E noapte. Ora 23. Bogdan sforaie si pufaie langa mine. Doarme de mai bine de o ora.
Suntem in 4 februarie.
Hmmm...De fapt, sa o spunem pe scurt si sa trecem la chestiile faine, domnule!
La sfarsitul acestei luni, care are 29 de zile, am incheiat intelegerea cu Siveco. Adica am pus punct unei cariere care ar fi trebuit sa fie de succes si a unui job cu un salariu foarte bun. Un pas binevenit. E drept ca nu am avut curajul sa fac singura asta si am beneficiat de un mic ajutor, pentru care ar fi intelept sa multumesc.
Capitolul acesta s-a incheiat. M-am risipit o vreme cautand si acceptand mai multe colaborari, care mai de care mai inedita. Am gasit si un job nou, ba chiar si o cariera noua. Ecologia.
Problema e ca...ceva lipseste. Desi lucrurile s-au schimbat si s-au schimbat in bine, ceva tot lipseste.
E mai bine de un an de cand nu am mai scris...
Am recitit notitele de aici si mi-am amintit cat de bine ma simteam scriind...
Mi-am iesit din mana...
Scriu, ma balbai, ma simt goala de cuvinte. Imi amintesc cum se face. Stiu ca e necesara o anumita stare. Iar starea aceea e departe acum.
Simba era trist. Am vorbit cu el la telefon un pic mai devreme. Asta m-a intristat si pe mine. Dar am nevoie de seara mea de libertate. Seara aceea cand fug de acasa. Fug la Bogdan.
-Esti trist pentru ca nu vin acasa?
-Nu...
-Vrei sa vin?
-Nu...Stai unde te simti tu bine...
Ceva se schimba in mine. Cu fiecare zi. Oare asa se simte omida cand decide ca e timpul sa isi construiasca coconul?
Care ar fi coconul meu?
Si unde sa il agat?
E prima data cand am ganduri de genul acestora. Adica cand ma intreb cum s-ar Simba fara mine, daca as disparea, pur si simplu...El, bunicu,...
Dar nu pot pleca acum. Si nu asa. De fapt, pot! Si aici e acel "prima data" simtit.
Faptul ca pot face orice, chiar si asta! Si chiar daca nu am dus lucrurile la bun sfarsit, asa cum am tot planuit..."Macar pana termina si Cristi liceul."
Mi-am amintit de teama mea ca nu voi fi o mama buna. Teama pe care o simteam cand eram insarcinata. De teama ca viata mea se va schimba atat de mult, incat nu voi mai avea timp pentru mine...pentru drumul meu...
E drept ca faptul ca am devenit mama a schimbat planurile, dar asta a fost cea mai frumoasa experienta de pana acum. Si este in continuare! Cu siguranta!
Trebuie sa gasesc o cale de mijloc...Trebuie sa impac cumva chemarea mea de a deveni fluture cu faptul ca sunt mama lui Simba.
Ma las in voia intelepciunii...a iubirii...a sufletului...
