Până mai
devreme, Alesia a stat prin bucătărie. În poziţia broască. Lipită de sol, cu
picioarele din spate muuult întinse în spate. Poziţia ei
de răcoreală.
Acuma e
cu ei, în cutie. Cu cei 4 pui care azi împlinesc fix o zi!
Dintâi
s-au auzit câteva sunete ascuţite, impetuoase, hotărâte, de pisoi care nu ştiu,
încă, să miaune. Dar ţipă că ştiu ce vor!
Iar acuma
se aud nişte ţocăituri puternice de ţi-i mai mare dragul!
Ca de
fiecare dată, nu rezist tentaţiei, îmi pun lampa tanga şi mă furişez sub masă,
în căsuţa lor. Ca să mă asigur, pentru a 10-a oară, că fiecare are ţâţa lui.
Nu pot să
nu mă amuz de felul cum arată: sunt gri ca Alesia, dar mult mai închişi la
culoare, căci lor nu le-au apărut, încă, firele argintii. Au doar puful de la
rădăcină, iar acesta e un gri perl. Arată ca nişte şoricei. Şoricei
persani!
E clar!
Cel mai mare şi-a adjudecat şi cea mai mare ţâţă! Şi nu se mai dezlipeşte de acolo!
Cu lăbuţele din faţă se ţine bine de burtica Alesiei şi şi-a delimitat ferm şi
irevocabil, teritoriul: de aici până aici
e al meu, mai bine ocoliţi!
Mai e
unul, şi el mai măricel, care a luat ţâţa alăturată! Sunt perfect paraleli,
lipiţi de mameloanele de sus, ţocăitori fruntaşi!
O vreme
mi-am făcut griji pentru al treilea… Părea să nu găsească nimic liber şi
disponibil! Printre cele 3 perechi de ţăţe mamă! L-am tot direcţionat… El
dispărea de dedesupt… Eu îl scoteam de acolo, îl puneam deasupra… El nimic! Se
ducea orbecăind acolo, jos… Eu… Stop! Se aude un ţicăit nou! Heee! El a găsit
acolo un… izvor de lăptic, pe măsura lui! Ce vrei, aşa îi place lui – la subsol,
pe sub ceilalţi! El e ţocăitorul din umbră!
Eh, cu al
patrulea chiar aveam emoţii mari… Că el nu se lipse de nimic… Şi e şi cel mai
mic dintre ei, ultimul venit pe lume… El e al 5-lea! El e cel magic!
Deja
ştiam că nu mai e cazul să îmi fac griji pentru ceilalţi 3 – îi pot vedea cum
cresc, e clar că sug!
Dar cu
ăsta mic… Deja mă gândeam să mă duc la pet shop să iau lăptic de pisic şi… biberonic…
Făcea el
ce făcea, şi se tot înghesuia undeva sub labuţele din faţă ale Alesiei. Îi
vedeam codiţa cum îi ieşea la lumină pe undeva pe sub bărbia Alesiei… Eu îl
trăgeam şi îl poziţionam la o ţâţă rămasă liberă, spre coadă, el începea să
miaune disperat şi să orbecăie drumul către barba Alesiei! Era ca un mic explorator,
aşa, străbătând hotărât drumul pe deasupra funduleţelor fraţilor lui, cu o viteză incredibilă!
Deja îl învăţase!
Până la
urmă am renunţat… M-am resemnat…
-Eh, asta
e… Ma duc la pet shop… Poate mai e deschis…
Dar, aşa,
ca o ultimă încercare – şi mai ales pentru că am mai mare încredere în
instincele Alesiei, care nu părea deloc impacientată, decât în ale mele! – am
mai încercat odată să îl scot din culcuşul lui, atât de atractiv, că să îl duc
la ţâţa din spate… Dar! Era prins de ceva!
-Ce
molfăi, măi, tu acolo? Că acolo nu e nimic… Te-ai prins ca prostuţul de blană…
Ia să văd…
Şi am
luat la pipăit cu mai mare atenţie locul acela magic al Alesiei, undeva sub
gâtul ei, în dreptul lăbuţelor din faţă şi… Stupoare! Am mai găsit un rând de mameloane!
Alesia
are 4 rânduri de mameloane! Nu 3!
E drept,
acestea erau micuţe tare! Dar productive! Căci le-am simţit uşor imflamate de
laptele care se strânsese acolo.
-Hei,
poznaşule! Tu ti-ai găsit o ţâţişoară după dimensiunea ta! Şi eu nimic! Te luam
de aici să te duc la cea mare!
Ei singurei
şi-au găsit locul potrivit de ţocăit şi cuibărit… Eu doar i-am încurcat niţel…
Sssst, se
ţocăie iar…
De data
asta doar ascult, că ştiu exact unde e fiecare… Chiar dac
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu