat...

Albe, incredibil de curate... Imaculate...

Cum au ajuns acolo, nu ştiu...

O vreme nu am îndrăznit să le ating. Apoi am primit un imbold şi am ştiut: când găseşti aripi de înger lângă tine, le porţi sau le dăruieşti altcuiva ...

...Hai să le încerc... Măcar...

Le-am potrivit cu grijă pe umeri... Ele s-au aşezat blând în carne. Fără durere. S-au modelat uşor pe corpul meu.

Acum vin perfect... De parcă ale mele ar fi fost dintotdeauna... Sau vor fi...

Se pare că azi ţin locul unui înger...

Waw! Mă înfior... Simt fluturi în inimă... 

Oare mă voi descurca?!...

Ce făcea îngerul ăsta poznaş?!... Unde a plecat el aşa, fără aripi?!

Poate şi-a luat doar un scurt concediu... Nu mă pot gândi decât la faptul că a plecat în Grecia! Aşa, câteva zile de trăit intens, acolo, pe malul mării Egee...

Câteva zile?!... Oh!

Poate nu e aşa mult... Poate că nu sunt prea multe de făcut...

Sau poate e noua mea viaţă...

Brusc s-a deschis uşa... Pe valuri de răcoare a intrat o puternică aromă de portocale...

................................................

Vichingul mă urmăreşte de ceva vreme

-Auzi, tu ce ai fumat acolo?!

Asta mă trezeşte un pic. Mă privesc aşa cum sunt acum: om zălud cu aripi de înger cu care nu ştiu ce să fac... Încă...

-Hei, nimic... Dar nu e o idee rea! So, facem diseară o baie în mare şi apoi mergem la tine şi eu îmi scot aripile astea?

PS: Cine se simte în stare să poarte o pereche de aripi de înger? Eu mai am de fumat pe aici câteceva...