Omul gol e
omul inocent. Curat. E fără gânduri şi dorinţe. El doar e.
Omul gol se
umple uşor cu urâţenia lumii.
O strânge în
el. O absoarbe. Uneori asta doare
cumplit, căci urâţenia asta e însoţită de suferinţe grele…
El doar o preia.
Nu o dă mai departe. Uneori reuşeşte să o alchimizeze în ceva frumos şi atunci
o redă lumii, dar sub forma ei frumoasă.
Alteori,
însă, nu-i iese treaba… Nu-i reuşeşte alchimia… Şi urâţenia rămâne acolo, în el…
Omul gol ar fi un fel de curăţitor…
Îl pui acolo unde e nevoie, îl laşi o vreme să
îşi facă lucrarea, apoi îl îngropi sub o bordură. Sau îl duci într-un univers paralel…
Aşa, plin de suferinţă si urâţenie cum e… Dacă nu i-a
ieşit alchimia...
Dacă i-a reuşit
şi s-a eliberat, atunci îl laşi liber prin lume…
Aşa ai putea curăţa lumea de urâţenii…
Dar eu cred că oricâtă urâţenie ar absorbi omul, ea tot mai rămâne prin lume…
Căci Isus
deja a trecut pe aici… Şi lumea tot urâtă a rămas în urma lui…
Poate dacă
ar fi mai mulţi oameni goi care să facă lucrarea simultan în locuri diferite…
Hei, mai e cineva gol pe aici, care vrea să îşi dea goliciunea pentru curăţenia lumii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu