vineri, 18 ianuarie 2013

Cuibareala de dimineata

In timpul scolii ma trezesc la 6.45 ca sa il pornesc pe Simba. E un adevarat ritual. Daca in dimineata respectiva am si o tigara pentru cafea, ritualul aduce un dram de bucurie.

Altfel, daca nu am nimic in plan, lenevesc si ma cuibaresc in pat cat mai mult posibil, cautand motive sa ies in lume.

Diminetile care ma prind la Bogdan sunt asemeni diminetilor de Craciun, cand stii ca te asteapta ceva.  E placut sa ma trezesc langa el. E cald si nu e nimic de facut. De fiecare data sunt rasfatata cu o cafea adusa in pat, sau chiar cu mai mult...

Pot spune ca sunt un animal lenes, cu tendinte certe spre cuibareala, dornic de companie.

joi, 17 ianuarie 2013

Duplicitate sau lipsa de timp?

E o replica pe care o primesc din ce in ce mai des la intrebarea:
-Sunteti interesat de control greutate si sanatate?
-Nu am tiiiimp!
Uneori, daca insist:
-Inteleg ca nu va intereseaza, pentru ca timp gasim, intotdeauna, pentru ceea ce ne intereseaza...
Insista si ei in duplicitate:
-Chiar nu am timp!
Eventual incep sa explice cu lux de amanunte cate activitati au in cursul unei zile. Daca ar fi sa ii las sa continue, ar investi in aceste explicatii si cate o ora. Aflu astfel ca omul are pisica care e in calduri si trebuie dusa la veterinar, sau nepoti care, e posibil, sa vina in vizita, sau masina in service si nu au cu ce sa se deplaseze, sau ca sunt suferinzi de multa vreme si ca medicul le-a recomandat repaos total, sau cate sarcini au primit ei la serviciu in ultima vreme, sau cate camere are vila pe care o zugravesc si("stiti si dumneavoastra cum e!") trebuie sa stea cu ochii pe muncitori care, culmea, nici nu vin!

Am ajuns sa ii apreciez pe cei care sunt sinceri, domnule!
-Doamna, nu ma intereseaza!
Nota 10 pentru acestia!

Oamenii sunt duplicitari, se pierd in scuze, in detalii, in multe cuvinte menite sa explice lipsa de interes.
Poate fi si faptul ca nu stiu exact ce vor, dar nici nu isi doresc sa piarda ocazii.

Cu siguranta si eu alerg dupa mai multi iepuri...si acesta e motivul pentru care atrag oameni nehotarati.


miercuri, 16 ianuarie 2013

Dimineata de miercuri

Uneori, fermoarul catre sufletul meu pare sa fi ramas intepenit. Ca acum. In fata foii albe.

Pendulez undeva intre vis si realitate, alerg dintr-una intr-alta.

O urma de praf sub fotoliu. O las acolo ca punct de reper. E titirezul meu. Daca exista, sunt in planul real.

Cineva, sau ceva, pare sa devina tot mai nemultumit de captivitatea asta. Desi e viu, fermoarul a fost tras pana sus. Iar el vrea sa iasa! Febrilitatea pune stapanire pe el! O unica dorinta: sa scape!

Visul devine din ce in ce mai greu. Trezirea(intoarcerea in corp), mai dificila. La rasaritul soarelui se da o lupta. Care pe care! Avem o singura masina si ne batem pentru suprematia asupra ei. Macar pentru ziua aceea.
Dar urmeaza un alt rasarit si lupta se reia!

Cine cu cine se lupta???!!
De unde pana unde suntem eu si eu insami?

Vreau sa stiu! Vreau sa stiu cine suntem in corpul asta!
O masinarie uimitoare, dar numai o carcasa...Un borg...O simbioza...O tesatura maiastra de energie, de lumina, rotatii, fluxuri.
Nu poti sa nu contempli.
Dar fara cei doi eu si eu insami ar fi o carcasa goala. O scoica. Un trup. O intrupare.

Cer sa stiu cine sunt cei doi eu. Vreau sa stiu de unde pana unde tine fiecare. Vreau sa trag fermoarul usor si sa eliberez captivul!

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Vizita pe pamant


Sunt un spirit in tranzit pe aceasta planeta. Ma joc in fel si chip, experimentez stari diferite de la ura patimasa, la iubirea deplina. 
Uneori ma opresc si ma intreb - la ce bun toate astea? Care e scopul?
De ce fac acest tranzit pe Pamant? De ce construiesc atatea, ma leg de lucruri, ma leg de oameni? 
Incet si in timp uit ca sunt doar o lumina reflectata intr-un trup de pamantean, ma prind cu totul in joc.

Am obosit...O alta stare...

E prea vast totul. 
Prea multe planuri, prea multe mize, prea multe reguli. 
Vreau sa reduc totul la un singur ACUM. Vreau asta cu toata fiinta mea. 

Simt ca m-am jucat destul. 

E timpul sa intru in casa. In acasa.
Dar nu mai stiu calea...

M-am ratacit. Inima mea a uitat sa mai vada.

Ce facem in astfel de cazuri? Hei, e cineva sa ma ajute? Stiu ca nu sunt singura! Stiu ca undeva sunt luminile de siguranta, dar inima mea nu le mai vede!

Cineva mi-a spus sa ma duc la biserica si sa ma rog. Dincolo de cuvinte si de pamantenescul mesajului, asta este echivalent cu: intra in inima ta si las-o sa se deschida.




Revelion 2013

De fiecare data cand ii vad umbra saltareata pe scari ma bucur. Inconfundabil e Bogdan care urca exact ca un copil, pasind cate 2 trepte. Ma intreb daca la 60 de ani la fel va urca scarile.
Il asteptam in pijamale, pandindu-l prin vizor. Am deschis usa si m-am lipit vesela de el. Avea o plasa in mana.
-Uite, mi-am adus un cadou. 
M-am uitat in plasa - continea o sticla de wiskey si una de cola.
-Bogdan, ai primit un cadou!
Teatral surprins, a luat-o zambind si a deschis-o.
-Ooooo, am primit wiskey! 
-Parca esti Mr. Bean care isi trimitea singur felicitari de Craciun.