miercuri, 27 decembrie 2017

Somnul – o pereche de ciorapi vărgaţi

Trag de el în fiecare dimineaţă. Cât mai mult şi cât mai sus! Uneori până la gât!

E o artă, să ştiţi! Încep să o înţeleg pe Frumoasa Adormită! E un deliciu să dormi mai mult decât credeai că poţi… Doar ceasul fiind martor la arta asta de poveste…

În fiecare dimineaţă trag de somn exact ca de şosetele vărgate. Tot mai adânc şi tot mai sus!
Mă cuibăresc în el, dintâi până la genunchi, apoi până la brâu. Mă întorc pe partea cealaltă şi mai trag de el o ţâră! De îmi ajunge până la gât!

Trag de somn exact ce de o pereche de ciorapi de care sunt mereu surprinsă cât de mult se pot întinde…

Reiau visul de unde l-am lăsat. Îl mai colorez un pic. Mai deschid o uşă – curioasă fiind să văd ce pot pune dincolo de ea. Un pat! Buuun! Un somn în vis!
Lângă mine apare un om. Sau un omuleţ. Îmi spune ceva la ureche. Nu pricep cuvintele. Par doar sunete deşirate… Aşa că… mă întorc în vis pe partea cealaltă şi mai trag de somn un pic…

Aerul rece ce dă năvală pe fereastra deschisă mă face să mă cuibăresc şi mai adânc în pat. Patul de Frumoasă Adormită. Şi mai dau o şansă somnului…

Într-un final, lungit exact ca  în filmele in care regizorul a rămas fără idei, deschid ochii şi încep viaţa…
Cică…

De fapt, incerc să iniţiez un ritual cât de cât. Unul menit să mă transpună în realitate. Cică.
Îmi dau picioarele jos din pat. Sau catafalc… cu o mică nostalgie pentru uşa din vis – aceea rămasă nedeschisă. Şi îmi pun şosetele flauşate. Vărgate. Îndes pantalonii de pijama, crac după crac, în elasticul deşănţat al şosetelor. Sau al somnului. Şi mă camuflez în pantalonii flauşaţi. Groşi. Ca într-o armură.
În realitatea asta e geruleţ. Aşa că mai plantez pe mine o bluză flauşată. Un polar. Şi o hăinuţă fluffy. Cu două feţe.

Nu mai e frig, ci doar mirare că viaţa continună… chiar şi dincolo de somnul meu vărgat.