S-a scris mult despre iubire… Atâta vorbe, atatea cântece,
poezii…
Atâta pierdere de
timp!
S-au făcut bani de pe urma iubirii!
S-au iscat războaie în numele ei!
Oamenii au murit cu ea pe buze!
Iubirea – un sentiment atât de controversat! Rareori a a dus
fericirea! Cel mai adesea a dus la suferinţă, ataşament, dorinţe sexuale,
aşteptări, refulări, efort pentru a păstra aparenţele!
În numele iubirii oamenii s-au sinucis şi au ucis! Şi la mormântul lor încă se duc flori…
Iubirea naşte dorinţe. Dorinţele duc la suferinţă. Că sunt împlinite sau nu, nu contează!
Iubirea a fost clasificată – iubire de mamă, iubire de tară,
iubire de natură… Deci nu e ceva
universal valabil!
Dragii mei, hai să fim oneşti şi să constientizăm că
iubirea, cel mai proslăvit sentiment, este, de fapt, cea mai mare păcăleala a
omenirii! Şi este, poate, cel mai grosier sentiment! Cu atat mai mult cu cât de la iubire la ură e doar un mic pas!
………………………
Bun, sunt sigură că acum sunteţi şocaţi. Da, şi eu am fost
când am conştientizat asta… Mai ales că, până acum, prin tot ce am făcut, am
căutat să o găsesc, să o dăruiesc şi să o primesc.
44 de ani dedicaţi găsirii partenerului divin! A acelui
bărbat pe care să îl iubesc şi care să mă iubească! Şi câte vorbe am scris şi
eu despre asta!
Sintonia iubirii...
Ce aiureală!
………………………
Sunt sigură că, măcar odată, aţi luat un pom în braţe. Dacă
nu, înainte de a continua să citiţi, mergeţi şi faceţi asta! Alegeţi un pom,
cereţi-i voie să îl îmbrăţişati… Şi, când simţiţi că vă atrage către el,
lipiţi-vă cu tot trupul de trunchiul lui, atât de mult cât puteţi. Închideţi
ochii şi căutaţi în interior ceea ce simţiţi…
E liniştire… E împăcare… Durerile parcă dispar… E ca şi cum
seva lui vă ridică spre cer… Mintea se calmează. Gândurile se dizolvă… Vă
conectaţi cu universul…
Când vă desprindeţi de el, nu uitaţi să îi mulţumiţi…
Acum sunteţi alt om! Curat, energic, cu dorinţă de viaţă,
fermitatea a crescut – totul pare mult mai uşor…
V-aţi revitalizat. Aţi devenit viril – şi asta nu are nicio legătura cu sexul, ci doar cu viaţa!
V-aţi conectat la vibraţia universului…
E, să ştiţi că ceea ce aţi simţit nu e iubire… E compasiune…
………………………
Compasiunea este vibraţia care ne pune în legătură cu
universul. Odată ce am conştientizat-o, dacă o vom urma ca pe un far
călăuzitor, viaţa noastră se va schimba radical!
Firesc vom ajunge să o dăruim, să o emitem, să o dăm mai
departe. Fără niciun efort – doar cu cea mai mare sinceritate şi cu gânduri
bune.
Compasiunea este superioară iubirii.
Compasiunea nu e milă! Mila se naşte din ego şi nu are nicio
treaba cu universalul!
Orice sentiment care se poate clasifica nu este legat de univers! Nu este… adevărat! Este doar o născocire a minţii şi a egoului!
Compasiunea nu are termene de comparaţie. Nu are
clasificări.
Suntem programaţi să căutăm iubirea! Ni se pune acest
program.
Dacă iubeşti şi eşti
iubit, eşti fericit! Altfel – rămâi pe dinafară! Singur şi nefericit!
De ceeee?! Iubirea naşte dualitate, conflict, lupta în
cuplu, suferinţă, războaie, ură… Dar am
mai spus asta…
Iubirea e grosieră! Oricând se poate termina! Şi se
trasnformă în altceva, ceva urât!
Chiar şi eu mi-am
blestemat iubitul! Pentru că mă părăsise pentru alta! Pentru că bea şi nu mă
puteam baza pe el! L-am înjurat! L-am lovit cu pumnii! Cu picioarele! L-am urât
tot atât de mult pe cât îl iubeam!
Compasiunea nu poate degenera.
Ea nu a generat niciodată războaie. Lupte în cuplu.
Compasiunea o poate trăi orice om! Şi cel singur! Căci nu e
nevoie de partener pentru asta!
Compasiunea nu naşte dependenţe! O poţi trăi în raport cu
orice fiinţă sau entitate conectată la energia vieţii.
Când priveşti o floare…
Când toarce o pisică lângă tine…
Când vezi un răsărit de soare…
Când adulmeci un bebeluş…
Când vezi un delfin…
Când dansezi…
Când mergi la serviciu…
Când dai cu mătura…
Compasiunea nu naşte
dorinţe!
Compasiunea poate exista peste tot! Încă odată – este universală!
O poţi simţi când eşti liber, sau când eşti închis într-o celulă!
Compasiunea este cel
mai frumos sentiment care există! Şi nu iubirea!
Dacă oamenii ar trăi toţi odată, la unison, acest sentiment, adică s-ar conecta
la vibraţia compasiunii, întreaga planetă s-ar schimba! Am trece într-o altă
dimensiune… Şi toate fiinţele ar ieşi din ataşamente şi suferinţe… Ologii,
orbii, surzii, singuraticii… Cei bolnavi s-ar vindeca…
………………………
De când am conştientizat acest adevăr, am ieşit din cercul
vicios al căutării partenerului divin hărăzit. Şi nu numai…
Am găsit liniştea şi împăcarea.
Sunt o femeie singură. Acum împăcată şi liniştită.
Compasiunea a schimbat tot. Pentru că am ieşit din acel
program al suferinţei care mă ţintuia pe drumul căutării iubirii, a
partenerului cu care să experimentez iubirea. Şi nu numai…
Compasiunea o pot trăi în fiecare clipă, fără nicio
aşteptare. Fără partener. Fără nimic!
Compasiunea îmi permite să fiu autentică şi să spun
întotdeauna ce gândesc şi ce simt – pentru
că nu poţi răni pe nimeni când îi vorbeşti cu compasiune, chiar dacă o faci radical
şi direct.
Compasiunea nu îmi permite greşeli – mă ţine conectată pe un
drum curat şi liniştit pe care toate se rezolvă cu bine - iar asta m-a
reconectat cu viaţa şi m-a scos din depresie.
Şi cel mai fain e faptul că intensitatea ei nu se schimbă!
Că mă pot baza întodeauna şi întru totul pe ea, fiind eu însămi, deschisă şi
onestă, gata să primesc tot ce îmi oferă viaţa.
Fie ca toate fiinţele,
văzute şi nevăzute, să fie fericite şi să iasă din suferinţă…
