Viaţa merge mai departe

-Ce face Alesia?

-Păi, m-a trezit mai devreme, mieuna pe aici şi vroia să se bage pe sub pat. Am dus-o în cutia ei.

-Şi ce face acum? Că mi-a zis bunicu că e neliniştită…

-Mă duc să văd… Băi, se aude ceva ciudat din cutie… Şi Alesia linge ceva… E un pui!

-Heee! A început să facă puii! Zăpăcitule! Şi tu habar n-ai!

Ştiam că Simba se teme un pic de momentul ăsta în care … “va ieşi pisică din pisică”.

Dar e un moment la care, firesc, ne tot aşteptam după vizita lui Ivan, motanul persan.

O urmărisem şi cu o zi înainte, când se implineau fix 9 săptămâni de la vizita curtezanului. Dar, înafară de faptul că m-a lăsat(ca niciodată!) să o mângâi  îndelung pe burtică (ba chiar s-a întors cu totul cu lăbuţele în sus, îmbiindu-mă să o răsfăţ) altceva nu făcuse.

Azi era ziua. 13 iulie.

-Voi veni acasă în pauza de masă.

-Bine.

Aşa am făcut. Între timp mai primisem un SMS de la Simba cu vestea că acum sunt 3 pisoi şi că Alesia îi alăptează.

Cand am ajuns acasă erau tot 3. Dar burtica Alesiei era înca mare. Era clar că nu terminase.

Am mângăiat-o şi încurajat-o, apoi am fugit înapoi la serviciu.

Peste vreo 2 ore m-a sunat Simba. De data asta cu o voce tristă. Să îmi zică că a mai găsit unul…

-Dar nu se mişcă… şi e înfăşurat în… chestia aia…

-Da, e cămăşuţa lui. Trebuie să îl scoţi de acolo! Să rupi membrana aceea ca să respire!

-Nuuu! Nu mă pune să fac asta!

-De asta depinde viaţa lui! Aşa mai are o şansă! Rupe-i repede cămăşuţa aia ca să poată respira!

-… Bine… o să văd ce pot face.

M-am urcat pe bicicletă şi am pornit vijelios către casă. Eram ca Gruella din 101 dalmaţieni. Cu părul vâlvoi şi ochii injectaţi de încordare.

Puiul era rece. Dar rece-rece… Simba încercase să îi rupă hăinuţa, dar, când l-a simţit rece, a abandonat misiunea.

L-am luat în palme şi am încercat resuscitarea aceea pe care am văzut-o tot în 101 dalmaţieni – l-am frecţionat pe burtică.

Dar era prea târziu. Sau, poate, nu fusese niciodată viu.

Am plâns cu el între palme vreo jumătate de oră. Ba chiar am mustrat-o un pic pe Alesia că n-a avut grijă de el… Şi am regretat cumplit că n-am stat acolo, lângă ea, cât a fătat… Mă gândeam eu că, dacă aş fi fost acolo, pe fază, l-aş fi putut salva.

Era frumuşel tare. Leit Ivan!

Cei trei pe care Alesia îi fătase, erau toţi gri, ca nişte şoricei. Acesta era alb, gălbui, exact ca taică-su. Tare mult îmi dorisem să iasă şi unul ca Ivan. Ieşise, dar… acum îl ţineam rece între palme…

M-am liniştit. L-am pus într-o cutie de săpun care mirosea, încă, a lăcrămioare. Şi mi-am îndreptat atenţia către Alesia, care….! Doamne!

În timp ce eu boceam de mama focului şi o mustram că nu a avut grijă de micul Ivan, ea, draga de ea! Mai făcuse încă un pui! Tot unul gri, desigur! Ca ea!

Doamne ce bucurie!

Iaca cum le întoarce universul pe toate!

Tocmai îl lingea şi îl curăţa de hainuţa aceea… Atunci am realizat că e o mamă minunată şi că micul Ivan se născuse deja mort. Ea şi-a cruţat forţele pentru ce urma.

Aşa a fost să fie.

Alesia a fătat 5 pui, din care 4, toţi gri ca nişte mici şoricei, sunt plini de viaţă şi energie.

Al 5-lea… L-am îngropat în grădină. M-a ajutat şi Simba. El a săpat groapa.

L-am lăsat în cutiuţa aceea de carton care mirosea, încă, a lăcrămioare. Lângă el am sădit şi ultimul trandafir pe care îl mai aveam în ghiveci, pe balcon.

 Viaţa merge mai departe.

Alesia deja a ieşit să mănânce şi să bea apă. Ba chiar a stat o vreme lungită pe parchet, aşa cum obişnuia şi înainte. Când i-a auzit mieunând, s-a dus imediat la ei.

Aşa începe povestea cu Alesia şi cei 4 mici pisoi - şoricei gri pe care i-a adus pe lume, acolo, sub masa din bibliotecă, într-o cutie de carton. 

Ivan văzut de Alesia:

Alesu cu burtică, dormind pe masă, în bucătărie, la 5 dimineaţa:

Erau flori pentru ea, le-a primit fix cu o zi înainte de eveniment.

Alesu şi puii

PS: Alesu şi-a reintrat în blaniţa de prinţesă persană  – nu nu mai că nu m-a mai lăsat să o mângâi pe burtică, da mi-a mai dat şi o lăbuţă cu gheruţe drept mulţumire.

Acum pot dormi liniştită. Toate sunt aşa cum se cuvine aici, în palatul persan din bibliotecă, iar Alesu nu mai are nevoiede mine.