Mai presus de iubire e Iubirea

-Dar ce simţi?

-... E... o durere surdă, adâncă... Ca o rană care sângerează abia simţit...

-Tu chiar mă iubeşti?!

-... E mai mult de atât...

-Poate fi ceva mai mult decât iubire?!

-...Da... E Iubirea aceea pe care nu am mai întâlnit-o... Până acum... Pentru că, atunci când eşti tu, cel liniştit, vesel, plin de energie... Atunci când eşti tu, cel care dansează noaptea pe nisip... Atunci când eşti tu, cel care vine şi mă trezeşte spunându-mi că bodyguardul acela care stă de 2 minute în coasta mea îmi spune să mă dau jos din leagăn, căci sunt prea mare pentru el... De fiecare dată... e ca şi cum... mă văd pe mine... Eşti o prelungire a mea... Şi atunci cand esti tu, bulversat, trist, îngrijorat... Fără vise... Şi arunci cu bomboane de ciocolată în mare... Tot eu sunt... Mă recunosc în tine. Mă regăsesc. Firesc. Familiar. Dintotdeauna. Cum se numeşte asta, nu ştiu... Dar e mai mult decât orice am cunoscut până acum... Şi doare… Pentru că nu înţeleg, încă, de ce universul ne ţine departe unul de celălalt. De ce nu se poate concretiza nimic şi în planul fizic…

-...Ştii… relaţia noastră, aşa cum e acum, mie îmi aduce mari satisfacţii…

-Da, ştiu… La fel simt şi eu…

-Atunci, hai să o păstrăm aşa! De ce să vrem mai mult?! Dacă stricăm totul?!

-Da, ştiu şi asta… Dar încă doare…

-Da, ştiu…