Orbecaire... Asa as caracteriza ultimele doua luni...
Am realizat in aceasta dimineata ca am uitat sa ma bucur. De cafeaua de dimineata oferita de Bogdan, de vorba buna a lui Simba, de sprijinul primit din toate partile in aceasta perioada...
Sa va povestesc despre furtunoasa mea cariera in domeniul gunoaielor. M-am simtit mai aproape de cel mai iubit dintre pamanteni al lui Marin Preda. Desi eram departe de el.
Da, am fost colo, cu un contract null(au gresit numele pe contractul de angajare), intr-un birou cu ferestre in tavan, cu trei colegi competitivi, cu doi sefi si mai competitivi. Pana am coborat prin sectie si am vazut in ce conditii lucreaza oamenii - complet neprotejati in conditii de risc...Fara masti, manusi...
-Ficatul e marit un pic, dar e din cauza varstei cu siguranta!
M-am trezit eu sa spun, in plina adunare onomastica:
-Sunt, totusi, conditii de risc aici. Am sesizat ca aerul a devenit mai greu de respirat cand s-au descarcat cubimetrele goale...Oamenii lucreaza fara masti...
Ulterior am fost chemata intr-o mica sedinta de cei doi sefi. Ea a fost mai agresiva, el mai putin...
Dupa prim ei fraza nu stiam daca discutia a luat sfarsit, sau mai e loc de negocieri:
-Cu asa atitudine nu putem colabora!
El mi-a dat ragaz un WE sa ma gandesc daca imi schimb atitudine ori ba.
Am ales sa nu mi-o schimb. Sunt conditii toxice si oamenii lucreaza fara masca...Aici nu se poate schimba decat un singur lucru.
Acum caut, iar, un job.
E greu, pentru ca ... am orbecaiala!
M-am cam saturat sa fiu mereu asa! M-am saturat de orbecaiala asta! Vreau o directie! Vreau un incotro!
Ar fi interesant de aflat care e cauza, de unde atata nehotarare?
Ce vreau eu de fapt de la la viata asta?
Care e drumul meu?
INCOTRO, draga Iza?
Cu siguranta in toata aceasta ceata, ramane un far: bucuria de a sta in natura. Pomii infloriti, florile de primavara, copiii cu ochi albastri...
Unul din motivele pentru care am fugit de la gunoaie a fost faptul ca in cele 4 zile am petrecut aproape 9,5 ore intr-un birou inchis, cu ferestre in tavan. Si inca o ora intr-un microbuz harbuit pe drumul dus intors de la gunoaie. Deci 10,5 ore in lant!
In prima zi de dupa gunoaie, am iesit fericitra pe strada, bucurandu-ma de soare, de aerul curat, de oamenii din jur.
Cu siguranta aceasta bucurie e semn ca am luat decizia corecta, chiar daca nu sunt in postura de a refuza un job.
Vine el si acel job! Un job normal, in concordanta cu ceea ce stiu si pot sa fac.
Un job in conditii firesti.
Pana atunci, inima deschisa, traieste clipa, si iubeste tot ce se iveste!
