Luna aceea mare de aseară… Îmi proiecta umbra pe casa… Atât de clar si bine conturată!
M-am tot foit in aşternut, în braţele tale fierbinţi… Uneori
te auzeam răspunzându-mi la gândul de iubire... “Izuc drag… Acum nu mai eşti o Izucă, ci un Izuc…”
Căci, da, m-am tuns!
Ador senzaţia de uşurare pe care o am la final… Când mă
ridic şi-mi trec mâna prin părul tăiat scurt…
Vecinii trec acum pe uliţă, văd ei ceva schimbat, se opresc
câteva clipe, mă privesc… Nu spun nimic şi doar mă salută tăcuţi cu o mână
ridicată deasupra capului…
Ciudat, dar aici, în viaţa asa ce o duc acum… părul nu mai
contează… El oricum creşte liber… Aproape îl aud cum creşte!
“Te-ai tuns şi tu
taman acum când vine frigul…”
Da, luna aceea mare, strălucitoare… Umbra mea pe casă… Cu
părul ciufulit ca un scaiete…
Unele gânduri, răzleţe, mă mai înţeapă când şi când… Dar mă
întorc pe partea cealaltă, cu spatele la tine, iar tu mă strângi si mai bine în
braţe… Şi uit de ele…
Nu am decât clipa asta!
Pe tine, aproape… Un pisoi care mereu toarce deasupra
noastră, pe pătură…
“Suntem inveliţi cu
două pături şi un pisoi torcăcios! De-aia ne e aşa cald…”
Tu pleci dimineaţă la lucru… Îmi dai un pupic...Eu
mormăi ceva în somn… Şi mă cuibăresc şi mai adânc în aşternutul cald, cu un
pisoi deasupra… Când mă trezesc încep o nouă zi…
Azi am strâns 4 ouă din coteţ… Căci găinile nu aşteaptă să fac eu ochi ca ele să se ouă în cuibar!
Uneori o văd pe bunica pe aici, prin curte… Mică, gărbovită,
strângând una alta de prin urma mea…
Le facem şi noi cum ne pricepem… Căci nu le ştim toate… Le
invăţăm una după alta… Odată cu anotimpurile care vin şi pleacă… Au trecut pe
aici o primăvară, o vară şi o toamnă. Acum îşi face iarna simţită răsuflarea
rece, îngheţată…
Când si când mai dau o raită prin grădină şi redevin copil…
Mai găsesc câte un măr ingheţat şi îl îndes repede în buzunar ca pe un dar de
preţ… Chiar dacă avem pivniţa plină cu
mere! Astea găsite în prag de iarnă sunt cele mai bune! Cele mai dulci!
Apa a îngheţat zdravăn
în găleţi…
Mă ridic deasupra
clipei si timpul nu-şi mai are sens…
Sunt aici, acum… Într-o poveste pe care am mai trăit-o în
visele de copil… E linişte în jur… Şi toate sunt aşezate şi se tot aşează…
Gândurile ce-mi vin, curând se aşează şi ele în şablon fizic… Se împlinesc unul
câte unul… Dorinţe uitate revin la viaţă şi se adeveresc…
Uneori nu pot gestiona noianul de simţiri care mă copleşesc…
Devin uşor nervoasă! Dar zâmbetul tău drag, mereu deasupra mea, mă linişteşte
ca prin farmec… Şi-atunci nu mă mai inverşunez să le înţeleg şi să le ţin toate
sub control. Le dau drumul şi ele îşi văd de drum. Ce e bun rămâne să se
urzească sub lumina argintie a lunii…
Viaţa aici mă face să responsabilizez momentul prezent… Nu
îmi dă răgaz să şovăi sau să mă îndoiesc de ceea ce fac. Aici nimic nu e la
voia întâmplării şi toate, cumva, se leagă… Ca
într-un basm…
Cu siguranţă aceasta e o viaţă înafara zonei de confort… Dar
una plină de prezent!
Probabil de aceea veşnicia s-a născut la sat… Aici trăieşti
doar în acum… Şi ştii că lucrul făcut cu drag e bun făcut şi va da el rod
curând. Nu trebuie să tragi de el să crească! Creşte singur! Tu doar pui sământa,
pui gândul, pui inima… Şi el se intrupează!
Confortul îşi are un
preţ mare! Şi asta o pot vedea mereu pe lângă mine… Căci mult pierdem
înfăşurându-ne în mantia confortului… Somnambuli prin viaţă devenim…
E drept, nu avem baie şi
noaptea ieşim afară când nevoia de îndeamnă… Dar aşa am vazut frumuseţea lunii
care scălda în argintiu întreaga grădină îngheţată! Sau ariciul ce bântuie doar
noaptea…
Nu avem apă curentă,
dar avem o fântână cu apa magică care spală cum nu s-a mai văzut! Şi incă una
cu apă bună de băut de zici că e din cer venită!
Facem duş afară,
noaptea, în ger, cu apă fiartă pe soba cu lemne! Devii o torţă aburindă în
frig! Un trup gol, alb, curat, cald ce ridică aburi învârtoşaţi spre cerul
înstelat! Senzaţie incredibilă ce te trezeşte şi te trage în prezent!
Tu, omule, eşti o
torţă caldă între cer şi pământ!
Un mag între stele!
Tu creezi tot ce este
în jurul tău! Mai rămâne doar să vezi ce putere incredibilă ai şi să o
foloseşti cu iubire şi fără teamă. Căci nu ai cum greşi!
