Scenariul unei vieti - scena de culise

Scena: lumina aurie, violet, verde...
Personaje: doua vapai albe pulsand ca doi luceferi...In dorinta unui joc de dialog - eu si eu insami, dar tot eu...
Sunet: liniste totala...

-Deci, imbrac haina fizica intr-o zi de 5 mai...Tip tare, ca sa ma auzi, si, din clipa aceea, incepe programul de uitare. Incepe educatia aceea pamanteana, menita sa stearga din campul pamantean orice amintire a luminii care e acum. Astfel incat sa ma incadrez usor in rolul de femeie pamanteana. Iza aceea despre care ai citit in scenariul creat.
-OK. Eu o sa fiu, pentru inceput, mama ta - asa e?
-Da. Dar n-o sa stai prea mult pe langa mine. Caci, scrie la pagina 5, o sa parasesti planul fizic cam cu o luna inainte sa implineasca mica Iza 5 ani.
-Da, am vazut. Va fi o poveste trista pentru pamanteni.
-Daaa! Dar Iza va avea experienta mortii inteleasa de un copil. Si e minunat pentru ea. In plus, o vreme, va fi rasfatata de cei din jur, asa ca egoul ei va creste un pic...Caci are nevoie si de asta. Ca sa simta mai bine lipsa lui peste alti cativa ani.
-Da, e bine asa. Vad, insa, ca eu, mama, voi fi langa ea, in planul subtil...Ohooo....! Sunt multi ani!
-Da - pana devine mama la randul ei - adica pana pe la 23 de ani ai ei. Si aparitia lui Simba!
-Oooo, Simba! Chiar vine si el in scena asta?!
-Da. E o legatura mai veche intre ei.
-Da. Sa depanam firul...
-Ea va trece prin multe. Va experimenta tradarea, gustul amar al inselaciunii, va castiga si va pierde dublu, va iubi si va insela, apoi va iubi, va fi iubita si inselata, va plange si va rade, se va gandi la sinucidere si apoi va iubi viata cu sfintenie...Va trece dintr-o extrema in alta pana se va cali suficient de mult ca sa uite tot. Si sa redevina lumina.
-E o viata obisnuita, totusi...
-Da, sigur! Si la fel de minunata sau trista ca oricare alta.
-Atunci de ce o urmarim pe ea?
-Ea, el... poate fi oricine altcineva...E doar un rol, unul simplu, din toate cate sunt ele...E doar povestea unui suflet care regaseste calea catre lumina. Si e minunat fiecare pas din aceasta poveste.
-De undeva trebuie sa incepem, nu?

Labin şi Zmeoaica

Era o dimineaţă minunat de tristă. Zmeoaica zbura prin înaltul cerului pe deasupra pădurii de blocuri. Căuta un loc unde să îşi aşeze lăcaşul.

-Uite, acolo e ceva potrivit cu feng shui-ul meu…

A coborât din cer, fâlfâindu-şi delicat aripile mari şi s-a oprit, fără să ştie, în faţa scorburei lui Labin, care nu era acasă.

-Aici va fi tărâmul meu!

Şi, pentru că era o zmeoaică vrednică, s-a apucat să strice bunătate de scorbură mizeră: a pus flori la geam, a măturat şi spălat bine pe jos, a şters ochiurile-geam ale scorburei, a aprins nemernicii de beţişoare parfumate şi a umplut locul de fumuri şi arome zen, a spălat cănuţele găsite şi a aruncat cocoloaşele de hârtie strânse grămezi prin colţurile scorburei! Era dezastru acum: totul strălucea de curăţenie, mirosea frumos, ba mai crescuseră şi flori pe acolo!

Apoi Zmeoaica s-a culcat şi a adormit adânc.

În vremea asta....

-Haili, hailo, sunt un pitic mişto, şi am gagici cât trei furnici, haili, hailo...

Venea Labin acasă.

Labin e un pitic cu părul alb, cu un suflet bun cât pentru 3 pitici şi inima la fel de mare. Şi e şi săpător în pământ. Caută comori ascunse sau pierdute de alţii şi mereu e minunat de murdar şi plin de noroi. Exact aşa cum se cade să fie un pitic cu părul alb pe un şantier!

Când era mic, însă, a fost răpit de o Zmeoaică care teribil l-a mai chinuit! L-a pus să spele, să calce şi să măture! Apoi, culmea, să şi păstreze totul intact!

Şi, ca să fie totul şi mai roz, l-a mai şi fermecat! Astfel încât, acum, în prezenţa unei Zmeoaice, Labin se transformă instant într-un prinţ fermecător(ceea ce îl scoate, de fiecare dată, din toţi pepenii lui mici de pitic!!!) şi îşi revine la normal doar daca e răutăcios şi zice o prostie mare cât capul lui!

Dar să vedem ce se mai întâmplă în scorbura noastră...

-Oooo, cineva a intrat în căsuţa mea...a spus Labin un pic iritat...

-Clar! Cineva mi-a spălat cănuţa şi mi-a aruncat cocoloşul de hârtie! Cine a îndrăznit să cureţe toată murdăria mea??!!!...

Deja se nervozase tare! Cum era şi firesc, nu?! Imaginaţi-vă că scorbura lui era în întregime de-vas-tată! Strălucea de curăţenie şi mirosea frumos! Lucru greu de acceptat în zilele acelea atât de fermecătoare în mizeria lor!

Când a dat cu ochii de Zmeoaica cea rebela – care dormea acum pe un fotoliu albastru umplut cu iarbă de mare şi asculta clopote tibetane, într-o relaxare greu de înghiţit – vraja s-a produs, iar Labin a devenit prinţul fermecător.

Ca să îşi reintre în pielea de muncitor mizerabil de pe şantier, a fost nevoit să strige:

-O să fac mizerie cu toţi bocancii mei de câte ori vor vrea bretelele mele! Da?!

Imediat vraja s-a rupt şi Labin a revenit la normal.

Zmeoaica, însă, continua să doarmă în clopotele ei tibetane... Labin o privea mut de uimire şi indignare. Vraja iar s-a produs. Labin s-a dezmeticit din prinţul fermecător ce redevenise şi strigat din nou:

-După ce că eşti o zmeoaică obraznică, mai eşti şi urâtă!

Zmeoaica continua să doarmă impasibilă în zenul ei albastru tibetan. Cu căştile pe urechi.

Se pare că şi azi tot asta face... Spre disperarea lui Labin, care a obosit să se tot tranforme în prinţ fermecător şi să fie obligat apoi să tot zică tâmpenii...

În plus, şi-a cam epuizat tolba cu răutăcisme şi e posibil să rămână aşa, prinţ fermecător, pe viaţă!

Iar asta ar fi, pur şi simplu, i-nac-cep-ta-bil! Nu credeţi?!

Manifest - prima zi de scoala

Da, s-a umplut pe aici(facebook) de urari de succes pentru ca a inceput scoala...Si toate ma intristeaza atat de mult...Aproape ca imi vine sa urlu cand le vad venind de la oameni in care cred si la care tin...dar care se lasa, probabil, dusi de val...

Nu e decat un an nou de sclavie inutila pentru copii!

Iaca cum vad eu lucrurile: din punctul meu de vedere, scoala - asa cum e ea acum la noi, e o mare pierdere de timp si viata...Cred ca tot ce e necesar in scoala(repet, asa cum e ea acum la noi), se invata in clasa intai(probabil acum si mai devreme - in clasa pregatitoare) - e vorba de scris si socotit.
Restul e umplutura, daca nu te atrage...Sunt si copii cu adevarat interesati de unele materii - ferice pentru ei, acestia invata de drag, fara efort si, probabil, chiar vor folosi la un moment dat unele informatii...Dar sunt putini!!!!

Ce le urez eu celor care au inceput scoala...?
Hmmm...
Le urez sa se bucure cat pot de cele 4-6-8 ore petrecute departe de casa.
Sa le foloseasca in folosul lor, cumva...
Desigur, ar putea chiuli - dar sa fie constienti ca va trebui sa se descurce singuri cu motivarea absentelor...si cu restul(note mici, corijente, repetente si ce-or mai fi!). Iar daca chiulesc, ar fi bine pentru ei sa faca ceva util - s-ar putea duce la biblioteca sa citeasca o carte de Osho, sau una de Echart Tolle...
Sau ar putea ramane in clasa si sa citeasca pe furis ...
Sau ar putea scrie o carte pe furis, in banca...
Ar putea desena...
Ar putea visa...
Ar putea folosi ora de tehnologie ca sa mediteze cu ochii deschisi...concentrati pe respiratie...
Ar putea repeta mantre pentru echilibrarea energetica...
Si, deloc de neglijat, ar putea fi atenti la tampeniile debitate de profesori ca sa exerseze curajul de a-si spune parerea, justificat si argumentat exact cu cuvintele profilor. Si asta nu ca sa le creasca egourile, ci ca sa capete incredere in ei insisi. Desigur, risca sa se puna rau cu profii si sa devina ciuca bataii pentru urmatoarea perioada...Dar vor exersa si arta de a-ti asuma responsabilitatea pentru ceea ce faci.
Faci ce vrei, dar stii ce faci si e al tau!

Profesorilor le urez sa fie prezenti si sa-si deschida inima si mintea, ca sa vada, domnule, ce fiinte faine, minunate, ....perfecte! au in fata si cum fac tot posibilul si imposibilul sa le taie aripile! Si sa puna punct la masacrul asta spiritual!
Sa vina si ei cu idei de cursuri utile, optionale. Caci nimeni nu trebuie sa fie obligat sa faca nimic si daca alege sa faca ceva, sa fie alegerea lui si sa si-o asume total, deplin cu responsabilitate!
Cum ar fi:
-Astrologie - calcul si utilizare horoscop, calcul si utilizare ore planetare, etc:
-Sport cat mai mult - o ora in fiecare zi!
-Meditatie dinamica
-Alte tehnici de meditatie
-Exercitii de telepatie
-Cursuri de desen cu emisfera dreapta
-Ateliere de creatie - de orice fel! Se poate picta, se poate croseta, se pot face bijuterii din margele!
-Cursuri de teatru
-Cursuri de fotografie
-Cursuri de vanzari
-Cursuri de supravietuire
-Studiul metodelor de a a prinde focul fara bricheta sau chibrit
-Cum se construieste o casa ecologica - proiect parctic!
-Notiuni de permacultura
-Despre inteligenta emotionala
-etc...
Sunt atatea....

De ce in scoala programa presupune sa memorizeze mii de informatii pe care le-au mai memorat alti mii de copiii inainte????!!! Si care nu-ti folosesc chiar la nimic in cotidian. De ce e atat de greu sa fie folosite orele acelea in folosul lor - cu adevarat! De ce cand ies de pe bancile scolii, copiii nostri nu stiu sa faca nimic, sunt ca niste autisti?! De ce isi mai pierd timpul pe acolo, daca, oricum, lucrurile necesare le invata dupa! De ce le irosim cei mai frumosi ani cu tampenii?! De ce...?!!!
Chiar atat de mult rau ne-au facut?!!!

Cat o sa ne mai batem joc de ei?! Caaaaaaaaaat???!!!!!!!!!

La ce va ganditi, dragi parinti, cand le urati copiilor vostri, in prima zi de scoala: "Succes!"
Ce e succesul asta?!
Adevarata masura a succesului e gradul de fericire pe care il simti!
Oare chiar nu-i vedeti cat de obositi se intorc de la scoala?! Cat de greu se urnesc dimineata catre scoala?!

Asta e drumul catre succes???
Am eu o vorba pentru asta: asta e un mare kakat!

Scrisoare catre Eduard

Neata Edi,

Ziua asta e sub auspiciu "cu fata la cearceaf".
Toata noaptea a miunat un pisoi sub balcon. Un pisoi imposibil de dibuit, gasit, linistit! Cred ca insasi mama lui l-a abandonat intr-o cadere libera de nervi...

M-am dat jos din pat si la primul pas am realizat ca ma doare piciorul mai tare ca ieri. Ca ma sfasie durerea! S-a dovedit ca hrisca fierbinte e cel mai eficient instrument de tortura! Am scapat-o pe picior joi...Pe moment nu parea a fi grav...Am pus putin gel de aloe si parea sa fie ok. Apoi, dintr-o basica enorma, in doua zile a devenit o rana de toata frumusetea, usturatoare si manipulanta!

La al doilea pas, mi-am adus aminte ca e prima zi de scoala...Si ca uram ziua asta! La liceu, doar gandul ca o sa te revad pe tine, ma motiva sa vin, totusi...Dar iti dai seama cat am patimit pana sa aflu ca existi tu?!

Ca un parinte constiincios ce sunt, am sontacait pana la bucatarie si am pregatit micul dejun pentru mine si fiimiu - sucuri de fructe cu seminte de chia si susan.

Tot sontac, le-am dus la locurile lor - unul pe pian in asteptarea scolarului, al doilea langa tastatura in asteptarea mea...M-am intors la bucatarie si am spalat robotul, uitandu-ma pe geam, inca, dupa pisioiul plangacios si de negasit...

N-aveam chef sa beau suc...N-aveam chef sa vorbesc cu Bogdan...I-am raspuns laconic la salut...

Am deschis mail si am gasit mesajul tau. In tot haosul de dimineata, putinele tale cuvinte scoase parca cu forcepsul dintr-un om rupt de munca...Rupt de el insusi, de vise...M-au facut sa zambesc...pentru cateva secunde...

M-am imbracat...Blugii grii pocnesc pe mine...Au intrat la apa, sau...oi fi crescut eu...I-am schimbat cu altii lalai si am amanat procesul de constientizare - de ce drak nu mai incap in blugii astia?!
Am aruncat pe mine primul tricou gasit pe bajbaite in sifonier...

L-am privit o clipa pe Simba care dormea bine infasurat in cearceaf...As fi vrut sa ii dau un pupic...Am sontacait pana la capul lui si i l-am dat...
Mereu ma gandesc ca va veni si ziua in care nu voi mai avea ocazia zi de zi, ca acum, sa fac asta, asa ca profit cat pot sa ii dau pupul din somn. El habar nu are! Cred...

Mi-am bandajat rana...
Am schimbat trei perechi de incaltari pana m-am hotarat la una care ma chinuia mai putin...

M-am uitat in portofel dupa 10 lei ca sa ii dau lui tata sa cumpere jumatate de kg de zmeura...Aveam 9 lei marunti si inca 100 lei intregi. Ma gandeam cum sa ii impart...M-a vazut tata ca ma uitam in portofel si m-a luat scurt, asa, de luni(zi in care evit sa dau bani):
-Da-mi 5 lei! Imprumut!
Ma gandeam ca ii vrea pentru tigari, ca ziua de ziar e joi...Nu prea m-a incantat ideea...
Apoi, tot el:
-Noi avem migdale? Ca am niste crize comitiale si am nevoie de magneziu...
-...Da avem...As fi vrut sa continuu cu: dar sunt pentru Cristi, nici eu nu ma indur sa mananc din ele...iar tu, pentru crizele tale comitiale, mai lasa cafea aaia pe stomacul gol...Si tigarile...
Dar nu am continuat nicicum...I-am dat 5 lei...Si am simtit ca se umple paharul ala imaginar...

Asa ca mi-am luat coada de matura - asta e alta poveste...P-asta am gasit-o vineri la ghena la Bogdan si am luat-o cu gandul sa o duc la serviciu ca sa inlocuiesc coada rupta de la mop...
Si bicicleta...si am iesit pe usa...

Jos, in fata blocului, m-am gandit ca pentru 2 lei(cat ar costa un mop nou), sunt o tampita ca ma chinui sa duc la serviciu, pe bicicleta, o coada de matura! Urma sa o tin cu o mana si sa nu mai pot folosi frana din fata si nici sa mai pot schimba vitezele...
Dar m-am botosit tot eu pe mine insami, am incalecat bicicleta ca un copil razvratit si fugit de acasa, si am pornit...La prima pedala m-a strapuns durerea din picior si m-am dezechilibrat un pic...
Lasa, asa iti trebuie! Sa suferi! Daca n-ai minte! Si nu stii sa zici NU atunci cand e cazul!

Am ajuns, totusi, la birou... Intreaga.
Erau zeci de gunoaie stranse in gardul din fata...Pungi, hartii, ambalaje de bomboane, pachete goale de tigari...
Asta m-a ingreunat si mai mult! Uram treaba asta! Iar azi mai mult ca niciodata! Vecinii din acest bloc(biroul e la parter) sunt niste dobitoci! Arunca pe geamuri gunoaie!
De obicei observ mizeria si ma apuc sa o strang, fara alte judecati
Azi, insa, ma durea, insa, prea tare piciorul ca sa ma apuc imediat de curatenie...Asa ca mi-am oferit ragazul sa judec faptasii si sa ajung sa simt ca bubui! De draci, de nervi!
Si da! Parca tot universul s-a inteles in ziua aceea sa ma intepe! Sa ma torturteze!

Colac peste pupaza, coada de matura/mop nu s-a portivit!

Au inceput sa apara si colegii...Se vede pe fata mea ca nu am chef de nimic...
-Tu esti suparata pe mine? Ti-am facut ceva? - m-a intrebat colegul din fata mea.
-...Nu, mai, m-am trezit cu fata la cearceaf...Azi sunt rea...
-Cand imi dai si mie un pui din floarea ta?!
Ete, na! Dracii din mine strigau: Iza, spune NU!
-Azi nu dau nimic! Azi sunt rea! Si, maine, daca vrei pui, trebuie sa dai ceva la schimb! Un alt pui!
-Iti aduc o floare, e bine?!
-...Da...
Recunosc ca aici am inceput sa ma imbunez...Am iesit afara si am strans gunoaiele...
Acum e mai bine, si, parca, piciorul nu mai doare asa rau.

Of, Eduard...Chiar asa...au trecut 25 de ani...De parca asta ar avea vreo valoare.
Daca e sa fie, va fi cand va fi!
Sigur, sunt aici ca sa te trag de atentie si de urechi cand te lasi prea prins. Pentru ca te iubesc suficient de mult incat sa nu te uit pe tine, cel care esti. Si cu care vorbesc de fiecare data.

Azi vreau sa te relaxezi 30 de minute astfel: gaseste un petec de iarba verde, descalta-te si plimbate incet prin ea... Las-o sa iti mangaie talpile, simte-i curatenia si prospetimea, lasa energia sa faca treaba. Simte-i mirosul, lasa-l sa te invaluie...
Fa-ti acest dar!

Si trimite-mi un gand cand o faci - sunt aici.

Iza

"Orasul judecatii de apoi"

E titlul unui film cu Meryl Streep - daca nu l-ati vazut inca, opriti-va si vedeti-l. ACUM!
Poate parea usor plictisitor, dar una peste alta, te lasa incarcat de un sentiment puternic ca viata e data ca sa iti invingi temerile si sa te lasi calauzit de inima...Si sa faci tot ceea ce iti doresti! Fara teama, dragii mei! Caci asta e tot ce ramane, e tot ce conteaza in momentul judecatii!
Eu cred ca orasul asta al judecatii e in fiecare din noi! Si ne trezim in el cand trecem prin momente dificile care ne scot brusc din aria de confort.

Privind asa lucrurile, totul devine incredibil de simplu!
N-ai niciun motiv sa te temi ca nu va fi bine, ca o sa iesi botit si pagubit, ca ...mai stiu eu ce motivatii gasim in pragul unei decizii. Inima te trage sa faci ceva, dar mintea croieste paienjanis de motive ca sa nu o faci!
Asta, cica, e liberul arbitru! Mama lui! El e bun, dar mintea e nebuna!

Da, azi regret ca nu m-am dus la cursul de pictura! Si lectie de dezvatare de minte sa-mi fie! Nu mai insir motivele gasite...Bleah!
DAR! Mai e un curs de Thai Chi - mi se paruse mie mult 560 lei pt un we, dar inima striga fremantand:
-Vreau! Vreau!
Acum...20 de ani, Vicol(exul sot si tata lui Simba), isi cumparase o carte(scumpa tare pe vremea aceea) de Taij Quan. M-a fascinat...Dar n-am reusit sa trec de primele 10 miscari! Era fantastic! Si a ramas acolo in mine sentimentul ca odata si odata o sa reiau exercitiile acelea de armonizare cu energiile universului...
A venit momentul!

Si mai e cursul de arta fotograficaaaaaa! Cu Bebe Pitei. Nu prea stiu ce sa zic de Bebe...I-am urmarit activitatea pe FB. Pe alocuri pare imatur si oleaca comunist. Dar vreau cursul acela! De muuuuult timp!
Doi ani de studiu, 800 lei/an.

Si in decembrie va fi iar un curs de pictura cu iubita Iudita!

Si mai e cursul de dans cu Iurie Brais...Am fost odata, de mult, cu Vicol la cursul asta. Trei luni. Si apoi singura vreo doua luni - ca terapie, caci deraiasem prin depresii si balarii sentimentale. Tipul, Iuris, e o explozie de energie, de motivatie, de viata, cu accent usor rusesc:
-Dragilor, aici, ca si afara, trebuie sa dati tot!
Si cat de bine iti prinde asta cand ai deraiat! Ce psiholog?! Ce extraveral?! Ia un curs de o luna cu Iuris si ajungi sa te adori!
Acum ma duc ca sa dansez! In sfarsit!

Multumesc universului ca a deschis drumul catre toate acestea! Resursele necesare ajung acum la mine foarte usor, firesc si pe calea dreapta!

Am job-ul perfect!

-Brindusa, tie iti place ce faci? asta m-a intrebat acum vreo doua zile unul din colegii de serviciu. El e mai mult pe teren strangand date, eu mai mult prin birou, punand cap la cap informatiile aduse de el si de alti colegi...
M-am oprit o clipa din tastat si l-am privit. Avea o expresie contemplativa, parea ca vorbeste cu el insusi. Am lasat treaba deoparte, desi stiam ca e ceva "urgent" si i-am raspuns cautand sa intru pe o frecventa empatica.
-Nu intotdeauna...Dar imi place colectivul...Pentru mine e foarte importanta echipa cu care lucrez...Caci ceea ce fac ...sunt tampenii...As putea face mult mai mult de atat...Dar, imi plac colegii si ce e acum...asa cum e acum.
-Pai ce crezi ca ce fac eu e mai elevat?! E tiganie curata!
Apoi discutia a ajuns la ce vom face in WE. El mi-a povestit cu amanunte despre drumul cu bicicletele planuit din Constanta pana la Gura Portitei. Un drum pe care l-a mai facut si anul trecut. Peripetii la limita supravietuirii. Si-a amintit de nenea pe care la intalnit pe drum, dupa ore de suferit de sete, si care i-a oferit o halba cu apa rece.
-Nu pot sa-ti spun cat de buna era apa aia! Trebuie sa ii duc un dar de data asta...

-E o proba de curaj planul asta al vostru...Sunt 80 de km doar dus...Nu m-as incumeta...
-Pai nici eu nu prea stiu ce m-a apucat...Am patimit atat anul trecut, iar acum ma duc din nou...

Cred ca am discutat si povestit pret de o ora despre asta...Pana a sunat telefonul - era seful care intreba de situatia mult asteptata, care, desigur, inca nu era gata.
Dar eu nu eram deloc stresata! Si mi-a placut asta!

Sa va povestesc. Eram angajata deja de sase luni, cand am decis ca ceea ce fac e prea mult stres pentru bani putini si am inceput sa imi caut altceva de lucru. In mare parte imi placea ceea ce faceam, dar...seful era prea aproape, mereu dadea buzna in biroul meu - eu avand masa asezata cu spatele spre usa, eram prima vizata si vazuta. Daca ma vedea ca am castile pe urechi, urma o remarca de genul:
-Ce faci, Brindusa, asculti muzica?
-Da, dar si lucrez. E muzica de relaxare, iar ceea ce fac imi permite sa fac asta.
-Pai ce, vrei sa te relaxezi?
Cam astea erau discutiile...Reprosuri de genul "sunteti prea relaxati"...Adica tampenii! Pentru ca intotdeauna isi primea situatiile la timp. La timp cat sa revina asupra lor de 1001 ori si sa le ceara modificate...Pana la epuizare psihica! Pana ajungeai sa nu-ti mai pese! Iar cerintele, uneori, erau tampitzele! "Pune virgula aici, muta coloana aici..." Chestii pe care si le-ar fi putut face singur, fara acompaniament! Dar el e seful care sufera de lipsa de acompaniament. E in stare sa te tina ore in sir pe scaun in fata lui ca sa il astepti, doar asa, de dragul de a se simti privit. Ca un copil care isi cheama prietenii in vizita sa se uite la el cand se joaca...
Si mai erau si fazele penibile cand intarziam mai mult la baie si el ma cauta disperat....Iar cand ma gasea, ma lua ca din oala:
-Brindusa, unde ai fost!
Fusesem la baie sa imi schimb tamponul...

In fine, hotarasem sa pun punct la toate astea, imi gasisem de lucru ceva asemanator, dar cu mai multi bani si un sef fain, asa ca am scris demisia si i-am pus-o pe masa. Caci el nu era in birou.
In cel mult 10 minute m-am pomenit cu el in spatele meu, buzna, frematand:
-Brindusa, ce e asta?!
-Demisia mea.
-Pai de ce?!
-Am gasit altceva...Salariu mai bun, conditii mai bune...
-Pai cat ai acum?
-15 mil.
-Si cat iti dau astia?
-23 mil.
A iesit imediat din birou si s-a dus la colegul meu cu care impart frateste treburile, dar care are 2 ani vechime in firma, sa-l intrebe el cat ia.
Am negociat, pana la urma, si am convenit sa imi dea 21 de milioane, dar...
-Mai am doua solicitari...
-Care?
-Vreau sa ne mutam toti(adica eu si colegii, fara sef) pe Garofitei - unde era de cateva luni un birou destinat noua, dar unde nu si se permisesem sa mergem, ca sa ne tina el mai bine in mana...De fapt in stres...
-OK, se poate...
-Si vreau ca programul meu sa fie de la 8-17 - erau tot 9 ore de munca, dar nu de la 9-18...
-OK, se poate si asta...

A doua zi ne-am mutat, in ciuda faptului ca seful nu stia cum sa ne puna bete in roate...Caci l-am cam luat pe nepregatite, nu se astepta sa pun atat de rapid totul in practica.

Deja a trecut o luna de cand suntem aici. Nu avem seful pe cap, chiar daca ne suna, sau ne trimite mail-uri. Nu lipsesc nici sedintele saptamanale. Dar tot nu e pe capul nostru.
Am infrumusetat cat am putut locul si inca lucru la asta. Strang flori, conuri de brad...Fac curat cat se poate de des, aprind betisoare parfumate...Incet - incet incepe sa se schimbe mirosul si sa devina un loc curat. Ii creste vibratia.

Ma duc si ma intosc cu bicicleta.
Sunt momente cand am timp sa caut bancuri pentru colegi, le listez si le afisez prin birou - deja s-au obisnuit sa le caute. Uneori ma mustra ca nu le-am schimbat.

Suntem la parterul unui bloc si avem iesire direct pe trotuar - e construita o mansarda cu cateva trepte.
Sunt prima care ajunge acolo dimineata, asa ca am timp si liniste pentru un adevarat ritual purificator de dimineata.
Ador sa matur dimineata trotuarul si treptele si sa ma bucur de coroana visinului din fata blocului.
Ud florile de pe mansarda si le dragalesc un pic...
Aprind un betisor, pun de ceai si dau drumul la muzica...

Deja cand incep sa apara colegii, locul e curat, inmiresmat si curatat.
Uneori ei duc gunoiul pe care il las un pic ostentativ chiar la intrare.

Deja dupa o luna am inceput sa simt lipsa stresului. Lucrez relaxat. Ma simt bine. Rad. Ma bucur de fiecare clipa, chiar si atunci cand lucrez.
Colegii au inceput sa fie mai comunicativi. Mai deschisi. Mai prietenosi si mai veseli. Si asta chiar si intre ei, in conditiile in care unii chiar nu se prea inghiteau.

Da, imi place jobul meu! Chiar daca pot face mai mult decat ceea ce fac acum, conditiile sunt minunate! Locul are un potential mare. Luni voi lua cu mine o sapaliga ca sa destelenesc gradina din fata. O sa iau niste seminte de barba imparatului din gradina vecinei si le voi planta si la noi!

Omul sfinteste locul, iar locul isi creste vibratia, iar omul se simte mai bine!

Am un job fain si un visin bogat in fata biroului. Ii pot vedea coroana intreaga zi!
Waw! La primavara voi fi binecuvantata cu o coroana intreaga de flori roz!!!!
Multumesc universului pentru toate acestea!