Credinţa mea este că evoluăm prin suferinţă. Poate că de
aceea am acceptat atât de multe, am dus mai departe povestea, am tras căruţe
fără roţi după mine – cred eu că la capătul drumului ăsta anevoios o să fie o
revelaţie! A mea despre mine! A mea cu încă o parte din mine cunoscută!
Dar uneori gândesc că am suferit destul… Că revelaţia aceea
se tot tărăgănează… Că drumul ăsta, poate, nu duce niciunde… Că e doar iadul
trăit într-o viaţă…
De câteva ori am fost la un pas, mic cât cel de furnică, de
fericire! Alteori la un pas, la fel de mic, de cel mai crâncen iad… Uneori în aceeaşi clipă amândouă,
deopotrivă!
Se spune că universul nu ne dă mai mult decât putem duce… Şi
nu contest asta!
Dar firea mea oscilantă – până la Dumnezeu şi înapoi – m-a
terminat, frate!!!!
Poi cum vine asta?! M-am născut cu puterea de a duce ca boul
taur! Până în pânzele albe! Tot! Şi bune, şi rele! Dar şi cu o mare capacitate
de a mă simţi ca o frunză în bătaia vântului turbat! Parcă sunt Hopa Mitică!
Acum în nas, acum în picioare! Heeeei! Am deja 44 de ani – cică 45 anul ăsta,
în mai… Nu mai vreau!
Poi?! Sunt şi eu om, cu picioare, mâini, cap, inimă… Şi câteva dorinţe, bine ascunse în pliurile
sfâşiate ale sufletului… Vreau! Da! Chiar vreau! Să mai rămân şi în
picioare! Să mai văd lumea şi aşa! Cum e rânduită! Gata cu lucrurile aşezate cu
capul în jos!
Of, Doamne! Şi atât de
bine le văd…
Se poate face un legământ între tine şi tine însuţi?! Ceva
de genul – gata, de acum nu mai suferim, ci doar ne revelăm! Alb-negru, sau
color! Oricum, dar ne revelăm! De azi înainte urmează numai zile frumoase! Dar frumoase,
frate! Fără noduri în gât! Fără frici! Temeri!
Pana mea! Mi-ajunge!
De azi pun piciorul în prag! Dadadada! Vreau să mă revelez
într-un om fericit! Color şi fericit!
Ştiu eu că mai am de dăruit pe aici cateceva… Că mai am de
făcut una alta… Că am nişte mici misiuni… Dapoi vreau să le duc la bun sfârşit
cu zâmbetul pe buze şi cu fesul într-o parte! Fără suferinţă!
Zic!
