Uneori, fermoarul catre sufletul meu pare sa fi ramas intepenit. Ca acum. In fata foii albe.
Pendulez undeva intre vis si realitate, alerg dintr-una intr-alta.
O urma de praf sub fotoliu. O las acolo ca punct de reper. E titirezul meu. Daca exista, sunt in planul real.
Cineva, sau ceva, pare sa devina tot mai nemultumit de captivitatea asta. Desi e viu, fermoarul a fost tras pana sus. Iar el vrea sa iasa! Febrilitatea pune stapanire pe el! O unica dorinta: sa scape!
Visul devine din ce in ce mai greu. Trezirea(intoarcerea in corp), mai dificila. La rasaritul soarelui se da o lupta. Care pe care! Avem o singura masina si ne batem pentru suprematia asupra ei. Macar pentru ziua aceea.
Dar urmeaza un alt rasarit si lupta se reia!
Cine cu cine se lupta???!!
De unde pana unde suntem eu si eu insami?
Vreau sa stiu! Vreau sa stiu cine suntem in corpul asta!
O masinarie uimitoare, dar numai o carcasa...Un borg...O simbioza...O tesatura maiastra de energie, de lumina, rotatii, fluxuri.
Nu poti sa nu contempli.
Dar fara cei doi eu si eu insami ar fi o carcasa goala. O scoica. Un trup. O intrupare.
Cer sa stiu cine sunt cei doi eu. Vreau sa stiu de unde pana unde tine fiecare. Vreau sa trag fermoarul usor si sa eliberez captivul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu