Magul şi ursitoarea de azi

Dintâi ne-am petrecut pe prima parte a drumului dintre casă şi serviciu. În trecere şi venind din sensuri opuse, unul pe lângă celălalt, împărţeam aceelaşi spaţiu mic de pe trotuar. Un bărbat trecut de 50 de ani. Purta ochelari de soare şi părul uşor grizonat. Nu i-am putut vedea ochii prin lentilele maronii.

S-a oprit câteva fracţiuni de secundă, sub pretextul evident că îmi cedează întâietate pe acel drum gâtuit de maşini parcate pe trotuar, şi m-a privit intens. O clipă m-am văzut prin ochii lui şi, mărturisesc, am fost plăcut impresionată de ceea ce am simţit: aşa, cu aparatul foto bine prins de mână, dar la îndemână să îl pot folosi imediat ce simt momentul străzii, cu rucsacul cu laptop în spate, în ţinuta aceea sport, originală şi lejeră în acelaşi ţimp, puteam trece uşor va fiind un jurnalist... Sau un redactor pe la vreun ziar.

Şi tare mi-a plăcut imaginea aceasta!

Apoi, pe aceeaşi porţiune de drum, dar la câţiva paşi distanţă, o femeie în vârstă cu părul alb, coliliu... Şi o pălărie de soare albă, cu boruri largi... M-a măsurat din capul meu şi până în picioarele ei. A descris cu privirea un arc de cerc continuu între noi. Când şi-a întâlnit picioarele a roşit un pic şi a schiţat un zâmbet misterios şi dulce. Era ca o ursitoare... Una bună!

Pe ultima porţiune de drum, m-am intersectat, din nou, cu bărbatul misterios cu ochelari. De data aceasta nu ne mai petreceam pe acelaşi drum. Nu m-a mai privit. Dar am simţit în prezenţa lui că primisem o aprobare tacită. Era ca o confirmare că e totul pregătit.

O zi minunată mă aşteaptă, aranjamentele sunt făcute!