https://www.youtube.com/watch?v=TTA2buWlNyM
Da, imi amintesc...
Tot...
Nu regret nimic. Asa a fost calea. Asa m-au dus pasii. Pana aici. Inapoi la tine.
Un cerc.
Dar tu? Iti amintesti?
-Numai lucrurile placute...
OK! Si acum ce facem?
-Poate ca el se teme...
-Se teme de ce?
-...Ca te pierde...
-Dar nu ma poate pierde! Eu si vichingul suntem prieteni pentru totdeauna. El e vichingul meu razboinic. Care...Care m-a lasat sa fiu eu insami, sa imi deschid aripile si sa fac ce vreau...Mi-a aratat muntii si a plecat, lasandu-ma singura in meditatie... Mi-a zis ca sunt urata, dar ca se simte minunat langa mine...Ca sunt prea puternica ca sa ma compatimeasca...Astea au fost cuvintele lui de imbarbatare! Si le-a potrivit bine. Caci il iubesc. Mai mult decat poate el duce... Raman de fiecare data cu bratele incarcate de iubire! Iar el se intoarce pe partea cealalta - cu kurul la mine. Dar ii iubesc si kurul! Si parturile! Si sforaiturile! Pentru ca sunt autentice! Dar eu, cui sa dau tot?! Ce sa fac cu iubirea asta care imi curge prin vene?! El...El nu are nevoie de tot...Iar eu dau pe afara!....Mereu vom fi prieteni... Mereu eu voi trage de el sa mergem la plimbare, iar el va zice "NU"... Iar cand voi reusi sa il induplec ma voi simti ca...printesa Merida...Imi e drag pana la soare si inapoi! Dar el nu are nevoie de mine...Nu inca. Nu acum... Iar eu sunt ca un foc care arde...Degeaba...
-Esti atat de schimbatoare...
Am vazut ca el se teme de asta... Ca ar suferi. Din nou.
Da. E posibil. Nu ii pot promite nimic. Depinde de ce are el nevoie...
DAR! Cum poti trece peste...sarutul pufos de la tampla marii?!
Cum?!
Tu nu vezi?! Chiar nu simti?!
Da, drag Raum, nu iti pot primite nimic. Nu iti pot oferi garantii. Pentru ca stiu ca primim intotdeauna ceea ce avem nevoie. Multe depind de tine. Eu sunt tu. Tu esti eu. Nu e nicio indoiala...aici... Suntem legati, cumva...
Pana cand, de ce si cum - nu stiu si nici nu vreau sa stiu!
Stiu doar cum ma simt in bratele tale...Drag Raum...
Inca o gura de aer curat...si ma scufund...ca o sirena...o fiinta a marii care tanjeste dupa munte...Mereu in cautari...Si mereu sincera pana la kurul lui Dumnezeu si inapoi!
sâmbătă, 20 decembrie 2014
Poveste
Povestile incep cu "a fost odata"...
Nu si aceasta! Aceasta incepe cu:
Erau dintotdeauna
sortiti unul altuia! Dar ei aveau nevoie de strategii pentru a iesi din timp! Pentru a experimenta viata de unul singur. Pentru a se iubi asa cum sunt: perfecti, minunati, copii ai luminii plini de har...
Se iubesc. Mereu.
Se asteptasera unul pe celalalt. Chiar daca el era in planul fizic cu 3 ani inaintea ei, o asteptase. Pentru prima data. Adam si Eva... Yin si Yang... A recunoscut-o dupa palariutza...
Mica lui garsoniera de la Bucuresti, mirosind a mere...
Erau legati unul de altul cand au decis sa isi vada fiecare de viata lui.
Ea vroia sa experimenteze. Sa cunoasca lumea!
Era furioasa pe el...caci ... Caci!
Avea 18 ani cand a ramas insarcinata. Era atat de fericita. Universul schimbase tot: lumina, sunetul, culorile! Viata era minunata... Dar...
Nici el nu stia ce vrea... Cauta... Intre drumurile catre Bucuresti...si inapoi la Constanta...
Pana a venit la usa ei si i-a zis:
-Nu mai vreau sa plec la Bucuresti. Raman la tine...
Si a ramas. In sifonier. Pana la gasit tatal ei. Regele.
-Buna dimineata, Raum!
-Buna dimineata, rege de printesa...
-Stai bine? Vrei o perna?
-Nu. E ok.
Regele a inchis usa sifonierului si a plecat. La serviciu.
Apoi...Apoi.
Ea a pornit in calatoria ei. Asa credea... A cunoscut printi, regi, pirati, hoti, lei... Pe toti i-a iubit! Dar pe toti! Caci altfel nu stia... Nu stia ura...dispretul...disimularea...teama... Stia doar calea daruirii totale. Chiar si atunci cand durea. Se daruia printre lacrimi.
Si, pentru ca nu le stia, le-a cunoscut pe toate: dispretul, ura, disimularea, prefacatoria, mincuna, inselatoria...
De fapt, s-a descoperit pe sine... A aflat ca nu era nimic din toate acestea. Era iubire si lumina.
Un suflet cald intr-o lucratura de lut. O inima mare.
Dupa multi ani...asa cum era firesc...cei doi s-au regasit...
Ea tocmai fusese parasita de un print, el era intr-o poveste cu o regina de gheata. De cativa ani.
Cu regina s-a si insurat. La scurt timp. Asa, ca sa fie povestea de poveste si scorul egal. Caci si ea fusese maritata cu un rege. Al icebergurilor.
Povestilea astea incurcate! Ar fi atat de simplu daca personajele ar ramane in povestea lor si nu ar mai evada prin povesti paralele! Dar asta e cu omul. Cu experienta in planul fizic. Asa apar povestile.
Dar daca e sa iesim din toate povestile, sa inlaturam scenariile, decorurile, rezervele si egourile, ramane ... ceea ce trebuie sa ramana: povestea de iubire...Iubirea de poveste...
Caci, daca ea exista, ei doi, oricat ar fi de prinsi prin alte povesti, se vor vedea. Se vor gasi intr-o seara la tampla marii... El ii va da din timpul lui. Se va da pe sine. Fara ego. Ea... va face restul pana la soare si inapoi!
-Hei, ce drak de poveste e asta?!
-E una in care ei se iubesc si fiecare e cu altcineva!
https://www.youtube.com/watch?v=7aLtvzZOr1o
Nu si aceasta! Aceasta incepe cu:
Erau dintotdeauna
sortiti unul altuia! Dar ei aveau nevoie de strategii pentru a iesi din timp! Pentru a experimenta viata de unul singur. Pentru a se iubi asa cum sunt: perfecti, minunati, copii ai luminii plini de har...
Se iubesc. Mereu.
Se asteptasera unul pe celalalt. Chiar daca el era in planul fizic cu 3 ani inaintea ei, o asteptase. Pentru prima data. Adam si Eva... Yin si Yang... A recunoscut-o dupa palariutza...
Mica lui garsoniera de la Bucuresti, mirosind a mere...
Erau legati unul de altul cand au decis sa isi vada fiecare de viata lui.
Ea vroia sa experimenteze. Sa cunoasca lumea!
Era furioasa pe el...caci ... Caci!
Avea 18 ani cand a ramas insarcinata. Era atat de fericita. Universul schimbase tot: lumina, sunetul, culorile! Viata era minunata... Dar...
Nici el nu stia ce vrea... Cauta... Intre drumurile catre Bucuresti...si inapoi la Constanta...
Pana a venit la usa ei si i-a zis:
-Nu mai vreau sa plec la Bucuresti. Raman la tine...
Si a ramas. In sifonier. Pana la gasit tatal ei. Regele.
-Buna dimineata, Raum!
-Buna dimineata, rege de printesa...
-Stai bine? Vrei o perna?
-Nu. E ok.
Regele a inchis usa sifonierului si a plecat. La serviciu.
Apoi...Apoi.
Ea a pornit in calatoria ei. Asa credea... A cunoscut printi, regi, pirati, hoti, lei... Pe toti i-a iubit! Dar pe toti! Caci altfel nu stia... Nu stia ura...dispretul...disimularea...teama... Stia doar calea daruirii totale. Chiar si atunci cand durea. Se daruia printre lacrimi.
Si, pentru ca nu le stia, le-a cunoscut pe toate: dispretul, ura, disimularea, prefacatoria, mincuna, inselatoria...
De fapt, s-a descoperit pe sine... A aflat ca nu era nimic din toate acestea. Era iubire si lumina.
Un suflet cald intr-o lucratura de lut. O inima mare.
Dupa multi ani...asa cum era firesc...cei doi s-au regasit...
Ea tocmai fusese parasita de un print, el era intr-o poveste cu o regina de gheata. De cativa ani.
Cu regina s-a si insurat. La scurt timp. Asa, ca sa fie povestea de poveste si scorul egal. Caci si ea fusese maritata cu un rege. Al icebergurilor.
Povestilea astea incurcate! Ar fi atat de simplu daca personajele ar ramane in povestea lor si nu ar mai evada prin povesti paralele! Dar asta e cu omul. Cu experienta in planul fizic. Asa apar povestile.
Dar daca e sa iesim din toate povestile, sa inlaturam scenariile, decorurile, rezervele si egourile, ramane ... ceea ce trebuie sa ramana: povestea de iubire...Iubirea de poveste...
Caci, daca ea exista, ei doi, oricat ar fi de prinsi prin alte povesti, se vor vedea. Se vor gasi intr-o seara la tampla marii... El ii va da din timpul lui. Se va da pe sine. Fara ego. Ea... va face restul pana la soare si inapoi!
-Hei, ce drak de poveste e asta?!
-E una in care ei se iubesc si fiecare e cu altcineva!
https://www.youtube.com/watch?v=7aLtvzZOr1o
La tampla marii
Sarutul. Era cald, dulce si...pufos. Da, pufos...
Bratele lui au cuprins-o intr-o stransoare vecina vesniciei. Un inel greu de rupt. Chiar si peste vieti.
S-a cuibarit acolo. Era locul ei. Simtea asta... Acum cu pumnii usor stransi la piept, usor infrigurata...
Asemeni unui copil rumen in obraji, fericit, a murmurat sub razele lunii protectoare...
-Stii..., nu ne-am vazut de un an...
-Si? Te-ai mai gandit la mine?
-N-o sa stii niciodata asta!...Dar tu? Te-ai gandit la mine?
-Da. De multe ori...
L-a privit. El era usor serios. Dar si un pic insurat.
Dar asta nu avea niciun sens in acel moment.
Acum erau doar ei. Unul si acelasi.
A deschis pumnii si si-a inlantuit bratele duios pe gatul lui... Universul zambea dulce si pufos... Da, pufos...
Si-a sprijinit capul pe pieptul lui. Si s-a abandonat clipei...
Aproape uitase sentimentul acela... Deplin, impacat, fara ganduri, cald, bland... Uitase cum e sa iubesti si sa fii iubit, sa respiri in iubire, sa fii iubire... Fara patima, fara pasiune... Sinceritate deplina, neincatusata, impartasita total... Se deschidea... Crestea...
Atunci ea a simtit fericirea inundand spatiul...
Si a stiut ca mai e o cale a cunoasterii: alaturi de un partener, dar nu oricare, ci acela... Partenerul divin...
Bratele lui au cuprins-o intr-o stransoare vecina vesniciei. Un inel greu de rupt. Chiar si peste vieti.
S-a cuibarit acolo. Era locul ei. Simtea asta... Acum cu pumnii usor stransi la piept, usor infrigurata...
Asemeni unui copil rumen in obraji, fericit, a murmurat sub razele lunii protectoare...
-Stii..., nu ne-am vazut de un an...
-Si? Te-ai mai gandit la mine?
-N-o sa stii niciodata asta!...Dar tu? Te-ai gandit la mine?
-Da. De multe ori...
L-a privit. El era usor serios. Dar si un pic insurat.
Dar asta nu avea niciun sens in acel moment.
Acum erau doar ei. Unul si acelasi.
A deschis pumnii si si-a inlantuit bratele duios pe gatul lui... Universul zambea dulce si pufos... Da, pufos...
Si-a sprijinit capul pe pieptul lui. Si s-a abandonat clipei...
Aproape uitase sentimentul acela... Deplin, impacat, fara ganduri, cald, bland... Uitase cum e sa iubesti si sa fii iubit, sa respiri in iubire, sa fii iubire... Fara patima, fara pasiune... Sinceritate deplina, neincatusata, impartasita total... Se deschidea... Crestea...
Atunci ea a simtit fericirea inundand spatiul...
Si a stiut ca mai e o cale a cunoasterii: alaturi de un partener, dar nu oricare, ci acela... Partenerul divin...
duminică, 30 noiembrie 2014
Bal la Balcic cu Bogo-Dan cel bodoganitor
Am ajuns si noi la Balcic.
Adica eu si Bogo-Dan cel viching. Dintr-o pornire de moment izvorata din necesitatea unui drum lung ca sa se incarce bateria de la masina. Iar eu aveam unele comisioane prin Mangalia.
Punctul terminus era Varna - unde imi aminteam eu ca se intalnesc muntele cu marea. Cel putin asa era in urma cu, hehe..., 25 de ani?! Cand am fost cu Yoghi p-acolo. Yoghi, Pavel Corut si o noapte cel putin bizara sub cerul liber din Varna.
Dar asta e alta e la poveste...
Deci, iata-ne pe drum spre Varna. Via Balcic.
Bizanteriile bogodoniene au inceput inca de la vama de la Vama Veche. Bariera era ridicata, iar drumul era blocat cu cateva conuri portocalii de plastic. Le stiti voi care.
-Iete, mai, ce bafta ai! E inchisa vama! - acesta e Bogo-Dan care aproape jubila?!
Uneori imi e dificil sa ii decodez starea de spirit...Dar, de data asta, cred ca, desi a acceptat plimbarea, avea el niste temeri ascunse. Una din ele ar putea fi aceea ca in Bulgaria se fura masini si stia ca nu mai e cale de intors cu mine("Ai zis, ai zis! Acum se cade sa o faci!"), asa ca spera el ca macar un eveniment neprevazut sa il mai salveze. Cum ar fi inchiderea neprevazuta a vamei.
-Cum drak sa fie inchisa vama?! Pai ma dau eu jos si mut conurile alea si trecem! Hai, mai, ca trebuie sa fie cineva pe acolo!
Ne-am apropiat de "bariera" de conuri portocalii si, din intunecimea unei gherete s-a itit un nene vames. Acum realizez ca, probabil, nu aveau curent. De aceea nu functiona nici bariera.
Am trecut. A inceput drumul acela lung...Pe dreapta si pe stanga ogoare bine lucrate. Imi aminteam sfaturile dinainte de plecare: "Sa vedeti ce gradini au!"
Da, asa e! Bulgarii sunt gradinari buni. Si asta nu datorita ogoarelor, ci a gradinilor terasate pe care le-am tot vazut prin curti, ba si la Balcic la castel. Totul e terasat...Ma intrebam de ce muntenii nostri nu au invatat asta de la bulgari. Imi amintesc cat se muncea bunica cu gradina ei...In care nu prea cresteau castravetii si rosiile...
Un drum placut. Cu mici petice insorite. Marea ne urma pe stanga. In dreapta, pe masura ce ne apropiam de Balcic, peisajul se modifica. Incepea sa aduca cu Valea Prahovei de la noi. Da, asta imi place in Bulgaria: in stanga marea, in dreapta muntii. Iar in Varna se intalnesc.
Am ajuns in Balcic.
Am parcat intr-o parcare pe malul marii, aproape de pescari. Era gerulet.
Am aruncat un ochi in lazile cu peste. Cautam calcan. N-aveau. Ne-am luat ochii de prin lazi.
-Hai pe pontonul cela sa vedem coasta. Poate zarim castelul.
Nu l-am vazut. Dar am admirat coasta. Frumos...
-Hai la pescari sa intrebam daca au calcan si unde e castelul.
-Si cum intrebi? Asta e BogoDan cel ironic.
-Calcan?!
Am ales o vanzatoare de peste - pe criteriul conform caruia femeile sunt mai intuitive si vorbesc un limbaj comun. Am pus intre noi doua cuvinte:
-Dobrideni...Calcan?!
-Da...si ne-a facut semn sa o urmam, luand-o brusc spre micile cocioabe de pe malul marii.
In urma noastra am auzit de la un barbat vanzator de peste un "frozen" guturat.
Ne-a deschis drumul privind din cand in cand in urma, indemnandu-ne din orchi sa o urmam.
Ne-a dus intr-o mica cabana. In centru trona o ditamai lada frigorifica din care a scos rapid o punga. Era un calcan inghetat. Pus pe cantar s-a dovedit a avea cca 2.200 kg. A tastat pretul in leva si a ajuns un total de 57 leva. N-am mai stat sa calculam sau sa ne targuim - caci daca am fi facut-o il scoteam mai ieftin.
Ce sa mai...Sub lozinca: "Sa nu zicem ca n-am luat calcan din Bulgaria!" am scos banii si l-am platit. Aveam toti banii 100 de leva.
-Sa facem o poza cu el inghetat si sa o punem pe facebook: prins la Balcic!
-Hihi! Da e o idee faina!
Chiar acum am primit un feed back de la bucatarie - se pare ca nu era asa proaspat calcanul nostru si mai era si plin de apa. Deci? Ce invatam noi de aici, copii? Sa nu mai cumparam peste inghetat de la Balcic!
Doar vin! Hihi! Dar asta e alta poveste, inca nedestupata. Sper sa nu am vreo surpriza neplacuta si sa constat ca ce e in sticle nu coincide cu ce am degustat la Castelul Reginei...As fi tare "damigenita". Adica, dezamagita...Caci am dat 100 lei pe doua sticle de vin: unul rosu cu miere si capsuni, dintr-un soi rar de struguri - le-am uitat numele...Dulce tare si tare! Un vin de fete. Bei un pahar intr-o seara de iarna cu povesti despre iubire.
A doua e cu un vin alb, sec, din smochine. Asta e pentru Cristi - caci lui ii place vinul alb. Sa-l bea cand vrea el sa povesteasca ceva.
Deci, pana acum, calcanul a fost o alegere neinspirata - si scumpa! Mai scumpa ca la noi.
Eh, turisti de o zi!
Am ajuns la Palat. Biletul - cu tot cu gradina - totaliza 12 leva. Bogo-Dan cel viching era pe programul "sunt ursus, mi-e frig, e scump totul, hai mai bine acasa, daca tot am batut atata amar de drum!" Dar asta programul lui, eu eram pe altul: "Hihi! Daca tot am ajuns aici, hai sa ne bucuram de ce se ofera! Hai sa vedem si noi gradina aceea botanica iarna. Ca vara am tot vazut-o prin pozele postate pe facebook de prieteni. Si castelul Reginei Maria."
Am scos leva si am platit doua bilete, inainte ca Bogo-Dan sa mai gaseasca in eter si alte prgrame "gigi-contra". In ciuda perseverentelor lui, n-a reusit sa imi strice cheful.
-Nienienienie!
Asa ca, mai mult tarat, Bogo-Dan cel viching a vizitat gradina Botanica din Balcic. Iarna. Mai fusese el si in urma cu cativa ani, dar nu intrase, ca era scump! Se pare ca programele lui sunt vechi.
Cum e gradina botanica de la Blalcic iarna?
Cu siguranta ca vara e altceva pe acolo. Dar si iarna isi are farmecul ei.
E plina de frunze uscate acum. Daca nu ar fi fost etichetele acelea atat de stiintific asezate la fiecare tufa si pom, nici n-as fi stiut ca sunt plante acolo.
Arhitectura si designul, insa, sunt...fabuloase! Ma refer la terase, culoare, arcade, scari, mici tuneluri de piatra sau din tufisuri perene...Ele se pot admira chiar si iarna.
Erau si vreo 3-4 trandafiri infloriti...Parfumati. Timizi. Din cei infloriti tarziu. Ca o aducere aminte a plenitudinii zilelor calde.
Mi-a placut cascada. Greu m-am dezlipit de ea...Si asta pentru ca m-a tras Bogo-Dan de acolo.
Mi-a placut casuta de langa cascada - parea a fi atelierul de pictura al reginei, caci se vedea un sevalet afara.
In punctele cheie erau puse banci care te ademeneau a uita de timp intr-un popas de liniste. Desigur, Bogo-Dan veghea vigilent sa nu apuc a zabovi. Dar chiar si asa, am furat cateva clipe de liniste. In ciuda zgomotului de fond:
-Hai mai! Iar te opresti! Baga-mi-as! O sa ajungem maine la Varna! Stii ca avem un peste congelat in masina - o sa se dezghete!(ultima era o incercare copilareasca, ca era un frig afara de inghetau pietrele - greu de crezut ca s-ar fi dezghetat pestele din porbagaj!)
Am degustat vreo 4 vinuri. Si o tuica de pepene galben...Iami...M-am incalzit si inveselit si mai tare. Spre disperarea si mai mare a lui Bogo-Dan! Hihi!
Era plin de pisici pe acolo si m-au inconjurat ca pe o mare vrajitoare dupa a doua degustare de vinuri! Simteau ele ca am ceva nobil in mine! Hac!
Am gasit, pana la urma, si castelul reginei! Asta chiar devenise comic - ca nu-l gaseam! Cand colo, era micut, cu un turnulet, pitit pe plaja!
In ciuda tehnicilor mele de tergiversare, am stat doar 2,5 ore in gradina si palat...
Costuri: 24 leva doua bilete, 1,5 leva un suvenir din castel(era acolo un dispozitiv cu manivela - puneai fise in el, invarteai de manivela, si pleosc! iti cadea un suvenir - o mica bucata de metal pe care e gravat castelul. Mica - adica de 2 cm.; binenteles ca nu am rezistat tentatiei!); plus inca 2 leva un suvenir magnet de frigider - pentru mamitzu lui Bogo-Dan
In parcare ne astepta un bulgar sa ne mai curete de cativa leva. Ne-a cerut 6 leva pentru parcarea de 2,5 ore...
In fine...Ce am invatat noi de aici?!
-Inainte se pleci asa, turist, e recomandat sa google-esti un pic despre locurile pe unde mergi ca sa afli: cat costa parcarea, unde poti manca bine si ieftin, cum poti plati, etc. Aaaa: si unde e castelul pe care vrei sa il vezi!
Ne-am imbarcat. Si am pornit spre Varna. Soarele se juca aruncand din cand in cand cateva raze catre noi. Pe stanga litoralul, pe dreapta muntele. Serpentine.
In Varna, pe malul marii, erau 3 piscine in aer liber! Am vazut simultan: un antrenament de polo la seniori, unul la juniori si un antrenament la inot sincron. Toate in aceeasi piscina. Deci prima piscina era folosita 300%! Intr-o alta se intota pur si simplu pe culoare. Se vedea ca nu erau sportivi de performanta. Aceasta era si ea folosita 100% - nu era niciun culoar liber. A treia era una pentru pitici - nefolosita.
Un pic mai incolo era un meci de fotbal pe un teren descoperit. Deja in nocturna.
-Bai, bulgarii astia chiar stiu sa traiasca! Asta a remarcat Bogo-Dan, plin de admiratie.
In Varna ne-am oprit, rupti de foame, la un grill - unde, hamesita, am acceptat un piept de pui cu ciuperci si cascaval. Proasta alegere pentru mine...Neconsumatoare de carne de aproape doua luni...La o ora dupa masa ma simteam...ca lupul cu bolovani in burta. Greu de digerat...
Dar Kamenitza a fost tare buna!
Am mai fost doi pasi pe plaja. Nisipul e foarte fin. Curat. Auriu aproape. Marea inconjurata de munti. Peisajul iti lasa senzatia ca esti pe alta planeta!
Ne mai ramasesera 9 leva. Am hotarat sa ii cheltuim intr-un magazin, iar acesta a fost un LIDL. Am luat doua cutii cu bomboane si o bere la 2 l(Ariana - pa care nu o recomand! Din pacate, nu aveau Kamenitza...)
Ce ar mai fi de spus?...
O sa revin cu cronica despre vin cand va fi desfacut.
PS: calcanul a fost delicios, in ciuda semnalelor trimise mai devreme de Bogo-Dan, cum ca n-ar fi fost proaspa! Rasfat princiar de la Balcic! Ca scump tot ramane!
Adica eu si Bogo-Dan cel viching. Dintr-o pornire de moment izvorata din necesitatea unui drum lung ca sa se incarce bateria de la masina. Iar eu aveam unele comisioane prin Mangalia.
Punctul terminus era Varna - unde imi aminteam eu ca se intalnesc muntele cu marea. Cel putin asa era in urma cu, hehe..., 25 de ani?! Cand am fost cu Yoghi p-acolo. Yoghi, Pavel Corut si o noapte cel putin bizara sub cerul liber din Varna.
Dar asta e alta e la poveste...
Deci, iata-ne pe drum spre Varna. Via Balcic.
Bizanteriile bogodoniene au inceput inca de la vama de la Vama Veche. Bariera era ridicata, iar drumul era blocat cu cateva conuri portocalii de plastic. Le stiti voi care.
-Iete, mai, ce bafta ai! E inchisa vama! - acesta e Bogo-Dan care aproape jubila?!
Uneori imi e dificil sa ii decodez starea de spirit...Dar, de data asta, cred ca, desi a acceptat plimbarea, avea el niste temeri ascunse. Una din ele ar putea fi aceea ca in Bulgaria se fura masini si stia ca nu mai e cale de intors cu mine("Ai zis, ai zis! Acum se cade sa o faci!"), asa ca spera el ca macar un eveniment neprevazut sa il mai salveze. Cum ar fi inchiderea neprevazuta a vamei.
-Cum drak sa fie inchisa vama?! Pai ma dau eu jos si mut conurile alea si trecem! Hai, mai, ca trebuie sa fie cineva pe acolo!
Ne-am apropiat de "bariera" de conuri portocalii si, din intunecimea unei gherete s-a itit un nene vames. Acum realizez ca, probabil, nu aveau curent. De aceea nu functiona nici bariera.
Am trecut. A inceput drumul acela lung...Pe dreapta si pe stanga ogoare bine lucrate. Imi aminteam sfaturile dinainte de plecare: "Sa vedeti ce gradini au!"
Da, asa e! Bulgarii sunt gradinari buni. Si asta nu datorita ogoarelor, ci a gradinilor terasate pe care le-am tot vazut prin curti, ba si la Balcic la castel. Totul e terasat...Ma intrebam de ce muntenii nostri nu au invatat asta de la bulgari. Imi amintesc cat se muncea bunica cu gradina ei...In care nu prea cresteau castravetii si rosiile...
Un drum placut. Cu mici petice insorite. Marea ne urma pe stanga. In dreapta, pe masura ce ne apropiam de Balcic, peisajul se modifica. Incepea sa aduca cu Valea Prahovei de la noi. Da, asta imi place in Bulgaria: in stanga marea, in dreapta muntii. Iar in Varna se intalnesc.
Am ajuns in Balcic.
Am parcat intr-o parcare pe malul marii, aproape de pescari. Era gerulet.
Am aruncat un ochi in lazile cu peste. Cautam calcan. N-aveau. Ne-am luat ochii de prin lazi.
-Hai pe pontonul cela sa vedem coasta. Poate zarim castelul.
Nu l-am vazut. Dar am admirat coasta. Frumos...
-Hai la pescari sa intrebam daca au calcan si unde e castelul.
-Si cum intrebi? Asta e BogoDan cel ironic.
-Calcan?!
Am ales o vanzatoare de peste - pe criteriul conform caruia femeile sunt mai intuitive si vorbesc un limbaj comun. Am pus intre noi doua cuvinte:
-Dobrideni...Calcan?!
-Da...si ne-a facut semn sa o urmam, luand-o brusc spre micile cocioabe de pe malul marii.
In urma noastra am auzit de la un barbat vanzator de peste un "frozen" guturat.
Ne-a deschis drumul privind din cand in cand in urma, indemnandu-ne din orchi sa o urmam.
Ne-a dus intr-o mica cabana. In centru trona o ditamai lada frigorifica din care a scos rapid o punga. Era un calcan inghetat. Pus pe cantar s-a dovedit a avea cca 2.200 kg. A tastat pretul in leva si a ajuns un total de 57 leva. N-am mai stat sa calculam sau sa ne targuim - caci daca am fi facut-o il scoteam mai ieftin.
Ce sa mai...Sub lozinca: "Sa nu zicem ca n-am luat calcan din Bulgaria!" am scos banii si l-am platit. Aveam toti banii 100 de leva.
-Sa facem o poza cu el inghetat si sa o punem pe facebook: prins la Balcic!
-Hihi! Da e o idee faina!
Chiar acum am primit un feed back de la bucatarie - se pare ca nu era asa proaspat calcanul nostru si mai era si plin de apa. Deci? Ce invatam noi de aici, copii? Sa nu mai cumparam peste inghetat de la Balcic!
Doar vin! Hihi! Dar asta e alta poveste, inca nedestupata. Sper sa nu am vreo surpriza neplacuta si sa constat ca ce e in sticle nu coincide cu ce am degustat la Castelul Reginei...As fi tare "damigenita". Adica, dezamagita...Caci am dat 100 lei pe doua sticle de vin: unul rosu cu miere si capsuni, dintr-un soi rar de struguri - le-am uitat numele...Dulce tare si tare! Un vin de fete. Bei un pahar intr-o seara de iarna cu povesti despre iubire.
A doua e cu un vin alb, sec, din smochine. Asta e pentru Cristi - caci lui ii place vinul alb. Sa-l bea cand vrea el sa povesteasca ceva.
Deci, pana acum, calcanul a fost o alegere neinspirata - si scumpa! Mai scumpa ca la noi.
Eh, turisti de o zi!
Am ajuns la Palat. Biletul - cu tot cu gradina - totaliza 12 leva. Bogo-Dan cel viching era pe programul "sunt ursus, mi-e frig, e scump totul, hai mai bine acasa, daca tot am batut atata amar de drum!" Dar asta programul lui, eu eram pe altul: "Hihi! Daca tot am ajuns aici, hai sa ne bucuram de ce se ofera! Hai sa vedem si noi gradina aceea botanica iarna. Ca vara am tot vazut-o prin pozele postate pe facebook de prieteni. Si castelul Reginei Maria."
Am scos leva si am platit doua bilete, inainte ca Bogo-Dan sa mai gaseasca in eter si alte prgrame "gigi-contra". In ciuda perseverentelor lui, n-a reusit sa imi strice cheful.
-Nienienienie!
Asa ca, mai mult tarat, Bogo-Dan cel viching a vizitat gradina Botanica din Balcic. Iarna. Mai fusese el si in urma cu cativa ani, dar nu intrase, ca era scump! Se pare ca programele lui sunt vechi.
Cum e gradina botanica de la Blalcic iarna?
Cu siguranta ca vara e altceva pe acolo. Dar si iarna isi are farmecul ei.
E plina de frunze uscate acum. Daca nu ar fi fost etichetele acelea atat de stiintific asezate la fiecare tufa si pom, nici n-as fi stiut ca sunt plante acolo.
Arhitectura si designul, insa, sunt...fabuloase! Ma refer la terase, culoare, arcade, scari, mici tuneluri de piatra sau din tufisuri perene...Ele se pot admira chiar si iarna.
Erau si vreo 3-4 trandafiri infloriti...Parfumati. Timizi. Din cei infloriti tarziu. Ca o aducere aminte a plenitudinii zilelor calde.
Mi-a placut cascada. Greu m-am dezlipit de ea...Si asta pentru ca m-a tras Bogo-Dan de acolo.
In punctele cheie erau puse banci care te ademeneau a uita de timp intr-un popas de liniste. Desigur, Bogo-Dan veghea vigilent sa nu apuc a zabovi. Dar chiar si asa, am furat cateva clipe de liniste. In ciuda zgomotului de fond:
-Hai mai! Iar te opresti! Baga-mi-as! O sa ajungem maine la Varna! Stii ca avem un peste congelat in masina - o sa se dezghete!(ultima era o incercare copilareasca, ca era un frig afara de inghetau pietrele - greu de crezut ca s-ar fi dezghetat pestele din porbagaj!)
Am degustat vreo 4 vinuri. Si o tuica de pepene galben...Iami...M-am incalzit si inveselit si mai tare. Spre disperarea si mai mare a lui Bogo-Dan! Hihi!
Era plin de pisici pe acolo si m-au inconjurat ca pe o mare vrajitoare dupa a doua degustare de vinuri! Simteau ele ca am ceva nobil in mine! Hac!
Am gasit, pana la urma, si castelul reginei! Asta chiar devenise comic - ca nu-l gaseam! Cand colo, era micut, cu un turnulet, pitit pe plaja!
In ciuda tehnicilor mele de tergiversare, am stat doar 2,5 ore in gradina si palat...
Costuri: 24 leva doua bilete, 1,5 leva un suvenir din castel(era acolo un dispozitiv cu manivela - puneai fise in el, invarteai de manivela, si pleosc! iti cadea un suvenir - o mica bucata de metal pe care e gravat castelul. Mica - adica de 2 cm.; binenteles ca nu am rezistat tentatiei!); plus inca 2 leva un suvenir magnet de frigider - pentru mamitzu lui Bogo-Dan
In parcare ne astepta un bulgar sa ne mai curete de cativa leva. Ne-a cerut 6 leva pentru parcarea de 2,5 ore...
In fine...Ce am invatat noi de aici?!
-Inainte se pleci asa, turist, e recomandat sa google-esti un pic despre locurile pe unde mergi ca sa afli: cat costa parcarea, unde poti manca bine si ieftin, cum poti plati, etc. Aaaa: si unde e castelul pe care vrei sa il vezi!
Ne-am imbarcat. Si am pornit spre Varna. Soarele se juca aruncand din cand in cand cateva raze catre noi. Pe stanga litoralul, pe dreapta muntele. Serpentine.
In Varna, pe malul marii, erau 3 piscine in aer liber! Am vazut simultan: un antrenament de polo la seniori, unul la juniori si un antrenament la inot sincron. Toate in aceeasi piscina. Deci prima piscina era folosita 300%! Intr-o alta se intota pur si simplu pe culoare. Se vedea ca nu erau sportivi de performanta. Aceasta era si ea folosita 100% - nu era niciun culoar liber. A treia era una pentru pitici - nefolosita.
-Bai, bulgarii astia chiar stiu sa traiasca! Asta a remarcat Bogo-Dan, plin de admiratie.
In Varna ne-am oprit, rupti de foame, la un grill - unde, hamesita, am acceptat un piept de pui cu ciuperci si cascaval. Proasta alegere pentru mine...Neconsumatoare de carne de aproape doua luni...La o ora dupa masa ma simteam...ca lupul cu bolovani in burta. Greu de digerat...
Dar Kamenitza a fost tare buna!
Am mai fost doi pasi pe plaja. Nisipul e foarte fin. Curat. Auriu aproape. Marea inconjurata de munti. Peisajul iti lasa senzatia ca esti pe alta planeta!
Ne mai ramasesera 9 leva. Am hotarat sa ii cheltuim intr-un magazin, iar acesta a fost un LIDL. Am luat doua cutii cu bomboane si o bere la 2 l(Ariana - pa care nu o recomand! Din pacate, nu aveau Kamenitza...)
Ce ar mai fi de spus?...
O sa revin cu cronica despre vin cand va fi desfacut.
PS: calcanul a fost delicios, in ciuda semnalelor trimise mai devreme de Bogo-Dan, cum ca n-ar fi fost proaspa! Rasfat princiar de la Balcic! Ca scump tot ramane!
luni, 27 octombrie 2014
Dupa Dumbrava
Sunt acasa.
Chiar daca sunt la 12 ore distanta de Dumbrava, sunt acasa. Cu un picior, inca, pe lama muntelui si cu celalat in papucii caldurosi de la mare.
Imi amintec ca ma intrebam odata: oare cum e sa te trezesti fara sentimentul de teama si nod in gat, sa te trezesti fara frici cu sufletul plin de iubire?
Zambesc si ma intreb cum sa scriu ceea ce simt acum. Caci am aflat cum e sa te trezesti tu cu tine insuti si sa fii acasa.
E impacare. E liniste. E cumintenie. E ca si cum e tot ce ai nevoie. E ca si cum esti tot. E ca si cum poti zbura, daca asta iti trece prin mintea curatata de pete. Si totul e in iubire. Fara ascunzisuri. In sinceritate deplina. Calma. Calda. Fara nicio miza.
Asa m-am intors de la Dumbrava. Un om curatit. Si asta numai dupa 6 zile.
6 zile pline de munca. Si a fost si asta o forma de curatire, chiar daca, deloc intamplator, eram atat de pestriti si variati si poligloti. Cu siguranta fiecare omulet de acolo a adus tenta lui de culoare pe curcubeul de deasupra mea.
M-a asteptat la gara. Un pic mai rotofei si mai carliontat decat il lasasem. Mi-a povestit de oferta fabuloasa de munca in strainatate pe care a primit-o. Nici lui nu-i vine sa creada ca sunt atatia bani la mijloc. Iar mie nu-mi vine sa cred cat de detasat il ascultam si cat de simplu i-am spus:
-Mi se pare atat de lipsit de importanta aspectul asta al banilor...Acum.
Si am zambit impacata. Iaca una din frici cum se topise.
E minunat sa fii liber. Sa nu mai ai fricile in preajma ta.
Iar la Dumbrava asa se traieste. In libertate. Fiecare isi stie locul lui din ziua aceea si isi face partea lui de treaba in liniste si cumintenie, bucurandu-se de respiratie. De soare. De nori. De ce da natura in acel moment.
Acolo totul e bine si temeinic facut.
Cand ploua - ploua marunt, des si cateva zile la rand. Si asta pentru ca acolo esti mai aproape de nori.
Cand e soare - e soare cat pentru toate piscurile de jur imprejur. Ca sa nu ramana niciunul nevazut de razele stralucitoare. Si asta pentru ca acolo esti mai aproape de soare.
Cand se face treaba - se face cu dichis si pe indelete, ca si cum tot universul in asta se tine. Nimic nu se face pe graba sau fara temei. Si asta pentru ca acolo toate isi au ritmul vesniciei.
Cand se danseaza - se danseaza cu toti muntii si toate vaile. Si asta pentru acolo oamenii nu au jumatati de masura.
Cand se mananca - se mananca in tacere cu ochii inchisi, ca si cum fiecare inghititura e elixirul vietii. Si asta pentru ca asa e - fiecare imbucatura e scaldata de soare, apa, pamant si aer si e cu intelepciune infaptuita.
Cand se doarme - se doarme adanc si curat. Si asta pentru ca trupul ramane pe pamant sfant si sufletul se plimba prin vesnicia stelelor.
Cand se mediteaza - se cutremura trupul si ard dorintele adanc infipte de la o generatie la alta. Si asta pentru ca toti copiii care vin sa pastraze genele curate.
Acolo se face alchimie. Acolo din plumb se scoate aur. Acolo omul se curata si se regaseste.
Acolo se reinvata cumintenia si sfintenia in deplina iubire cu universul.
Si uite asa locul acela devine locul din care plec din ce in ce mai greu. Si pe care intr-o buna zi, nu il voi mai parasi, caci am gasit intelepciunea sa fac ceea ce e bine pentru mine si toti cei din jur.
Chiar daca sunt la 12 ore distanta de Dumbrava, sunt acasa. Cu un picior, inca, pe lama muntelui si cu celalat in papucii caldurosi de la mare.
Imi amintec ca ma intrebam odata: oare cum e sa te trezesti fara sentimentul de teama si nod in gat, sa te trezesti fara frici cu sufletul plin de iubire?
Zambesc si ma intreb cum sa scriu ceea ce simt acum. Caci am aflat cum e sa te trezesti tu cu tine insuti si sa fii acasa.
E impacare. E liniste. E cumintenie. E ca si cum e tot ce ai nevoie. E ca si cum esti tot. E ca si cum poti zbura, daca asta iti trece prin mintea curatata de pete. Si totul e in iubire. Fara ascunzisuri. In sinceritate deplina. Calma. Calda. Fara nicio miza.
Asa m-am intors de la Dumbrava. Un om curatit. Si asta numai dupa 6 zile.
6 zile pline de munca. Si a fost si asta o forma de curatire, chiar daca, deloc intamplator, eram atat de pestriti si variati si poligloti. Cu siguranta fiecare omulet de acolo a adus tenta lui de culoare pe curcubeul de deasupra mea.
M-a asteptat la gara. Un pic mai rotofei si mai carliontat decat il lasasem. Mi-a povestit de oferta fabuloasa de munca in strainatate pe care a primit-o. Nici lui nu-i vine sa creada ca sunt atatia bani la mijloc. Iar mie nu-mi vine sa cred cat de detasat il ascultam si cat de simplu i-am spus:
-Mi se pare atat de lipsit de importanta aspectul asta al banilor...Acum.
Si am zambit impacata. Iaca una din frici cum se topise.
E minunat sa fii liber. Sa nu mai ai fricile in preajma ta.
Iar la Dumbrava asa se traieste. In libertate. Fiecare isi stie locul lui din ziua aceea si isi face partea lui de treaba in liniste si cumintenie, bucurandu-se de respiratie. De soare. De nori. De ce da natura in acel moment.
Acolo totul e bine si temeinic facut.
Cand ploua - ploua marunt, des si cateva zile la rand. Si asta pentru ca acolo esti mai aproape de nori.
Cand e soare - e soare cat pentru toate piscurile de jur imprejur. Ca sa nu ramana niciunul nevazut de razele stralucitoare. Si asta pentru ca acolo esti mai aproape de soare.
Cand se face treaba - se face cu dichis si pe indelete, ca si cum tot universul in asta se tine. Nimic nu se face pe graba sau fara temei. Si asta pentru ca acolo toate isi au ritmul vesniciei.
Cand se danseaza - se danseaza cu toti muntii si toate vaile. Si asta pentru acolo oamenii nu au jumatati de masura.
Cand se mananca - se mananca in tacere cu ochii inchisi, ca si cum fiecare inghititura e elixirul vietii. Si asta pentru ca asa e - fiecare imbucatura e scaldata de soare, apa, pamant si aer si e cu intelepciune infaptuita.
Cand se doarme - se doarme adanc si curat. Si asta pentru ca trupul ramane pe pamant sfant si sufletul se plimba prin vesnicia stelelor.
Cand se mediteaza - se cutremura trupul si ard dorintele adanc infipte de la o generatie la alta. Si asta pentru ca toti copiii care vin sa pastraze genele curate.
Acolo se face alchimie. Acolo din plumb se scoate aur. Acolo omul se curata si se regaseste.
Acolo se reinvata cumintenia si sfintenia in deplina iubire cu universul.
Si uite asa locul acela devine locul din care plec din ce in ce mai greu. Si pe care intr-o buna zi, nu il voi mai parasi, caci am gasit intelepciunea sa fac ceea ce e bine pentru mine si toti cei din jur.
luni, 20 octombrie 2014
Inainte de Dumbrava
In seara asta, la 20.40 am trenul catre Deva. De acolo, cu alte 2 microbuze voi ajunge la Dumbrava. Pentru un curs de 3 zile si petrecerea scorpionilor. Nu stiu nimic despre acesta petrecere.
Cursul stiu ca va fi unul intensiv. Greu. Binevenit.
Ma surprinde tristetea care m-a cuprins. O tristete linistita. Ma urmaresc si constat ca m-am incetinit. Miscarile mele sunt ca in reluare. Imi tarsai papucii caldurosi imblaniti tacticos ca un pensionar. Probabil si bunicu ar avea de asteptat in spatele meu.
Am strans cam tot ce cred eu ca imi trebuie pentru plecare. Acum troneaza morman pe fotoliu si pian. Mai trebuie sa triez din ele. Am nevoie de haine calduroase(afara e deja un frig de iti ingheata sufletul si nici nu am ajuns pe creasta muntelui) pentru numai 6 zile.
De ce sunt trista?
Hmmm...Acum ca am lasat-o sa ma invadeze, a disparut. S-a retras ca o doamna de la o petrecere tarzie. A ramas doar linistea. Se insinueaza o usoara somnolenta care miroase a hibernare. E bine. E un sentiment binevenit.
Simt ca se va intampla ceva frumos. Ceva asteptat de mult timp.
O schimbare va sa fie.
Cursul stiu ca va fi unul intensiv. Greu. Binevenit.
Ma surprinde tristetea care m-a cuprins. O tristete linistita. Ma urmaresc si constat ca m-am incetinit. Miscarile mele sunt ca in reluare. Imi tarsai papucii caldurosi imblaniti tacticos ca un pensionar. Probabil si bunicu ar avea de asteptat in spatele meu.
Am strans cam tot ce cred eu ca imi trebuie pentru plecare. Acum troneaza morman pe fotoliu si pian. Mai trebuie sa triez din ele. Am nevoie de haine calduroase(afara e deja un frig de iti ingheata sufletul si nici nu am ajuns pe creasta muntelui) pentru numai 6 zile.
De ce sunt trista?
Hmmm...Acum ca am lasat-o sa ma invadeze, a disparut. S-a retras ca o doamna de la o petrecere tarzie. A ramas doar linistea. Se insinueaza o usoara somnolenta care miroase a hibernare. E bine. E un sentiment binevenit.
Simt ca se va intampla ceva frumos. Ceva asteptat de mult timp.
O schimbare va sa fie.
sâmbătă, 4 octombrie 2014
Gradina Imposibila - proiect fara bon de comanda
Gradina Imposibila - proiect fara bon de comanda
Am facut rost de lopata(sau harlet, sau sapa...mereu uit ce e...), foarfeca si toporisca. Am stabilit lungimea proiectului - va fi de aici pana acolo(cam cat tine zona din dreptul ferestrelor de la birou).
Am vizualizat rezultatul final - o oaza de verdeata si flori, crescute in ciuda umbrei tinuta vanjos de visinul pletos.
M-am inarmat cu toata motivatia si umorul necesare ca sa trec peste ironii, sfaturi si ...radacini.
Terenul e minat de radacini de visin. Si mai e si intr-o zona circulata si pe stanga, si pe dreapta si prin fata. De testeri de incredere si perseverenta.
Fiecare coleg care a trecut pe acolo mi-a zis:
-Aaaa, pai am mai sapat si noi aici. In primavara. Si au crescut la loc visinii. Si am pus si flori. Si nu tii bine lopata.
-Si cum ar trebui sa o tin?
-Pai nu stiu, ca nu ma pricep...
-Ia vino si arata-mi ca nu te pricepi.
-Ok. Dar vin doar sa iti arat ca nu stiu, da?
..................................................................................
-Stii, aici am mai sapat.
-...Da, stiu... :P
-Dar n-o sa reusesti! Mai bine aduc doi tigani sa-ti sape si sa te potolesti.
-Nu e nevoie. E proiectul meu.(Si nu ma incanta deloc ideea ca acel petec de pamant sa fie sapat de orice mana...caci el are nevoie de o curatare energetica). O sa vezi: in primavara o sa avem flori aici. Si un gazon de umbra.
..................................................................................
-Mai, femeie, ce drak faci tu acolo?! - asta e un alt coleg, unul cu sapca si un ciuf in vant - se stie el cine.
-O gradina!
-Mai-mai-mai...Vino si listeaza-mi si mie ceva, ca nu merge imprimanta....
-Bai, programul meu e pana la 5! Acum lucrez la proiectul meu.
-Bai, daca iti scot eu radacina aia din pamant, vii sa-mi listezi ceva in timpul tau liber?
Si a scos ditamai radacina. Din pamant. De visin.
.....................................................................................
-Sapati ca sa faceti pofta de mancare? - asta e un vecin
-Nu, dimpotriva, imi trece pofta de mancare.
-N-o sa creasca nimic aici. O sa vedeti.
-Ba o sa creasca. O sa vedeti.
.........................................................................................
-Ar trebui sa puneti pe colegul dvs sa mai tunda din coroana visinului si sa taie craca aia - era vecina de la unu care are de gradina de pe partea cealalta a scarii si careia i se casunase pe una din crengile visinului - aceea care a crescut exact sub balconul ei, deasupra scarii noastre. Pe ea o impiedica sa arunce cu clor in betivii care se aciuiesc pe acolo, pe noi ne protejeaza de ploaie - cand ploua putem sta linistiti afara, sub umbrela visinului.
N-am nicio intentie sa stric minunea asta, chiar daca ne ia din soare. Avem loc toti - si visinul si noi si gazonul si florile. Am observat ca dupa ora 15, chiar ajunge soarele la flori. Viitoarele flori. E o portiune cam de 1 m latime pe care o pot folosi pentru flori. Restul pentru gazon de umbra. E loc pentru toate. Nu taiem nimic.
Mai am un pic de lucru cu visinul si puii lui. Caci au acaparat tot pe acolo. Fiecare cm patrat e obtinut cu truda. O binecuvantata truda. Incet incet, visinul imi cedeaza linistit si armonizat, din terenul lui. A inteles ca avem loc cu totii sub coroana lui pe acelasi pamant.
Cand am inceput lucrarea, acum...vreo doua saptamani, dupa 20 de minute de cazna, in care nu inaintasem mai de loc...m-am intristat...Eu, care vreau sa ma duc la tara si sa fac gradina fermecata, n-am reusit sa sap niciun cm de pamant...
Apoi am inteles ca plansa e grea. Pamantul e unul dificil. Necesita alte instrumente si alta tactica.
Asa ca am schimbat asteptarile, planul si arhitectura gradinii. Acum pare mult mai usor.
Cu cat migalesc mai cu drag fiecare cm de pamant, cu atat mai usor se lasa scoase radacinile. Una cate una, cedeaza.
Am adus si incapatanarea cu mine. Paia dura. De taur care vrea sa mute muntii din loc. Caci eu stiu ca voi reusi, pic cu pic, pas cu pas. Sa fac "imposibilul" cum zic toti trecatorii.
Caci omul sfinteste locul.
Si locul sfinteste omul.
Dupa o ora de sapat, chiar daca sunt murdara de pamant din crestet pana in varful degetelor de la picioare, ma simt curata ca atunci cand ne facea bunica baia in odaita de lut...Ne infasura in prosoapele "cele bune" si ne ducea in brate sus, in camerele incalzite. Unde dormeam cuminti cateva ore. Iar cand ne trezeam primeam lapte de pasare...
Fiecare dintre noi ar trebui sa isi gaseasca un astfel de proiect: ceva greu, aparent imposibil de realizat. Un proiect in care toti trecatorii sa se opreasca ca sa incerce sa te descurajeze. Sa mai arunce cate un: e imposibil, au mai incercat si altii si n-au reusit.
Si asta o recomand mai ales celor care au timp sa fie depresivi si sa caute nod in papura vietii lor. Se stiu ei cine sunt. Le recomand sa incerce imposibilul, sa faca lucruri nebunesti care ii pun in ridicol, sa primesca cu pieptul gol ironiile, descurajarile si ce-or mai aparea. Si-asa nu mai au nimic de pierdut. Poate doar inca un pic din ego.
Si va mai zic un singur lucru: la primavara locul acela va fi verde!
Asa ca, va astept in Gradina Imposibila. Cu mare drag.
Am facut rost de lopata(sau harlet, sau sapa...mereu uit ce e...), foarfeca si toporisca. Am stabilit lungimea proiectului - va fi de aici pana acolo(cam cat tine zona din dreptul ferestrelor de la birou).
Am vizualizat rezultatul final - o oaza de verdeata si flori, crescute in ciuda umbrei tinuta vanjos de visinul pletos.
M-am inarmat cu toata motivatia si umorul necesare ca sa trec peste ironii, sfaturi si ...radacini.
Terenul e minat de radacini de visin. Si mai e si intr-o zona circulata si pe stanga, si pe dreapta si prin fata. De testeri de incredere si perseverenta.
Fiecare coleg care a trecut pe acolo mi-a zis:
-Aaaa, pai am mai sapat si noi aici. In primavara. Si au crescut la loc visinii. Si am pus si flori. Si nu tii bine lopata.
-Si cum ar trebui sa o tin?
-Pai nu stiu, ca nu ma pricep...
-Ia vino si arata-mi ca nu te pricepi.
-Ok. Dar vin doar sa iti arat ca nu stiu, da?
..................................................................................
-Stii, aici am mai sapat.
-...Da, stiu... :P
-Dar n-o sa reusesti! Mai bine aduc doi tigani sa-ti sape si sa te potolesti.
-Nu e nevoie. E proiectul meu.(Si nu ma incanta deloc ideea ca acel petec de pamant sa fie sapat de orice mana...caci el are nevoie de o curatare energetica). O sa vezi: in primavara o sa avem flori aici. Si un gazon de umbra.
..................................................................................
-Mai, femeie, ce drak faci tu acolo?! - asta e un alt coleg, unul cu sapca si un ciuf in vant - se stie el cine.
-O gradina!
-Mai-mai-mai...Vino si listeaza-mi si mie ceva, ca nu merge imprimanta....
-Bai, programul meu e pana la 5! Acum lucrez la proiectul meu.
-Bai, daca iti scot eu radacina aia din pamant, vii sa-mi listezi ceva in timpul tau liber?
Si a scos ditamai radacina. Din pamant. De visin.
.....................................................................................
-Sapati ca sa faceti pofta de mancare? - asta e un vecin
-Nu, dimpotriva, imi trece pofta de mancare.
-N-o sa creasca nimic aici. O sa vedeti.
-Ba o sa creasca. O sa vedeti.
.........................................................................................
-Ar trebui sa puneti pe colegul dvs sa mai tunda din coroana visinului si sa taie craca aia - era vecina de la unu care are de gradina de pe partea cealalta a scarii si careia i se casunase pe una din crengile visinului - aceea care a crescut exact sub balconul ei, deasupra scarii noastre. Pe ea o impiedica sa arunce cu clor in betivii care se aciuiesc pe acolo, pe noi ne protejeaza de ploaie - cand ploua putem sta linistiti afara, sub umbrela visinului.
N-am nicio intentie sa stric minunea asta, chiar daca ne ia din soare. Avem loc toti - si visinul si noi si gazonul si florile. Am observat ca dupa ora 15, chiar ajunge soarele la flori. Viitoarele flori. E o portiune cam de 1 m latime pe care o pot folosi pentru flori. Restul pentru gazon de umbra. E loc pentru toate. Nu taiem nimic.
Mai am un pic de lucru cu visinul si puii lui. Caci au acaparat tot pe acolo. Fiecare cm patrat e obtinut cu truda. O binecuvantata truda. Incet incet, visinul imi cedeaza linistit si armonizat, din terenul lui. A inteles ca avem loc cu totii sub coroana lui pe acelasi pamant.
Cand am inceput lucrarea, acum...vreo doua saptamani, dupa 20 de minute de cazna, in care nu inaintasem mai de loc...m-am intristat...Eu, care vreau sa ma duc la tara si sa fac gradina fermecata, n-am reusit sa sap niciun cm de pamant...
Apoi am inteles ca plansa e grea. Pamantul e unul dificil. Necesita alte instrumente si alta tactica.
Asa ca am schimbat asteptarile, planul si arhitectura gradinii. Acum pare mult mai usor.
Cu cat migalesc mai cu drag fiecare cm de pamant, cu atat mai usor se lasa scoase radacinile. Una cate una, cedeaza.
Am adus si incapatanarea cu mine. Paia dura. De taur care vrea sa mute muntii din loc. Caci eu stiu ca voi reusi, pic cu pic, pas cu pas. Sa fac "imposibilul" cum zic toti trecatorii.
Caci omul sfinteste locul.
Si locul sfinteste omul.
Dupa o ora de sapat, chiar daca sunt murdara de pamant din crestet pana in varful degetelor de la picioare, ma simt curata ca atunci cand ne facea bunica baia in odaita de lut...Ne infasura in prosoapele "cele bune" si ne ducea in brate sus, in camerele incalzite. Unde dormeam cuminti cateva ore. Iar cand ne trezeam primeam lapte de pasare...
Fiecare dintre noi ar trebui sa isi gaseasca un astfel de proiect: ceva greu, aparent imposibil de realizat. Un proiect in care toti trecatorii sa se opreasca ca sa incerce sa te descurajeze. Sa mai arunce cate un: e imposibil, au mai incercat si altii si n-au reusit.
Si asta o recomand mai ales celor care au timp sa fie depresivi si sa caute nod in papura vietii lor. Se stiu ei cine sunt. Le recomand sa incerce imposibilul, sa faca lucruri nebunesti care ii pun in ridicol, sa primesca cu pieptul gol ironiile, descurajarile si ce-or mai aparea. Si-asa nu mai au nimic de pierdut. Poate doar inca un pic din ego.
Si va mai zic un singur lucru: la primavara locul acela va fi verde!
Asa ca, va astept in Gradina Imposibila. Cu mare drag.
sâmbătă, 20 septembrie 2014
Scenariul unei vieti - scena de culise
Scena: lumina aurie, violet, verde...
Personaje: doua vapai albe pulsand ca doi luceferi...In dorinta unui joc de dialog - eu si eu insami, dar tot eu...
Sunet: liniste totala...
-Deci, imbrac haina fizica intr-o zi de 5 mai...Tip tare, ca sa ma auzi, si, din clipa aceea, incepe programul de uitare. Incepe educatia aceea pamanteana, menita sa stearga din campul pamantean orice amintire a luminii care e acum. Astfel incat sa ma incadrez usor in rolul de femeie pamanteana. Iza aceea despre care ai citit in scenariul creat.
-OK. Eu o sa fiu, pentru inceput, mama ta - asa e?
-Da. Dar n-o sa stai prea mult pe langa mine. Caci, scrie la pagina 5, o sa parasesti planul fizic cam cu o luna inainte sa implineasca mica Iza 5 ani.
-Da, am vazut. Va fi o poveste trista pentru pamanteni.
-Daaa! Dar Iza va avea experienta mortii inteleasa de un copil. Si e minunat pentru ea. In plus, o vreme, va fi rasfatata de cei din jur, asa ca egoul ei va creste un pic...Caci are nevoie si de asta. Ca sa simta mai bine lipsa lui peste alti cativa ani.
-Da, e bine asa. Vad, insa, ca eu, mama, voi fi langa ea, in planul subtil...Ohooo....! Sunt multi ani!
-Da - pana devine mama la randul ei - adica pana pe la 23 de ani ai ei. Si aparitia lui Simba!
-Oooo, Simba! Chiar vine si el in scena asta?!
-Da. E o legatura mai veche intre ei.
-Da. Sa depanam firul...
-Ea va trece prin multe. Va experimenta tradarea, gustul amar al inselaciunii, va castiga si va pierde dublu, va iubi si va insela, apoi va iubi, va fi iubita si inselata, va plange si va rade, se va gandi la sinucidere si apoi va iubi viata cu sfintenie...Va trece dintr-o extrema in alta pana se va cali suficient de mult ca sa uite tot. Si sa redevina lumina.
-E o viata obisnuita, totusi...
-Da, sigur! Si la fel de minunata sau trista ca oricare alta.
-Atunci de ce o urmarim pe ea?
-Ea, el... poate fi oricine altcineva...E doar un rol, unul simplu, din toate cate sunt ele...E doar povestea unui suflet care regaseste calea catre lumina. Si e minunat fiecare pas din aceasta poveste.
-De undeva trebuie sa incepem, nu?
Personaje: doua vapai albe pulsand ca doi luceferi...In dorinta unui joc de dialog - eu si eu insami, dar tot eu...
Sunet: liniste totala...
-Deci, imbrac haina fizica intr-o zi de 5 mai...Tip tare, ca sa ma auzi, si, din clipa aceea, incepe programul de uitare. Incepe educatia aceea pamanteana, menita sa stearga din campul pamantean orice amintire a luminii care e acum. Astfel incat sa ma incadrez usor in rolul de femeie pamanteana. Iza aceea despre care ai citit in scenariul creat.
-OK. Eu o sa fiu, pentru inceput, mama ta - asa e?
-Da. Dar n-o sa stai prea mult pe langa mine. Caci, scrie la pagina 5, o sa parasesti planul fizic cam cu o luna inainte sa implineasca mica Iza 5 ani.
-Da, am vazut. Va fi o poveste trista pentru pamanteni.
-Daaa! Dar Iza va avea experienta mortii inteleasa de un copil. Si e minunat pentru ea. In plus, o vreme, va fi rasfatata de cei din jur, asa ca egoul ei va creste un pic...Caci are nevoie si de asta. Ca sa simta mai bine lipsa lui peste alti cativa ani.
-Da, e bine asa. Vad, insa, ca eu, mama, voi fi langa ea, in planul subtil...Ohooo....! Sunt multi ani!
-Da - pana devine mama la randul ei - adica pana pe la 23 de ani ai ei. Si aparitia lui Simba!
-Oooo, Simba! Chiar vine si el in scena asta?!
-Da. E o legatura mai veche intre ei.
-Da. Sa depanam firul...
-Ea va trece prin multe. Va experimenta tradarea, gustul amar al inselaciunii, va castiga si va pierde dublu, va iubi si va insela, apoi va iubi, va fi iubita si inselata, va plange si va rade, se va gandi la sinucidere si apoi va iubi viata cu sfintenie...Va trece dintr-o extrema in alta pana se va cali suficient de mult ca sa uite tot. Si sa redevina lumina.
-E o viata obisnuita, totusi...
-Da, sigur! Si la fel de minunata sau trista ca oricare alta.
-Atunci de ce o urmarim pe ea?
-Ea, el... poate fi oricine altcineva...E doar un rol, unul simplu, din toate cate sunt ele...E doar povestea unui suflet care regaseste calea catre lumina. Si e minunat fiecare pas din aceasta poveste.
-De undeva trebuie sa incepem, nu?
miercuri, 17 septembrie 2014
Labin şi Zmeoaica
Era o dimineaţă minunat de tristă. Zmeoaica zbura prin înaltul
cerului pe deasupra pădurii de blocuri. Căuta un loc unde să îşi aşeze lăcaşul.
-Uite, acolo e ceva potrivit cu feng shui-ul meu…
A coborât din cer, fâlfâindu-şi delicat aripile mari şi s-a
oprit, fără să ştie, în faţa scorburei lui Labin, care nu era acasă.
-Aici va fi tărâmul meu!
Şi, pentru că era o zmeoaică vrednică, s-a apucat să strice
bunătate de scorbură mizeră: a pus flori la geam, a măturat şi spălat bine pe
jos, a şters ochiurile-geam ale scorburei, a aprins nemernicii de beţişoare
parfumate şi a umplut locul de fumuri şi arome zen, a spălat cănuţele găsite şi
a aruncat cocoloaşele de hârtie strânse grămezi prin colţurile scorburei! Era
dezastru acum: totul strălucea de curăţenie, mirosea frumos, ba mai crescuseră şi
flori pe acolo!
Apoi Zmeoaica s-a culcat şi a adormit adânc.
În vremea asta....
-Haili, hailo, sunt un pitic mişto, şi am gagici cât trei
furnici, haili, hailo...
Venea Labin acasă.
Labin e un pitic cu părul alb, cu un suflet bun cât pentru 3
pitici şi inima la fel de mare. Şi e şi săpător în pământ. Caută comori ascunse
sau pierdute de alţii şi mereu e minunat de murdar şi plin de noroi. Exact aşa
cum se cade să fie un pitic cu părul alb pe un şantier!
Când era mic, însă, a fost răpit de o Zmeoaică care teribil
l-a mai chinuit! L-a pus să spele, să calce şi să măture! Apoi, culmea, să şi păstreze
totul intact!
Şi, ca să fie totul şi mai roz, l-a mai şi fermecat! Astfel
încât, acum, în prezenţa unei Zmeoaice, Labin se transformă instant într-un
prinţ fermecător(ceea ce îl scoate, de fiecare dată, din toţi pepenii lui
mici de pitic!!!) şi îşi revine la normal doar daca e răutăcios şi zice o
prostie mare cât capul lui!
Dar să vedem ce se mai întâmplă în scorbura noastră...
-Oooo, cineva a intrat în căsuţa mea...a spus Labin un
pic iritat...
-Clar! Cineva mi-a spălat cănuţa şi mi-a aruncat cocoloşul de
hârtie! Cine a îndrăznit să cureţe toată murdăria mea??!!!...
Deja se nervozase tare! Cum era şi firesc, nu?! Imaginaţi-vă
că scorbura lui era în întregime de-vas-tată! Strălucea de curăţenie şi mirosea
frumos! Lucru greu de acceptat în zilele acelea atât de fermecătoare în mizeria
lor!
Când a dat cu ochii de Zmeoaica cea rebela – care dormea acum pe un fotoliu albastru
umplut cu iarbă de mare şi asculta clopote tibetane, într-o relaxare greu de înghiţit – vraja s-a produs, iar Labin a devenit prinţul fermecător.
Ca să îşi reintre în pielea de muncitor mizerabil de pe şantier,
a fost nevoit să strige:
-O
să fac mizerie cu toţi bocancii mei de câte ori vor vrea bretelele mele! Da?!
Imediat vraja s-a rupt şi Labin a revenit la normal.
Zmeoaica, însă, continua să doarmă în clopotele ei
tibetane... Labin o privea mut de uimire şi indignare. Vraja iar s-a produs.
Labin s-a dezmeticit din prinţul fermecător ce redevenise şi strigat din nou:
-După ce că eşti o zmeoaică obraznică, mai eşti şi urâtă!
Zmeoaica continua să doarmă impasibilă în zenul ei albastru
tibetan. Cu căştile pe urechi.
Se pare că şi azi tot asta face... Spre disperarea lui
Labin, care a obosit să se tot tranforme în prinţ fermecător şi să fie obligat
apoi să tot zică tâmpenii...
În plus, şi-a cam epuizat tolba cu răutăcisme şi e posibil
să rămână aşa, prinţ fermecător, pe viaţă!
Iar asta ar fi, pur şi simplu, i-nac-cep-ta-bil! Nu credeţi?!
luni, 15 septembrie 2014
Manifest - prima zi de scoala
Da, s-a umplut pe aici(facebook) de urari de succes pentru ca a inceput scoala...Si toate ma intristeaza atat de mult...Aproape ca imi vine sa urlu cand le vad venind de la oameni in care cred si la care tin...dar care se lasa, probabil, dusi de val...
Nu e decat un an nou de sclavie inutila pentru copii!
Iaca cum vad eu lucrurile: din punctul meu de vedere, scoala - asa cum e ea acum la noi, e o mare pierdere de timp si viata...Cred ca tot ce e necesar in scoala(repet, asa cum e ea acum la noi), se invata in clasa intai(probabil acum si mai devreme - in clasa pregatitoare) - e vorba de scris si socotit.
Restul e umplutura, daca nu te atrage...Sunt si copii cu adevarat interesati de unele materii - ferice pentru ei, acestia invata de drag, fara efort si, probabil, chiar vor folosi la un moment dat unele informatii...Dar sunt putini!!!!
Restul e umplutura, daca nu te atrage...Sunt si copii cu adevarat interesati de unele materii - ferice pentru ei, acestia invata de drag, fara efort si, probabil, chiar vor folosi la un moment dat unele informatii...Dar sunt putini!!!!
Ce le urez eu celor care au inceput scoala...?
Hmmm...
Le urez sa se bucure cat pot de cele 4-6-8 ore petrecute departe de casa.
Sa le foloseasca in folosul lor, cumva...
Desigur, ar putea chiuli - dar sa fie constienti ca va trebui sa se descurce singuri cu motivarea absentelor...si cu restul(note mici, corijente, repetente si ce-or mai fi!). Iar daca chiulesc, ar fi bine pentru ei sa faca ceva util - s-ar putea duce la biblioteca sa citeasca o carte de Osho, sau una de Echart Tolle...
Sau ar putea ramane in clasa si sa citeasca pe furis ...
Sau ar putea scrie o carte pe furis, in banca...
Ar putea desena...
Ar putea visa...
Ar putea folosi ora de tehnologie ca sa mediteze cu ochii deschisi...concentrati pe respiratie...
Ar putea repeta mantre pentru echilibrarea energetica...
Si, deloc de neglijat, ar putea fi atenti la tampeniile debitate de profesori ca sa exerseze curajul de a-si spune parerea, justificat si argumentat exact cu cuvintele profilor. Si asta nu ca sa le creasca egourile, ci ca sa capete incredere in ei insisi. Desigur, risca sa se puna rau cu profii si sa devina ciuca bataii pentru urmatoarea perioada...Dar vor exersa si arta de a-ti asuma responsabilitatea pentru ceea ce faci.
Faci ce vrei, dar stii ce faci si e al tau!
Hmmm...
Le urez sa se bucure cat pot de cele 4-6-8 ore petrecute departe de casa.
Sa le foloseasca in folosul lor, cumva...
Desigur, ar putea chiuli - dar sa fie constienti ca va trebui sa se descurce singuri cu motivarea absentelor...si cu restul(note mici, corijente, repetente si ce-or mai fi!). Iar daca chiulesc, ar fi bine pentru ei sa faca ceva util - s-ar putea duce la biblioteca sa citeasca o carte de Osho, sau una de Echart Tolle...
Sau ar putea ramane in clasa si sa citeasca pe furis ...
Sau ar putea scrie o carte pe furis, in banca...
Ar putea desena...
Ar putea visa...
Ar putea folosi ora de tehnologie ca sa mediteze cu ochii deschisi...concentrati pe respiratie...
Ar putea repeta mantre pentru echilibrarea energetica...
Si, deloc de neglijat, ar putea fi atenti la tampeniile debitate de profesori ca sa exerseze curajul de a-si spune parerea, justificat si argumentat exact cu cuvintele profilor. Si asta nu ca sa le creasca egourile, ci ca sa capete incredere in ei insisi. Desigur, risca sa se puna rau cu profii si sa devina ciuca bataii pentru urmatoarea perioada...Dar vor exersa si arta de a-ti asuma responsabilitatea pentru ceea ce faci.
Faci ce vrei, dar stii ce faci si e al tau!
Profesorilor le urez sa fie prezenti si sa-si deschida inima si mintea, ca sa vada, domnule, ce fiinte faine, minunate, ....perfecte! au in fata si cum fac tot posibilul si imposibilul sa le taie aripile! Si sa puna punct la masacrul asta spiritual!
Sa vina si ei cu idei de cursuri utile, optionale. Caci nimeni nu trebuie sa fie obligat sa faca nimic si daca alege sa faca ceva, sa fie alegerea lui si sa si-o asume total, deplin cu responsabilitate!
Cum ar fi:
-Astrologie - calcul si utilizare horoscop, calcul si utilizare ore planetare, etc:
-Sport cat mai mult - o ora in fiecare zi!
-Meditatie dinamica
-Alte tehnici de meditatie
-Exercitii de telepatie
-Cursuri de desen cu emisfera dreapta
-Ateliere de creatie - de orice fel! Se poate picta, se poate croseta, se pot face bijuterii din margele!
-Cursuri de teatru
-Cursuri de fotografie
-Cursuri de vanzari
-Cursuri de supravietuire
-Studiul metodelor de a a prinde focul fara bricheta sau chibrit
-Cum se construieste o casa ecologica - proiect parctic!
-Notiuni de permacultura
-Despre inteligenta emotionala
-etc...
Sunt atatea....
Sa vina si ei cu idei de cursuri utile, optionale. Caci nimeni nu trebuie sa fie obligat sa faca nimic si daca alege sa faca ceva, sa fie alegerea lui si sa si-o asume total, deplin cu responsabilitate!
Cum ar fi:
-Astrologie - calcul si utilizare horoscop, calcul si utilizare ore planetare, etc:
-Sport cat mai mult - o ora in fiecare zi!
-Meditatie dinamica
-Alte tehnici de meditatie
-Exercitii de telepatie
-Cursuri de desen cu emisfera dreapta
-Ateliere de creatie - de orice fel! Se poate picta, se poate croseta, se pot face bijuterii din margele!
-Cursuri de teatru
-Cursuri de fotografie
-Cursuri de vanzari
-Cursuri de supravietuire
-Studiul metodelor de a a prinde focul fara bricheta sau chibrit
-Cum se construieste o casa ecologica - proiect parctic!
-Notiuni de permacultura
-Despre inteligenta emotionala
-etc...
Sunt atatea....
De ce in scoala programa presupune sa memorizeze mii de informatii pe care le-au mai memorat alti mii de copiii inainte????!!! Si care nu-ti folosesc chiar la nimic in cotidian. De ce e atat de greu sa fie folosite orele acelea in folosul lor - cu adevarat! De ce cand ies de pe bancile scolii, copiii nostri nu stiu sa faca nimic, sunt ca niste autisti?! De ce isi mai pierd timpul pe acolo, daca, oricum, lucrurile necesare le invata dupa! De ce le irosim cei mai frumosi ani cu tampenii?! De ce...?!!!
Chiar atat de mult rau ne-au facut?!!!
Chiar atat de mult rau ne-au facut?!!!
Cat o sa ne mai batem joc de ei?! Caaaaaaaaaat???!!!!!!!!!
La ce va ganditi, dragi parinti, cand le urati copiilor vostri, in prima zi de scoala: "Succes!"
Ce e succesul asta?!
Adevarata masura a succesului e gradul de fericire pe care il simti!
Oare chiar nu-i vedeti cat de obositi se intorc de la scoala?! Cat de greu se urnesc dimineata catre scoala?!
Ce e succesul asta?!
Adevarata masura a succesului e gradul de fericire pe care il simti!
Oare chiar nu-i vedeti cat de obositi se intorc de la scoala?! Cat de greu se urnesc dimineata catre scoala?!
Asta e drumul catre succes???
Am eu o vorba pentru asta: asta e un mare kakat!
Am eu o vorba pentru asta: asta e un mare kakat!
Scrisoare catre Eduard
Neata Edi,
Ziua asta e sub auspiciu "cu fata la cearceaf".
Toata noaptea a miunat un pisoi sub balcon. Un pisoi imposibil de dibuit, gasit, linistit! Cred ca insasi mama lui l-a abandonat intr-o cadere libera de nervi...
M-am dat jos din pat si la primul pas am realizat ca ma doare piciorul mai tare ca ieri. Ca ma sfasie durerea! S-a dovedit ca hrisca fierbinte e cel mai eficient instrument de tortura! Am scapat-o pe picior joi...Pe moment nu parea a fi grav...Am pus putin gel de aloe si parea sa fie ok. Apoi, dintr-o basica enorma, in doua zile a devenit o rana de toata frumusetea, usturatoare si manipulanta!
La al doilea pas, mi-am adus aminte ca e prima zi de scoala...Si ca uram ziua asta! La liceu, doar gandul ca o sa te revad pe tine, ma motiva sa vin, totusi...Dar iti dai seama cat am patimit pana sa aflu ca existi tu?!
Ca un parinte constiincios ce sunt, am sontacait pana la bucatarie si am pregatit micul dejun pentru mine si fiimiu - sucuri de fructe cu seminte de chia si susan.
Tot sontac, le-am dus la locurile lor - unul pe pian in asteptarea scolarului, al doilea langa tastatura in asteptarea mea...M-am intors la bucatarie si am spalat robotul, uitandu-ma pe geam, inca, dupa pisioiul plangacios si de negasit...
N-aveam chef sa beau suc...N-aveam chef sa vorbesc cu Bogdan...I-am raspuns laconic la salut...
Am deschis mail si am gasit mesajul tau. In tot haosul de dimineata, putinele tale cuvinte scoase parca cu forcepsul dintr-un om rupt de munca...Rupt de el insusi, de vise...M-au facut sa zambesc...pentru cateva secunde...
M-am imbracat...Blugii grii pocnesc pe mine...Au intrat la apa, sau...oi fi crescut eu...I-am schimbat cu altii lalai si am amanat procesul de constientizare - de ce drak nu mai incap in blugii astia?!
Am aruncat pe mine primul tricou gasit pe bajbaite in sifonier...
L-am privit o clipa pe Simba care dormea bine infasurat in cearceaf...As fi vrut sa ii dau un pupic...Am sontacait pana la capul lui si i l-am dat...
Mereu ma gandesc ca va veni si ziua in care nu voi mai avea ocazia zi de zi, ca acum, sa fac asta, asa ca profit cat pot sa ii dau pupul din somn. El habar nu are! Cred...
Mi-am bandajat rana...
Am schimbat trei perechi de incaltari pana m-am hotarat la una care ma chinuia mai putin...
M-am uitat in portofel dupa 10 lei ca sa ii dau lui tata sa cumpere jumatate de kg de zmeura...Aveam 9 lei marunti si inca 100 lei intregi. Ma gandeam cum sa ii impart...M-a vazut tata ca ma uitam in portofel si m-a luat scurt, asa, de luni(zi in care evit sa dau bani):
-Da-mi 5 lei! Imprumut!
Ma gandeam ca ii vrea pentru tigari, ca ziua de ziar e joi...Nu prea m-a incantat ideea...
Apoi, tot el:
-Noi avem migdale? Ca am niste crize comitiale si am nevoie de magneziu...
-...Da avem...As fi vrut sa continuu cu: dar sunt pentru Cristi, nici eu nu ma indur sa mananc din ele...iar tu, pentru crizele tale comitiale, mai lasa cafea aaia pe stomacul gol...Si tigarile...
Dar nu am continuat nicicum...I-am dat 5 lei...Si am simtit ca se umple paharul ala imaginar...
Asa ca mi-am luat coada de matura - asta e alta poveste...P-asta am gasit-o vineri la ghena la Bogdan si am luat-o cu gandul sa o duc la serviciu ca sa inlocuiesc coada rupta de la mop...
Si bicicleta...si am iesit pe usa...
Jos, in fata blocului, m-am gandit ca pentru 2 lei(cat ar costa un mop nou), sunt o tampita ca ma chinui sa duc la serviciu, pe bicicleta, o coada de matura! Urma sa o tin cu o mana si sa nu mai pot folosi frana din fata si nici sa mai pot schimba vitezele...
Dar m-am botosit tot eu pe mine insami, am incalecat bicicleta ca un copil razvratit si fugit de acasa, si am pornit...La prima pedala m-a strapuns durerea din picior si m-am dezechilibrat un pic...
Lasa, asa iti trebuie! Sa suferi! Daca n-ai minte! Si nu stii sa zici NU atunci cand e cazul!
Am ajuns, totusi, la birou... Intreaga.
Erau zeci de gunoaie stranse in gardul din fata...Pungi, hartii, ambalaje de bomboane, pachete goale de tigari...
Asta m-a ingreunat si mai mult! Uram treaba asta! Iar azi mai mult ca niciodata! Vecinii din acest bloc(biroul e la parter) sunt niste dobitoci! Arunca pe geamuri gunoaie!
De obicei observ mizeria si ma apuc sa o strang, fara alte judecati
Azi, insa, ma durea, insa, prea tare piciorul ca sa ma apuc imediat de curatenie...Asa ca mi-am oferit ragazul sa judec faptasii si sa ajung sa simt ca bubui! De draci, de nervi!
Si da! Parca tot universul s-a inteles in ziua aceea sa ma intepe! Sa ma torturteze!
Colac peste pupaza, coada de matura/mop nu s-a portivit!
Au inceput sa apara si colegii...Se vede pe fata mea ca nu am chef de nimic...
-Tu esti suparata pe mine? Ti-am facut ceva? - m-a intrebat colegul din fata mea.
-...Nu, mai, m-am trezit cu fata la cearceaf...Azi sunt rea...
-Cand imi dai si mie un pui din floarea ta?!
Ete, na! Dracii din mine strigau: Iza, spune NU!
-Azi nu dau nimic! Azi sunt rea! Si, maine, daca vrei pui, trebuie sa dai ceva la schimb! Un alt pui!
-Iti aduc o floare, e bine?!
-...Da...
Recunosc ca aici am inceput sa ma imbunez...Am iesit afara si am strans gunoaiele...
Acum e mai bine, si, parca, piciorul nu mai doare asa rau.
Of, Eduard...Chiar asa...au trecut 25 de ani...De parca asta ar avea vreo valoare.
Daca e sa fie, va fi cand va fi!
Sigur, sunt aici ca sa te trag de atentie si de urechi cand te lasi prea prins. Pentru ca te iubesc suficient de mult incat sa nu te uit pe tine, cel care esti. Si cu care vorbesc de fiecare data.
Azi vreau sa te relaxezi 30 de minute astfel: gaseste un petec de iarba verde, descalta-te si plimbate incet prin ea... Las-o sa iti mangaie talpile, simte-i curatenia si prospetimea, lasa energia sa faca treaba. Simte-i mirosul, lasa-l sa te invaluie...
Fa-ti acest dar!
Si trimite-mi un gand cand o faci - sunt aici.
Iza
Ziua asta e sub auspiciu "cu fata la cearceaf".
Toata noaptea a miunat un pisoi sub balcon. Un pisoi imposibil de dibuit, gasit, linistit! Cred ca insasi mama lui l-a abandonat intr-o cadere libera de nervi...
M-am dat jos din pat si la primul pas am realizat ca ma doare piciorul mai tare ca ieri. Ca ma sfasie durerea! S-a dovedit ca hrisca fierbinte e cel mai eficient instrument de tortura! Am scapat-o pe picior joi...Pe moment nu parea a fi grav...Am pus putin gel de aloe si parea sa fie ok. Apoi, dintr-o basica enorma, in doua zile a devenit o rana de toata frumusetea, usturatoare si manipulanta!
La al doilea pas, mi-am adus aminte ca e prima zi de scoala...Si ca uram ziua asta! La liceu, doar gandul ca o sa te revad pe tine, ma motiva sa vin, totusi...Dar iti dai seama cat am patimit pana sa aflu ca existi tu?!
Ca un parinte constiincios ce sunt, am sontacait pana la bucatarie si am pregatit micul dejun pentru mine si fiimiu - sucuri de fructe cu seminte de chia si susan.
Tot sontac, le-am dus la locurile lor - unul pe pian in asteptarea scolarului, al doilea langa tastatura in asteptarea mea...M-am intors la bucatarie si am spalat robotul, uitandu-ma pe geam, inca, dupa pisioiul plangacios si de negasit...
N-aveam chef sa beau suc...N-aveam chef sa vorbesc cu Bogdan...I-am raspuns laconic la salut...
Am deschis mail si am gasit mesajul tau. In tot haosul de dimineata, putinele tale cuvinte scoase parca cu forcepsul dintr-un om rupt de munca...Rupt de el insusi, de vise...M-au facut sa zambesc...pentru cateva secunde...
M-am imbracat...Blugii grii pocnesc pe mine...Au intrat la apa, sau...oi fi crescut eu...I-am schimbat cu altii lalai si am amanat procesul de constientizare - de ce drak nu mai incap in blugii astia?!
Am aruncat pe mine primul tricou gasit pe bajbaite in sifonier...
L-am privit o clipa pe Simba care dormea bine infasurat in cearceaf...As fi vrut sa ii dau un pupic...Am sontacait pana la capul lui si i l-am dat...
Mereu ma gandesc ca va veni si ziua in care nu voi mai avea ocazia zi de zi, ca acum, sa fac asta, asa ca profit cat pot sa ii dau pupul din somn. El habar nu are! Cred...
Mi-am bandajat rana...
Am schimbat trei perechi de incaltari pana m-am hotarat la una care ma chinuia mai putin...
M-am uitat in portofel dupa 10 lei ca sa ii dau lui tata sa cumpere jumatate de kg de zmeura...Aveam 9 lei marunti si inca 100 lei intregi. Ma gandeam cum sa ii impart...M-a vazut tata ca ma uitam in portofel si m-a luat scurt, asa, de luni(zi in care evit sa dau bani):
-Da-mi 5 lei! Imprumut!
Ma gandeam ca ii vrea pentru tigari, ca ziua de ziar e joi...Nu prea m-a incantat ideea...
Apoi, tot el:
-Noi avem migdale? Ca am niste crize comitiale si am nevoie de magneziu...
-...Da avem...As fi vrut sa continuu cu: dar sunt pentru Cristi, nici eu nu ma indur sa mananc din ele...iar tu, pentru crizele tale comitiale, mai lasa cafea aaia pe stomacul gol...Si tigarile...
Dar nu am continuat nicicum...I-am dat 5 lei...Si am simtit ca se umple paharul ala imaginar...
Asa ca mi-am luat coada de matura - asta e alta poveste...P-asta am gasit-o vineri la ghena la Bogdan si am luat-o cu gandul sa o duc la serviciu ca sa inlocuiesc coada rupta de la mop...
Si bicicleta...si am iesit pe usa...
Jos, in fata blocului, m-am gandit ca pentru 2 lei(cat ar costa un mop nou), sunt o tampita ca ma chinui sa duc la serviciu, pe bicicleta, o coada de matura! Urma sa o tin cu o mana si sa nu mai pot folosi frana din fata si nici sa mai pot schimba vitezele...
Dar m-am botosit tot eu pe mine insami, am incalecat bicicleta ca un copil razvratit si fugit de acasa, si am pornit...La prima pedala m-a strapuns durerea din picior si m-am dezechilibrat un pic...
Lasa, asa iti trebuie! Sa suferi! Daca n-ai minte! Si nu stii sa zici NU atunci cand e cazul!
Am ajuns, totusi, la birou... Intreaga.
Erau zeci de gunoaie stranse in gardul din fata...Pungi, hartii, ambalaje de bomboane, pachete goale de tigari...
Asta m-a ingreunat si mai mult! Uram treaba asta! Iar azi mai mult ca niciodata! Vecinii din acest bloc(biroul e la parter) sunt niste dobitoci! Arunca pe geamuri gunoaie!
De obicei observ mizeria si ma apuc sa o strang, fara alte judecati
Azi, insa, ma durea, insa, prea tare piciorul ca sa ma apuc imediat de curatenie...Asa ca mi-am oferit ragazul sa judec faptasii si sa ajung sa simt ca bubui! De draci, de nervi!
Si da! Parca tot universul s-a inteles in ziua aceea sa ma intepe! Sa ma torturteze!
Colac peste pupaza, coada de matura/mop nu s-a portivit!
Au inceput sa apara si colegii...Se vede pe fata mea ca nu am chef de nimic...
-Tu esti suparata pe mine? Ti-am facut ceva? - m-a intrebat colegul din fata mea.
-...Nu, mai, m-am trezit cu fata la cearceaf...Azi sunt rea...
-Cand imi dai si mie un pui din floarea ta?!
Ete, na! Dracii din mine strigau: Iza, spune NU!
-Azi nu dau nimic! Azi sunt rea! Si, maine, daca vrei pui, trebuie sa dai ceva la schimb! Un alt pui!
-Iti aduc o floare, e bine?!
-...Da...
Recunosc ca aici am inceput sa ma imbunez...Am iesit afara si am strans gunoaiele...
Acum e mai bine, si, parca, piciorul nu mai doare asa rau.
Of, Eduard...Chiar asa...au trecut 25 de ani...De parca asta ar avea vreo valoare.
Daca e sa fie, va fi cand va fi!
Sigur, sunt aici ca sa te trag de atentie si de urechi cand te lasi prea prins. Pentru ca te iubesc suficient de mult incat sa nu te uit pe tine, cel care esti. Si cu care vorbesc de fiecare data.
Azi vreau sa te relaxezi 30 de minute astfel: gaseste un petec de iarba verde, descalta-te si plimbate incet prin ea... Las-o sa iti mangaie talpile, simte-i curatenia si prospetimea, lasa energia sa faca treaba. Simte-i mirosul, lasa-l sa te invaluie...
Fa-ti acest dar!
Si trimite-mi un gand cand o faci - sunt aici.
Iza
sâmbătă, 13 septembrie 2014
"Orasul judecatii de apoi"
E titlul unui film cu Meryl Streep - daca nu l-ati vazut inca, opriti-va si vedeti-l. ACUM!
Poate parea usor plictisitor, dar una peste alta, te lasa incarcat de un sentiment puternic ca viata e data ca sa iti invingi temerile si sa te lasi calauzit de inima...Si sa faci tot ceea ce iti doresti! Fara teama, dragii mei! Caci asta e tot ce ramane, e tot ce conteaza in momentul judecatii!
Eu cred ca orasul asta al judecatii e in fiecare din noi! Si ne trezim in el cand trecem prin momente dificile care ne scot brusc din aria de confort.
Privind asa lucrurile, totul devine incredibil de simplu!
N-ai niciun motiv sa te temi ca nu va fi bine, ca o sa iesi botit si pagubit, ca ...mai stiu eu ce motivatii gasim in pragul unei decizii. Inima te trage sa faci ceva, dar mintea croieste paienjanis de motive ca sa nu o faci!
Asta, cica, e liberul arbitru! Mama lui! El e bun, dar mintea e nebuna!
Da, azi regret ca nu m-am dus la cursul de pictura! Si lectie de dezvatare de minte sa-mi fie! Nu mai insir motivele gasite...Bleah!
DAR! Mai e un curs de Thai Chi - mi se paruse mie mult 560 lei pt un we, dar inima striga fremantand:
-Vreau! Vreau!
Acum...20 de ani, Vicol(exul sot si tata lui Simba), isi cumparase o carte(scumpa tare pe vremea aceea) de Taij Quan. M-a fascinat...Dar n-am reusit sa trec de primele 10 miscari! Era fantastic! Si a ramas acolo in mine sentimentul ca odata si odata o sa reiau exercitiile acelea de armonizare cu energiile universului...
A venit momentul!
Si mai e cursul de arta fotograficaaaaaa! Cu Bebe Pitei. Nu prea stiu ce sa zic de Bebe...I-am urmarit activitatea pe FB. Pe alocuri pare imatur si oleaca comunist. Dar vreau cursul acela! De muuuuult timp!
Doi ani de studiu, 800 lei/an.
Si in decembrie va fi iar un curs de pictura cu iubita Iudita!
Si mai e cursul de dans cu Iurie Brais...Am fost odata, de mult, cu Vicol la cursul asta. Trei luni. Si apoi singura vreo doua luni - ca terapie, caci deraiasem prin depresii si balarii sentimentale. Tipul, Iuris, e o explozie de energie, de motivatie, de viata, cu accent usor rusesc:
-Dragilor, aici, ca si afara, trebuie sa dati tot!
Si cat de bine iti prinde asta cand ai deraiat! Ce psiholog?! Ce extraveral?! Ia un curs de o luna cu Iuris si ajungi sa te adori!
Acum ma duc ca sa dansez! In sfarsit!
Multumesc universului ca a deschis drumul catre toate acestea! Resursele necesare ajung acum la mine foarte usor, firesc si pe calea dreapta!
Poate parea usor plictisitor, dar una peste alta, te lasa incarcat de un sentiment puternic ca viata e data ca sa iti invingi temerile si sa te lasi calauzit de inima...Si sa faci tot ceea ce iti doresti! Fara teama, dragii mei! Caci asta e tot ce ramane, e tot ce conteaza in momentul judecatii!
Eu cred ca orasul asta al judecatii e in fiecare din noi! Si ne trezim in el cand trecem prin momente dificile care ne scot brusc din aria de confort.
Privind asa lucrurile, totul devine incredibil de simplu!
N-ai niciun motiv sa te temi ca nu va fi bine, ca o sa iesi botit si pagubit, ca ...mai stiu eu ce motivatii gasim in pragul unei decizii. Inima te trage sa faci ceva, dar mintea croieste paienjanis de motive ca sa nu o faci!
Asta, cica, e liberul arbitru! Mama lui! El e bun, dar mintea e nebuna!
Da, azi regret ca nu m-am dus la cursul de pictura! Si lectie de dezvatare de minte sa-mi fie! Nu mai insir motivele gasite...Bleah!
DAR! Mai e un curs de Thai Chi - mi se paruse mie mult 560 lei pt un we, dar inima striga fremantand:
-Vreau! Vreau!
Acum...20 de ani, Vicol(exul sot si tata lui Simba), isi cumparase o carte(scumpa tare pe vremea aceea) de Taij Quan. M-a fascinat...Dar n-am reusit sa trec de primele 10 miscari! Era fantastic! Si a ramas acolo in mine sentimentul ca odata si odata o sa reiau exercitiile acelea de armonizare cu energiile universului...
A venit momentul!
Si mai e cursul de arta fotograficaaaaaa! Cu Bebe Pitei. Nu prea stiu ce sa zic de Bebe...I-am urmarit activitatea pe FB. Pe alocuri pare imatur si oleaca comunist. Dar vreau cursul acela! De muuuuult timp!
Doi ani de studiu, 800 lei/an.
Si in decembrie va fi iar un curs de pictura cu iubita Iudita!
Si mai e cursul de dans cu Iurie Brais...Am fost odata, de mult, cu Vicol la cursul asta. Trei luni. Si apoi singura vreo doua luni - ca terapie, caci deraiasem prin depresii si balarii sentimentale. Tipul, Iuris, e o explozie de energie, de motivatie, de viata, cu accent usor rusesc:
-Dragilor, aici, ca si afara, trebuie sa dati tot!
Si cat de bine iti prinde asta cand ai deraiat! Ce psiholog?! Ce extraveral?! Ia un curs de o luna cu Iuris si ajungi sa te adori!
Acum ma duc ca sa dansez! In sfarsit!
Multumesc universului ca a deschis drumul catre toate acestea! Resursele necesare ajung acum la mine foarte usor, firesc si pe calea dreapta!
vineri, 12 septembrie 2014
Am job-ul perfect!
-Brindusa, tie iti place ce faci? asta m-a intrebat acum vreo doua zile unul din colegii de serviciu. El e mai mult pe teren strangand date, eu mai mult prin birou, punand cap la cap informatiile aduse de el si de alti colegi...
M-am oprit o clipa din tastat si l-am privit. Avea o expresie contemplativa, parea ca vorbeste cu el insusi. Am lasat treaba deoparte, desi stiam ca e ceva "urgent" si i-am raspuns cautand sa intru pe o frecventa empatica.
-Nu intotdeauna...Dar imi place colectivul...Pentru mine e foarte importanta echipa cu care lucrez...Caci ceea ce fac ...sunt tampenii...As putea face mult mai mult de atat...Dar, imi plac colegii si ce e acum...asa cum e acum.
-Pai ce crezi ca ce fac eu e mai elevat?! E tiganie curata!
Apoi discutia a ajuns la ce vom face in WE. El mi-a povestit cu amanunte despre drumul cu bicicletele planuit din Constanta pana la Gura Portitei. Un drum pe care l-a mai facut si anul trecut. Peripetii la limita supravietuirii. Si-a amintit de nenea pe care la intalnit pe drum, dupa ore de suferit de sete, si care i-a oferit o halba cu apa rece.
-Nu pot sa-ti spun cat de buna era apa aia! Trebuie sa ii duc un dar de data asta...
-E o proba de curaj planul asta al vostru...Sunt 80 de km doar dus...Nu m-as incumeta...
-Pai nici eu nu prea stiu ce m-a apucat...Am patimit atat anul trecut, iar acum ma duc din nou...
Cred ca am discutat si povestit pret de o ora despre asta...Pana a sunat telefonul - era seful care intreba de situatia mult asteptata, care, desigur, inca nu era gata.
Dar eu nu eram deloc stresata! Si mi-a placut asta!
Sa va povestesc. Eram angajata deja de sase luni, cand am decis ca ceea ce fac e prea mult stres pentru bani putini si am inceput sa imi caut altceva de lucru. In mare parte imi placea ceea ce faceam, dar...seful era prea aproape, mereu dadea buzna in biroul meu - eu avand masa asezata cu spatele spre usa, eram prima vizata si vazuta. Daca ma vedea ca am castile pe urechi, urma o remarca de genul:
-Ce faci, Brindusa, asculti muzica?
-Da, dar si lucrez. E muzica de relaxare, iar ceea ce fac imi permite sa fac asta.
-Pai ce, vrei sa te relaxezi?
Cam astea erau discutiile...Reprosuri de genul "sunteti prea relaxati"...Adica tampenii! Pentru ca intotdeauna isi primea situatiile la timp. La timp cat sa revina asupra lor de 1001 ori si sa le ceara modificate...Pana la epuizare psihica! Pana ajungeai sa nu-ti mai pese! Iar cerintele, uneori, erau tampitzele! "Pune virgula aici, muta coloana aici..." Chestii pe care si le-ar fi putut face singur, fara acompaniament! Dar el e seful care sufera de lipsa de acompaniament. E in stare sa te tina ore in sir pe scaun in fata lui ca sa il astepti, doar asa, de dragul de a se simti privit. Ca un copil care isi cheama prietenii in vizita sa se uite la el cand se joaca...
Si mai erau si fazele penibile cand intarziam mai mult la baie si el ma cauta disperat....Iar cand ma gasea, ma lua ca din oala:
-Brindusa, unde ai fost!
Fusesem la baie sa imi schimb tamponul...
In fine, hotarasem sa pun punct la toate astea, imi gasisem de lucru ceva asemanator, dar cu mai multi bani si un sef fain, asa ca am scris demisia si i-am pus-o pe masa. Caci el nu era in birou.
In cel mult 10 minute m-am pomenit cu el in spatele meu, buzna, frematand:
-Brindusa, ce e asta?!
-Demisia mea.
-Pai de ce?!
-Am gasit altceva...Salariu mai bun, conditii mai bune...
-Pai cat ai acum?
-15 mil.
-Si cat iti dau astia?
-23 mil.
A iesit imediat din birou si s-a dus la colegul meu cu care impart frateste treburile, dar care are 2 ani vechime in firma, sa-l intrebe el cat ia.
Am negociat, pana la urma, si am convenit sa imi dea 21 de milioane, dar...
-Mai am doua solicitari...
-Care?
-Vreau sa ne mutam toti(adica eu si colegii, fara sef) pe Garofitei - unde era de cateva luni un birou destinat noua, dar unde nu si se permisesem sa mergem, ca sa ne tina el mai bine in mana...De fapt in stres...
-OK, se poate...
-Si vreau ca programul meu sa fie de la 8-17 - erau tot 9 ore de munca, dar nu de la 9-18...
-OK, se poate si asta...
A doua zi ne-am mutat, in ciuda faptului ca seful nu stia cum sa ne puna bete in roate...Caci l-am cam luat pe nepregatite, nu se astepta sa pun atat de rapid totul in practica.
Deja a trecut o luna de cand suntem aici. Nu avem seful pe cap, chiar daca ne suna, sau ne trimite mail-uri. Nu lipsesc nici sedintele saptamanale. Dar tot nu e pe capul nostru.
Am infrumusetat cat am putut locul si inca lucru la asta. Strang flori, conuri de brad...Fac curat cat se poate de des, aprind betisoare parfumate...Incet - incet incepe sa se schimbe mirosul si sa devina un loc curat. Ii creste vibratia.
Ma duc si ma intosc cu bicicleta.
Sunt momente cand am timp sa caut bancuri pentru colegi, le listez si le afisez prin birou - deja s-au obisnuit sa le caute. Uneori ma mustra ca nu le-am schimbat.
Suntem la parterul unui bloc si avem iesire direct pe trotuar - e construita o mansarda cu cateva trepte.
Sunt prima care ajunge acolo dimineata, asa ca am timp si liniste pentru un adevarat ritual purificator de dimineata.
Ador sa matur dimineata trotuarul si treptele si sa ma bucur de coroana visinului din fata blocului.
Ud florile de pe mansarda si le dragalesc un pic...
Aprind un betisor, pun de ceai si dau drumul la muzica...
Deja cand incep sa apara colegii, locul e curat, inmiresmat si curatat.
Uneori ei duc gunoiul pe care il las un pic ostentativ chiar la intrare.
Deja dupa o luna am inceput sa simt lipsa stresului. Lucrez relaxat. Ma simt bine. Rad. Ma bucur de fiecare clipa, chiar si atunci cand lucrez.
Colegii au inceput sa fie mai comunicativi. Mai deschisi. Mai prietenosi si mai veseli. Si asta chiar si intre ei, in conditiile in care unii chiar nu se prea inghiteau.
Da, imi place jobul meu! Chiar daca pot face mai mult decat ceea ce fac acum, conditiile sunt minunate! Locul are un potential mare. Luni voi lua cu mine o sapaliga ca sa destelenesc gradina din fata. O sa iau niste seminte de barba imparatului din gradina vecinei si le voi planta si la noi!
Omul sfinteste locul, iar locul isi creste vibratia, iar omul se simte mai bine!
Am un job fain si un visin bogat in fata biroului. Ii pot vedea coroana intreaga zi!
Waw! La primavara voi fi binecuvantata cu o coroana intreaga de flori roz!!!!
Multumesc universului pentru toate acestea!
M-am oprit o clipa din tastat si l-am privit. Avea o expresie contemplativa, parea ca vorbeste cu el insusi. Am lasat treaba deoparte, desi stiam ca e ceva "urgent" si i-am raspuns cautand sa intru pe o frecventa empatica.
-Nu intotdeauna...Dar imi place colectivul...Pentru mine e foarte importanta echipa cu care lucrez...Caci ceea ce fac ...sunt tampenii...As putea face mult mai mult de atat...Dar, imi plac colegii si ce e acum...asa cum e acum.
-Pai ce crezi ca ce fac eu e mai elevat?! E tiganie curata!
Apoi discutia a ajuns la ce vom face in WE. El mi-a povestit cu amanunte despre drumul cu bicicletele planuit din Constanta pana la Gura Portitei. Un drum pe care l-a mai facut si anul trecut. Peripetii la limita supravietuirii. Si-a amintit de nenea pe care la intalnit pe drum, dupa ore de suferit de sete, si care i-a oferit o halba cu apa rece.
-Nu pot sa-ti spun cat de buna era apa aia! Trebuie sa ii duc un dar de data asta...
-E o proba de curaj planul asta al vostru...Sunt 80 de km doar dus...Nu m-as incumeta...
-Pai nici eu nu prea stiu ce m-a apucat...Am patimit atat anul trecut, iar acum ma duc din nou...
Cred ca am discutat si povestit pret de o ora despre asta...Pana a sunat telefonul - era seful care intreba de situatia mult asteptata, care, desigur, inca nu era gata.
Dar eu nu eram deloc stresata! Si mi-a placut asta!
Sa va povestesc. Eram angajata deja de sase luni, cand am decis ca ceea ce fac e prea mult stres pentru bani putini si am inceput sa imi caut altceva de lucru. In mare parte imi placea ceea ce faceam, dar...seful era prea aproape, mereu dadea buzna in biroul meu - eu avand masa asezata cu spatele spre usa, eram prima vizata si vazuta. Daca ma vedea ca am castile pe urechi, urma o remarca de genul:
-Ce faci, Brindusa, asculti muzica?
-Da, dar si lucrez. E muzica de relaxare, iar ceea ce fac imi permite sa fac asta.
-Pai ce, vrei sa te relaxezi?
Cam astea erau discutiile...Reprosuri de genul "sunteti prea relaxati"...Adica tampenii! Pentru ca intotdeauna isi primea situatiile la timp. La timp cat sa revina asupra lor de 1001 ori si sa le ceara modificate...Pana la epuizare psihica! Pana ajungeai sa nu-ti mai pese! Iar cerintele, uneori, erau tampitzele! "Pune virgula aici, muta coloana aici..." Chestii pe care si le-ar fi putut face singur, fara acompaniament! Dar el e seful care sufera de lipsa de acompaniament. E in stare sa te tina ore in sir pe scaun in fata lui ca sa il astepti, doar asa, de dragul de a se simti privit. Ca un copil care isi cheama prietenii in vizita sa se uite la el cand se joaca...
Si mai erau si fazele penibile cand intarziam mai mult la baie si el ma cauta disperat....Iar cand ma gasea, ma lua ca din oala:
-Brindusa, unde ai fost!
Fusesem la baie sa imi schimb tamponul...
In fine, hotarasem sa pun punct la toate astea, imi gasisem de lucru ceva asemanator, dar cu mai multi bani si un sef fain, asa ca am scris demisia si i-am pus-o pe masa. Caci el nu era in birou.
In cel mult 10 minute m-am pomenit cu el in spatele meu, buzna, frematand:
-Brindusa, ce e asta?!
-Demisia mea.
-Pai de ce?!
-Am gasit altceva...Salariu mai bun, conditii mai bune...
-Pai cat ai acum?
-15 mil.
-Si cat iti dau astia?
-23 mil.
A iesit imediat din birou si s-a dus la colegul meu cu care impart frateste treburile, dar care are 2 ani vechime in firma, sa-l intrebe el cat ia.
Am negociat, pana la urma, si am convenit sa imi dea 21 de milioane, dar...
-Mai am doua solicitari...
-Care?
-Vreau sa ne mutam toti(adica eu si colegii, fara sef) pe Garofitei - unde era de cateva luni un birou destinat noua, dar unde nu si se permisesem sa mergem, ca sa ne tina el mai bine in mana...De fapt in stres...
-OK, se poate...
-Si vreau ca programul meu sa fie de la 8-17 - erau tot 9 ore de munca, dar nu de la 9-18...
-OK, se poate si asta...
A doua zi ne-am mutat, in ciuda faptului ca seful nu stia cum sa ne puna bete in roate...Caci l-am cam luat pe nepregatite, nu se astepta sa pun atat de rapid totul in practica.
Deja a trecut o luna de cand suntem aici. Nu avem seful pe cap, chiar daca ne suna, sau ne trimite mail-uri. Nu lipsesc nici sedintele saptamanale. Dar tot nu e pe capul nostru.
Am infrumusetat cat am putut locul si inca lucru la asta. Strang flori, conuri de brad...Fac curat cat se poate de des, aprind betisoare parfumate...Incet - incet incepe sa se schimbe mirosul si sa devina un loc curat. Ii creste vibratia.
Ma duc si ma intosc cu bicicleta.
Sunt momente cand am timp sa caut bancuri pentru colegi, le listez si le afisez prin birou - deja s-au obisnuit sa le caute. Uneori ma mustra ca nu le-am schimbat.
Suntem la parterul unui bloc si avem iesire direct pe trotuar - e construita o mansarda cu cateva trepte.
Sunt prima care ajunge acolo dimineata, asa ca am timp si liniste pentru un adevarat ritual purificator de dimineata.
Ador sa matur dimineata trotuarul si treptele si sa ma bucur de coroana visinului din fata blocului.
Ud florile de pe mansarda si le dragalesc un pic...
Aprind un betisor, pun de ceai si dau drumul la muzica...
Deja cand incep sa apara colegii, locul e curat, inmiresmat si curatat.
Uneori ei duc gunoiul pe care il las un pic ostentativ chiar la intrare.
Deja dupa o luna am inceput sa simt lipsa stresului. Lucrez relaxat. Ma simt bine. Rad. Ma bucur de fiecare clipa, chiar si atunci cand lucrez.
Colegii au inceput sa fie mai comunicativi. Mai deschisi. Mai prietenosi si mai veseli. Si asta chiar si intre ei, in conditiile in care unii chiar nu se prea inghiteau.
Da, imi place jobul meu! Chiar daca pot face mai mult decat ceea ce fac acum, conditiile sunt minunate! Locul are un potential mare. Luni voi lua cu mine o sapaliga ca sa destelenesc gradina din fata. O sa iau niste seminte de barba imparatului din gradina vecinei si le voi planta si la noi!
Omul sfinteste locul, iar locul isi creste vibratia, iar omul se simte mai bine!
Am un job fain si un visin bogat in fata biroului. Ii pot vedea coroana intreaga zi!
Waw! La primavara voi fi binecuvantata cu o coroana intreaga de flori roz!!!!
Multumesc universului pentru toate acestea!
sâmbătă, 23 august 2014
Azi am gasit linistea...
Daca ieri eram un cocon, o forma ovala, perfect definita in spatiu, dar prinsa in mreje, azi coconul s-a deschis, iar aripile mele s-au intins incet-incet, nervura dupa nervura...acordandu-se clipa dupa clipa cu natura divina in sanul careia ma aflu...
Pot zbura...Sta in firescul meu etern sa ajung acolo unde inima ma duce...
O usoara zbatere...un mic declic...atat...
Iata ca ma ridic usor, asemeni unei gaze blande...deasupra liniei care parea un obstacol...
Cu fiecare bataie duioasa de aripa imi descopar esenta...
Creez spatiul cu care inima vibreaza...si pictez totul in culorile care curg din lumina celesta in care exist acum...
Sunt ceea ce sunt acum...si asta e de ajuns...
E perfect asa cum e...nimic nu lipseste...si...n-am facut nimic pentru acest dar celest...
Minunea s-a intamplat...minunea sunt chiar eu...si asta era in mine...e in mine...
Daca ar fi sa plec in astral acum...fara cordon...experienta ar fi completa...
Azi am gasit linistea...
Probabil daca as spune mai mult as strica totul...cuvintele sunt de prisos...actiunea e de prisos...acum...
Va marturisesc ca in timp ce scriam aceste randuri, in fata gemei de ametist, ascultand iar si iar
https://www.youtube.com/watch?v=GBQa-2apznY&index=3&list=PL6RI9aKfo7dM7pKsoRZlFuqPxtKgPSOCr
calculatorul s-a restartat de doua ori, de fiecare data salvandu-mi cuvintele...Au fost doua ...scurtcircuite...
Inima mea s-a deschis...
Pot zbura...Sta in firescul meu etern sa ajung acolo unde inima ma duce...
O usoara zbatere...un mic declic...atat...
Iata ca ma ridic usor, asemeni unei gaze blande...deasupra liniei care parea un obstacol...
Cu fiecare bataie duioasa de aripa imi descopar esenta...
Creez spatiul cu care inima vibreaza...si pictez totul in culorile care curg din lumina celesta in care exist acum...
Sunt ceea ce sunt acum...si asta e de ajuns...
E perfect asa cum e...nimic nu lipseste...si...n-am facut nimic pentru acest dar celest...
Minunea s-a intamplat...minunea sunt chiar eu...si asta era in mine...e in mine...
Daca ar fi sa plec in astral acum...fara cordon...experienta ar fi completa...
Azi am gasit linistea...
Probabil daca as spune mai mult as strica totul...cuvintele sunt de prisos...actiunea e de prisos...acum...
Va marturisesc ca in timp ce scriam aceste randuri, in fata gemei de ametist, ascultand iar si iar
https://www.youtube.com/watch?v=GBQa-2apznY&index=3&list=PL6RI9aKfo7dM7pKsoRZlFuqPxtKgPSOCr
calculatorul s-a restartat de doua ori, de fiecare data salvandu-mi cuvintele...Au fost doua ...scurtcircuite...
Inima mea s-a deschis...
Secretul inimii
https://www.youtube.com/watch?v=GBQa-2apznY&list=PL6RI9aKfo7dM7pKsoRZlFuqPxtKgPSOCr&index=3
In astfel de momente de ACUM, stii ca tot ce conteaza e...sa fii...
Spatiul din jurul te asimileaza...iti pierzi conturul...egoul...ambitiile...visele...uiti de ele...iti amintesti de tine, cel divin...
Devii clipa...curat...lacrima...iubire pura...
Inima se deschide ... cuprinde totul...
Mintea e ceea ce e...un instrument minunat...
Sunt tu...iar tu esti eu...
Mainile noastre se intalnesc in spatiu dintre noi...se contopesc...inimile bat la unison...respiratiile noastre se unesc intr-o aceeasi suflare...
Ma iubesti, te iubesc...oricine ai fi...oriunde ai fi...
Suflet drag, te recunosc!
In astfel de momente de ACUM, stii ca tot ce conteaza e...sa fii...
Spatiul din jurul te asimileaza...iti pierzi conturul...egoul...ambitiile...visele...uiti de ele...iti amintesti de tine, cel divin...
Devii clipa...curat...lacrima...iubire pura...
Inima se deschide ... cuprinde totul...
Mintea e ceea ce e...un instrument minunat...
Sunt tu...iar tu esti eu...
Mainile noastre se intalnesc in spatiu dintre noi...se contopesc...inimile bat la unison...respiratiile noastre se unesc intr-o aceeasi suflare...
Ma iubesti, te iubesc...oricine ai fi...oriunde ai fi...
Suflet drag, te recunosc!
Perfectiunea in oglinda
Imi spunea la telefon printre noduri si lacrimi pe care nu le vedeam, dar le simteam...
-Si nu vad cu ce te-am ajutat eu pe tine...cu telefonul asta...
Avusesem inainte o lunga discutie despre perfectiune, despre necesitatea de a face cursuri de expert contabil ca sa fii apreciat profesional, despre cate probleme si angoase ascunde un om si cate luni de NLP sunt necesare ca sa aplice tehnicile si sa inlature crisparile - exact ca pe foile de ceapa, despre cum s-au rupt relatiile cu oamenii care nu ne apreciau pentru ca nu eram afaceristi...
Da, am trecut si eu prin etapa asta...Uitasem de ea...A ramas atat de mult in urma, incat acum, recunoscand-o in persoana cu care vorbeam la telefon, am devenit perfect constienta de momentul prezent, de cat de bine ma simt acum, cat de multe am in acest moment, de clinchetul clopoteilor de vant legati de usa de la intrare...
Sunt o explozie a vietii! Iar omul de la capatul firului a facut posibile toate astea! Am dat pe afara din toata iubirea care devenisem:
-Cum poti sa spui asa ceva?! Tu stii ca datorita tie m-am ridicat de la birou dupa 3 ore de lucru si am facut cea mai buna pauza cu putinta?! Tu stii ca tu m-ai facut sa constientizez maretia moomentului prezent, intr-o clipa in care eram prinsa in calcule si cifre?! Tu stii ca tu ai creat acum un moment benefic...aproape celest pentru mine?! Datorita tie vibratia mea a crescut brusc, pentru ca am constientizat ca sunt minunata exact asa cum sunt, ca nu conteaza daca gresec sau nu si ca eu nu sunt cifrele alea...Tu esti oglinda mea! Tu esti oomul minunat pe care il vad acum! Ce mai vrei tu sa perfectionezi la ceva care e deja perfect?! Esti minunata! Esti un magnet pentru minuni! Esti un om fain, bogat, onest, plin de iubire! Stii tot ce ai nevoie in aceasta clipa ca sa te simti minunat! Lasa in plata domnului mintea aia nebuna care te manipuleaza, iti pune piedici, te ghideaza catre angoase, temeri, frustrari si o continua perfectionare a perfectiunii...Intelegi?! E atat de simplu! Deschide-te si arata tuturor exact ceea ce esti! Caci esti perfecta!
La finalul acestei caderi de stele ma simteam ca un astru pe cer in noapte...Stralucitoare in toata plenitudinea iubirii pe care o impartaseam cu sufletul cald de la telefon...
Da, uneori e suficient sa existam pur si simplu, pentru ca doar simpla noastra prezenta aprinde scantei in cei din jur, pentru ca simplitatea are darul de a acentua iubirea.
Si nu e nevoie de niciun curs de expert pentru asta...
Din fericire, oricine o poate face si asta poate fi de ajuns ca sa ai o viata sublima!
Draga Balzac(si el stie cine e!), esti un om cu adevarat perfect si ce ai facut ieri pentru mine n-a mai facut-o nimeni niciodata atat de intens si celest!
Iti multumesc ce existi si ca ma suni exact cand am nevoie sa ma opresc si sa constientizez clipa - singura pe care o am!
Namaste!
-Si nu vad cu ce te-am ajutat eu pe tine...cu telefonul asta...
Avusesem inainte o lunga discutie despre perfectiune, despre necesitatea de a face cursuri de expert contabil ca sa fii apreciat profesional, despre cate probleme si angoase ascunde un om si cate luni de NLP sunt necesare ca sa aplice tehnicile si sa inlature crisparile - exact ca pe foile de ceapa, despre cum s-au rupt relatiile cu oamenii care nu ne apreciau pentru ca nu eram afaceristi...
Da, am trecut si eu prin etapa asta...Uitasem de ea...A ramas atat de mult in urma, incat acum, recunoscand-o in persoana cu care vorbeam la telefon, am devenit perfect constienta de momentul prezent, de cat de bine ma simt acum, cat de multe am in acest moment, de clinchetul clopoteilor de vant legati de usa de la intrare...
Sunt o explozie a vietii! Iar omul de la capatul firului a facut posibile toate astea! Am dat pe afara din toata iubirea care devenisem:
-Cum poti sa spui asa ceva?! Tu stii ca datorita tie m-am ridicat de la birou dupa 3 ore de lucru si am facut cea mai buna pauza cu putinta?! Tu stii ca tu m-ai facut sa constientizez maretia moomentului prezent, intr-o clipa in care eram prinsa in calcule si cifre?! Tu stii ca tu ai creat acum un moment benefic...aproape celest pentru mine?! Datorita tie vibratia mea a crescut brusc, pentru ca am constientizat ca sunt minunata exact asa cum sunt, ca nu conteaza daca gresec sau nu si ca eu nu sunt cifrele alea...Tu esti oglinda mea! Tu esti oomul minunat pe care il vad acum! Ce mai vrei tu sa perfectionezi la ceva care e deja perfect?! Esti minunata! Esti un magnet pentru minuni! Esti un om fain, bogat, onest, plin de iubire! Stii tot ce ai nevoie in aceasta clipa ca sa te simti minunat! Lasa in plata domnului mintea aia nebuna care te manipuleaza, iti pune piedici, te ghideaza catre angoase, temeri, frustrari si o continua perfectionare a perfectiunii...Intelegi?! E atat de simplu! Deschide-te si arata tuturor exact ceea ce esti! Caci esti perfecta!
La finalul acestei caderi de stele ma simteam ca un astru pe cer in noapte...Stralucitoare in toata plenitudinea iubirii pe care o impartaseam cu sufletul cald de la telefon...
Da, uneori e suficient sa existam pur si simplu, pentru ca doar simpla noastra prezenta aprinde scantei in cei din jur, pentru ca simplitatea are darul de a acentua iubirea.
Si nu e nevoie de niciun curs de expert pentru asta...
Din fericire, oricine o poate face si asta poate fi de ajuns ca sa ai o viata sublima!
Draga Balzac(si el stie cine e!), esti un om cu adevarat perfect si ce ai facut ieri pentru mine n-a mai facut-o nimeni niciodata atat de intens si celest!
Iti multumesc ce existi si ca ma suni exact cand am nevoie sa ma opresc si sa constientizez clipa - singura pe care o am!
Namaste!
vineri, 22 august 2014
Alcoolul
E bun daca stii cand sa te opresti...
E un punct, pe care il simti...O linie peste care e recomandat sa nu sari, caci greu o sari inapoi...
Alcoolul te dezinhibeaza, face el ceva cu corpul calos care uneste cele doua emisfere - sper ca nu va asteptati sa fiu prea stiintifica acum - am gatat doua pahare doua pahare de wiskey cu cola(suficiente pentru calosul meu neobisnuit cu alcoolul)...
Acum, desi as mai cere un pahar...voi trece pe apa si fructe...
E o stare faina, plutesc, nu mai am nevoie de legi...sunt antigravitationala...Ma iubesc exact asa cum sunt!
Nu e nimic de perfectionat aici! Clar!
Cum pot pastra starea asta fara alcool, fructe sau apa?...
Ce o mentine? Caci acum nu mai beu...
Privesc coltul camerei si inteleg tot misterul...Eu sunt exact ceea ce sunt acum: lumina, iubire, liniste, armonie....Ca sa pastrez asta e suficient sa traiesc acum! E tot ce am!
-Hai, mai, termini si tu cu zdranganeala asta?...
https://www.youtube.com/watch?v=nHE7u40plD0&list=RDxk3BvNLeNgw&index=6
E un punct, pe care il simti...O linie peste care e recomandat sa nu sari, caci greu o sari inapoi...
Alcoolul te dezinhibeaza, face el ceva cu corpul calos care uneste cele doua emisfere - sper ca nu va asteptati sa fiu prea stiintifica acum - am gatat doua pahare doua pahare de wiskey cu cola(suficiente pentru calosul meu neobisnuit cu alcoolul)...
Acum, desi as mai cere un pahar...voi trece pe apa si fructe...
E o stare faina, plutesc, nu mai am nevoie de legi...sunt antigravitationala...Ma iubesc exact asa cum sunt!
Nu e nimic de perfectionat aici! Clar!
Cum pot pastra starea asta fara alcool, fructe sau apa?...
Ce o mentine? Caci acum nu mai beu...
Privesc coltul camerei si inteleg tot misterul...Eu sunt exact ceea ce sunt acum: lumina, iubire, liniste, armonie....Ca sa pastrez asta e suficient sa traiesc acum! E tot ce am!
-Hai, mai, termini si tu cu zdranganeala asta?...
https://www.youtube.com/watch?v=nHE7u40plD0&list=RDxk3BvNLeNgw&index=6
Hang drum
Waw! E cu adevarat minunat...picat din cer...Nu ma mai satur de sunetele lui...
https://www.youtube.com/watch?v=xk3BvNLeNgw
Pe sunetele lui si dupa doua pahare de wiskey cu cola :P , i-am spus:
-Gata! Acum stiu de ce te iubesc eu pe tine! Esti un om minunat!
-Mdaaaa...
-Cum?! Nu ti-am zis niciodata nimeni cat esti de minunat?!
-Marrr...
-Esti cu adevarat minunat! Stii de ce?
-Vorbeste wiskey-ul din tine...
-Poate si el...Ca m-a dezinhibat...dar mai e ceva: chiar esti minunat si o sa-ti spun si de ce: esti cel mai sincer om pe care l-am intalnit vreodata!!!!
-Mda...
Aici m-au podidit lacrimile si am fugit sa-mi suflu mucii...Acum stiu, in sfarsit, care e sensul meu in viata lui...Mai ramane sa gasesc calea sa ii spun asta, si anume: cat de fain e, dincolo de orice aparenta, ego, pantaloni de ursulet de plus...sau orice mai ai alege el sa afiseze...
https://www.youtube.com/watch?v=c0xxnFqdBCE&list=RDxk3BvNLeNgw&index=3
Iubesc instrumentul asta si il vreau in fiecare zi in viata mea!
Multumesc universului ca a deschis calea dreapta catre el!
https://www.youtube.com/watch?v=xk3BvNLeNgw
Pe sunetele lui si dupa doua pahare de wiskey cu cola :P , i-am spus:
-Gata! Acum stiu de ce te iubesc eu pe tine! Esti un om minunat!
-Mdaaaa...
-Cum?! Nu ti-am zis niciodata nimeni cat esti de minunat?!
-Marrr...
-Esti cu adevarat minunat! Stii de ce?
-Vorbeste wiskey-ul din tine...
-Poate si el...Ca m-a dezinhibat...dar mai e ceva: chiar esti minunat si o sa-ti spun si de ce: esti cel mai sincer om pe care l-am intalnit vreodata!!!!
-Mda...
Aici m-au podidit lacrimile si am fugit sa-mi suflu mucii...Acum stiu, in sfarsit, care e sensul meu in viata lui...Mai ramane sa gasesc calea sa ii spun asta, si anume: cat de fain e, dincolo de orice aparenta, ego, pantaloni de ursulet de plus...sau orice mai ai alege el sa afiseze...
https://www.youtube.com/watch?v=c0xxnFqdBCE&list=RDxk3BvNLeNgw&index=3
Iubesc instrumentul asta si il vreau in fiecare zi in viata mea!
Multumesc universului ca a deschis calea dreapta catre el!
sâmbătă, 16 august 2014
Azi am fost pe platou
Nu stiu daca m-ati recunoscut, dar am fost figurant in filmul de scurt metraj "Valurile" - a fost difuzat acum cativa ani la HBO.
Eu una nu m-am recunoscut...Si m-am tot uitat dupa picioarele mele...Ca numai picioarele au fost filmate...Am trecut o data prin fata camerei, pe plaja, in rest am stat in planul secund intinsa la soare...
Sa ma fi schimbat intr-atat de mult machiajul???!! De nu mi-am recunoscut propriile picioare?!
A fost interesanta ziua aceea...
Eram proaspat angajata la Rominserv Petromidia Navodari(de vreo 2 zile...), cand am primit un telefon de la o agentie de selectie si casting la care aplicasem cu luni bune inainte...Aproape uitasem de ei.
Deja ajunsesem la serviciu(la Navodari), iar solicitarea lor era pentru aceeasi zi peste 2 ore! Trebuia sa fiu inapoi in Constanta, la gara, pentru a fi preluata si dusa in Venus - aveam filmare!
Am inchis telefonul...Si acum ma intrebam cum drak fug eu de la noul meu serviciu! Nu trebuia sa ratez ocazia! Filmarii, nu a fugii de la serviciu!
Bineee, fie! Si a fugii de la serviciu!
Mi-am soptit in barba filozofic:
-Adevarul e cel mai bun, Iza!(care e o adaptare dupa vorba fostului sot: "cea mai buna mincina e adevarul!")
Si m-am dus hotarata la sefa de birou si i-am zis:
-Am nevoie de o zi libera. Mai exact ziua de azi.
-...De ce?!...Vrei sa pleci de la noi?!...Deja?!!!
-Nu!!! Am fost sunata de o agentie care se ocupa de casting la care am aplicat mai de mult...Azi au filmari la Venus si au nevoie de figuranti si vreau sa ma duc!
-Aaaa! Super! Sigur! Du-te! Si sa ne povestesti cum a fost! Cum sa ratezi asa ceva?!
Imediat a venit si replica unui coleg din birou, martor la invoire:
-Acum o sa avem un figurant printre noi la propriu si la figurat!
Asa ca am zburat inapoi catre Constanta! Pe drum m-am gandit ca ar mai fi si altii care s-ar bucura de experienta asta! Intrebasem deja la telefon daca mai au nevoie si de alti figuranti, iar raspunsul fusese DA!
L-am sunat pe tata - care a acceptat bucuros - si pe altii...Dintre toti acei "altii", o vara a fost singura interesata de inedita experienta.
A fost o zi "altfel"...Sarcina mea a fost sa stau pe plaja...Am fost platita pentru o zi de plaja...In plus am avut asigurat transportul, masa, sucuri, apa si cafea...Si o experienta noua.
Tata s-a simtit tare bine! Se plimba curios de colo colo si punea, asa cum ii e obiceiul, 1001 de intrebari. La un moment dat, un tip care se ocupa cu directionarea prin platou(adica pe plaja), cu primirea si indrumarea figurantilor, alimentarea platoului cu cele necesare si tinerea la distanta a curiosilor - care depasisera banda galbena, l-a remarcat pe tata si l-a rugat sa tina curiosii la distanta - ceea ce tata a luat in foarte serios, asa ca replica lui afectata si gomoasa - pentru vreo doua ore si de-a lungul benzii galbene, a fost:
-Va rugam pastrati distanta, aici se fil-mea-za!
A fost rolul vietii lui!
Iar scena vietii lui - filmata - a fost una in care trebuia sa treaca prin planul secund, catre mare. Scena aceea s-a filmat doar de 2 ori, dar pe tata au uitat sa-l anunte ca e gata, asa ca el a continuat trecerea aceea extraordinar de bine jucata timp de alte 2-3 scene filmate de cate 2-3 ori... Deja obosise, saracul...Noroc ca cineva din platou, a sesizat la una din filmarile pe care le urmarea pe monitor:
-Domnul acela cu camasa alba a mai trecut si in cadrele anterioare...I-a spus cineva sa se opreasca?!
Nu-i spusese nimeni...Era ca un bug in matrice...Domnul cu camasa alba aparea eronat in mai multe scene exact ca femeia cu rochie rosie din Matrix.
Eeee, azi am fost iar pe platou! De data asta cu Bogdan. Ca subaltern al lui! De fapt eu am sperat sa ma bucur de o zi de plaja, dar, in ciuda stirilor care erau transmise in direct(si care erau motivul prezentei noastre acolo) - cum ca vremea e insorita si ca nu mai e loc de turisti pe litoral, a fost frig...Am tremurat 4 ore infasurata sumar intr-un prosop...Si n-am avut voie sa pun mana pe nimic... :(
Asa arata plaja "plina de turisti" pe la ora 8:
Dar am avut parte de un rasarit rapid...abia insinuat printre nori!
Sezloange balansoar libereeee la discretie:
Intr-unul dormea adanc Cenusareasa...
Si am vazut, din nou, culisele unei filmari.
Iaca cateva scene, dar de pe scena vietii:
Erau fascinante oglizile acelea din barul pe terasa caruia era filmarea. Tablouri perfecte ale realitatii schimbatoare...
Si am facut, in voie, cate poze am vrut io! De data asta lui Bogdan care niciodata nu sta la pozat. Acum era prea ocupat ca sa imi strice pozele, asa ca l-am prins in fel si chip!
Si tot azi am fost la un interviu adhoc organizat de noul meu sef.
Pai da, daca sunt treaza de la 4.30, e firesc sa fi facut atatea, nu?!
Ma sunase de joi(prima mea zi de lene) sa imi spuna ca e interesat sa aibe un om cu cunostintele si experienta mea in echipa lui si ramasese sa ne intalnim in weekend.
O intalnire deschisa. Tipul pare 100% un om sincer, integru si autentic.
Am avut ocazia sa il vad conducand masina(a venit sa ma ia de acasa ca sa mergem impreuna la birou unde mi-a aratat cu ce urma sa ma ocup) - si e stiut ca poti sa iti dai seama de felul in care gandeste cineva dupa cum conduce masina...Si sa il ascult vorbind la telefon cu 3 subalterni.
Si mi-a placut ce am vazut si auzit: calm, seriozitate, hotarare, organizare si, deloc in ultimul rand, amiabilitate si cooperare!
Asa ca abia astept ziua de luni ca sa imi dau demisia catre noul meu job - voi face aceleasi lucruri ca si pana acum, doar ca pentru bani mai multi, un program mai scurt si cu un sef fain!
Si sa stiti ca pe cine am intrebat despre el(caci am cerut feedback-uri ca sa nu cad din lac in put) mi-a zis ca e un om "de nota 10". Da?! Ca sa nu ziceti ca iar ma imbat cu apa rece!
Hehe - iaca ca ziua de luni poate fi si motivanta ca sa te duci la serviciu!
Va fi o zi memorabile de luni!
Am promis, deja, la solicitarea a doi colegi, ca, atunci cand voi fi sunata de HR si chestionata asupra motivelor plecarii mele...sa sugerez ferm sa organizeze un sondaj secret pentru a afla cum e privit ca sef actualul meu sef...Pentru ca, daca e un bun inginer, ca sef e o mare problema! E cel mai demotivant om cu care am lucrat vreodata.
Ar fi cateva voci care mi-ar spune acum:
-Ti-am spus eu!
Si carora le raspundeam:
-Bai, orice om are si parti bune...Nu se poate!
Am descoperit ca mi-e imposibil sa descopar partile bune ale sefului meu si deja au trecut sase luni...
Ce sa o mai lungim: e un nemernic! Iar cunostintele lui de bun inginer sunt total eclipsate de ...restul...
Deci, iata cum mijeste o noua zi, noua saptamana, o noua experienta!
"Viata are gust, daca inima ta e tot timpul deschisaaaaaa, Viata are gust, bucura-te de ea cu adevaraaaaat!"
Holograf - reclama la Coca Cola
PS: maine dimineata voi fi din nou la filmari! Urati-mi bafta!
-Bafta, Iza!
Eu una nu m-am recunoscut...Si m-am tot uitat dupa picioarele mele...Ca numai picioarele au fost filmate...Am trecut o data prin fata camerei, pe plaja, in rest am stat in planul secund intinsa la soare...
Sa ma fi schimbat intr-atat de mult machiajul???!! De nu mi-am recunoscut propriile picioare?!
A fost interesanta ziua aceea...
Eram proaspat angajata la Rominserv Petromidia Navodari(de vreo 2 zile...), cand am primit un telefon de la o agentie de selectie si casting la care aplicasem cu luni bune inainte...Aproape uitasem de ei.
Deja ajunsesem la serviciu(la Navodari), iar solicitarea lor era pentru aceeasi zi peste 2 ore! Trebuia sa fiu inapoi in Constanta, la gara, pentru a fi preluata si dusa in Venus - aveam filmare!
Am inchis telefonul...Si acum ma intrebam cum drak fug eu de la noul meu serviciu! Nu trebuia sa ratez ocazia! Filmarii, nu a fugii de la serviciu!
Bineee, fie! Si a fugii de la serviciu!
Mi-am soptit in barba filozofic:
-Adevarul e cel mai bun, Iza!(care e o adaptare dupa vorba fostului sot: "cea mai buna mincina e adevarul!")
Si m-am dus hotarata la sefa de birou si i-am zis:
-Am nevoie de o zi libera. Mai exact ziua de azi.
-...De ce?!...Vrei sa pleci de la noi?!...Deja?!!!
-Nu!!! Am fost sunata de o agentie care se ocupa de casting la care am aplicat mai de mult...Azi au filmari la Venus si au nevoie de figuranti si vreau sa ma duc!
-Aaaa! Super! Sigur! Du-te! Si sa ne povestesti cum a fost! Cum sa ratezi asa ceva?!
Imediat a venit si replica unui coleg din birou, martor la invoire:
-Acum o sa avem un figurant printre noi la propriu si la figurat!
Asa ca am zburat inapoi catre Constanta! Pe drum m-am gandit ca ar mai fi si altii care s-ar bucura de experienta asta! Intrebasem deja la telefon daca mai au nevoie si de alti figuranti, iar raspunsul fusese DA!
L-am sunat pe tata - care a acceptat bucuros - si pe altii...Dintre toti acei "altii", o vara a fost singura interesata de inedita experienta.
A fost o zi "altfel"...Sarcina mea a fost sa stau pe plaja...Am fost platita pentru o zi de plaja...In plus am avut asigurat transportul, masa, sucuri, apa si cafea...Si o experienta noua.
Tata s-a simtit tare bine! Se plimba curios de colo colo si punea, asa cum ii e obiceiul, 1001 de intrebari. La un moment dat, un tip care se ocupa cu directionarea prin platou(adica pe plaja), cu primirea si indrumarea figurantilor, alimentarea platoului cu cele necesare si tinerea la distanta a curiosilor - care depasisera banda galbena, l-a remarcat pe tata si l-a rugat sa tina curiosii la distanta - ceea ce tata a luat in foarte serios, asa ca replica lui afectata si gomoasa - pentru vreo doua ore si de-a lungul benzii galbene, a fost:
-Va rugam pastrati distanta, aici se fil-mea-za!
A fost rolul vietii lui!
Iar scena vietii lui - filmata - a fost una in care trebuia sa treaca prin planul secund, catre mare. Scena aceea s-a filmat doar de 2 ori, dar pe tata au uitat sa-l anunte ca e gata, asa ca el a continuat trecerea aceea extraordinar de bine jucata timp de alte 2-3 scene filmate de cate 2-3 ori... Deja obosise, saracul...Noroc ca cineva din platou, a sesizat la una din filmarile pe care le urmarea pe monitor:
-Domnul acela cu camasa alba a mai trecut si in cadrele anterioare...I-a spus cineva sa se opreasca?!
Nu-i spusese nimeni...Era ca un bug in matrice...Domnul cu camasa alba aparea eronat in mai multe scene exact ca femeia cu rochie rosie din Matrix.
Eeee, azi am fost iar pe platou! De data asta cu Bogdan. Ca subaltern al lui! De fapt eu am sperat sa ma bucur de o zi de plaja, dar, in ciuda stirilor care erau transmise in direct(si care erau motivul prezentei noastre acolo) - cum ca vremea e insorita si ca nu mai e loc de turisti pe litoral, a fost frig...Am tremurat 4 ore infasurata sumar intr-un prosop...Si n-am avut voie sa pun mana pe nimic... :(
Asa arata plaja "plina de turisti" pe la ora 8:
Dar am avut parte de un rasarit rapid...abia insinuat printre nori!
Si am vazut, din nou, culisele unei filmari.
Iaca cateva scene, dar de pe scena vietii:
Si am facut, in voie, cate poze am vrut io! De data asta lui Bogdan care niciodata nu sta la pozat. Acum era prea ocupat ca sa imi strice pozele, asa ca l-am prins in fel si chip!
Si tot azi am fost la un interviu adhoc organizat de noul meu sef.
Pai da, daca sunt treaza de la 4.30, e firesc sa fi facut atatea, nu?!
Ma sunase de joi(prima mea zi de lene) sa imi spuna ca e interesat sa aibe un om cu cunostintele si experienta mea in echipa lui si ramasese sa ne intalnim in weekend.
O intalnire deschisa. Tipul pare 100% un om sincer, integru si autentic.
Am avut ocazia sa il vad conducand masina(a venit sa ma ia de acasa ca sa mergem impreuna la birou unde mi-a aratat cu ce urma sa ma ocup) - si e stiut ca poti sa iti dai seama de felul in care gandeste cineva dupa cum conduce masina...Si sa il ascult vorbind la telefon cu 3 subalterni.
Si mi-a placut ce am vazut si auzit: calm, seriozitate, hotarare, organizare si, deloc in ultimul rand, amiabilitate si cooperare!
Asa ca abia astept ziua de luni ca sa imi dau demisia catre noul meu job - voi face aceleasi lucruri ca si pana acum, doar ca pentru bani mai multi, un program mai scurt si cu un sef fain!
Si sa stiti ca pe cine am intrebat despre el(caci am cerut feedback-uri ca sa nu cad din lac in put) mi-a zis ca e un om "de nota 10". Da?! Ca sa nu ziceti ca iar ma imbat cu apa rece!
Hehe - iaca ca ziua de luni poate fi si motivanta ca sa te duci la serviciu!
Va fi o zi memorabile de luni!
Am promis, deja, la solicitarea a doi colegi, ca, atunci cand voi fi sunata de HR si chestionata asupra motivelor plecarii mele...sa sugerez ferm sa organizeze un sondaj secret pentru a afla cum e privit ca sef actualul meu sef...Pentru ca, daca e un bun inginer, ca sef e o mare problema! E cel mai demotivant om cu care am lucrat vreodata.
Ar fi cateva voci care mi-ar spune acum:
-Ti-am spus eu!
Si carora le raspundeam:
-Bai, orice om are si parti bune...Nu se poate!
Am descoperit ca mi-e imposibil sa descopar partile bune ale sefului meu si deja au trecut sase luni...
Ce sa o mai lungim: e un nemernic! Iar cunostintele lui de bun inginer sunt total eclipsate de ...restul...
Deci, iata cum mijeste o noua zi, noua saptamana, o noua experienta!
"Viata are gust, daca inima ta e tot timpul deschisaaaaaa, Viata are gust, bucura-te de ea cu adevaraaaaat!"
Holograf - reclama la Coca Cola
PS: maine dimineata voi fi din nou la filmari! Urati-mi bafta!
-Bafta, Iza!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)