Ma accept asa cum sunt!

Gata! Renunt la a ma mai certa! Sunt asa cum sunt, cu bune si cu rele, si vreau sa ma accept pe deplin, fara mustrari!
Vreau sa iubesc, vreau sa daruiesc iubirea! Tuturor oamenilor!

Si asta fara a-i lasa sa ma incalece, sa ma confunde cu un cos de gunoi psihologic! Le voi permite sa-mi povesteasca doar lucruri frumoase! Fara barfa, fara insinuari, fara rautati!

Asemeni unui restaurant de lux, imi rezerv dreptul de a-mi selecta conversatiile!

Vreau oameni vii in viata mea! Oameni care traiesc! Oameni capabili sa impartaseasca iubirea!

Uneori ma simt asemeni unei muze. Roiesc barbatii in jurul meu zambindu-mi, asteptandu-ma, facandu-mi ochi dulci!
Poate ca sunt o muza si ar trebui sa imi acord o sansa in acest sens.

Iza-Muza...

Dar care e rostul unei muze?
O muza aduce inspiratie, aduce un suflu nou, deschide fereastra sa intre soarele si aerul curat!
O muza aduce sentimentul de libertate!
Se simte libera ca pasarea cerului, stie ca toate problemele au solutii si ca se rezolva cumva, asa ca nu se streseaza cautand solutii, ci doar traieste! O muza iubeste oamenii fara a-i judeca! Total, deplin!
O muza zambeste si emana fericire si liniste!
O muza e ea insasi, fara temeri, in orice clipa!

Da, vreau sa fiu Muza Iza!
Cine are nevoie de o muza?

Regrete, timp, suflet

Eu inutilitate dulce, cum ar spune Cioran, descopar cu surpindere de copil ca, inca, mai sunt lucruri care imi pot starni regrete: ca nu le-am facut la timp, ca am ratat momentul, ca nu le-am facut deloc.
De ce dau buzna asa, atat de inghesuite pe metru patrat, in sufletul meu inflorit?
De parca e vreo competitie in care castigatorul e cel cu cat mai multe regrete.
Adevarul e ca a trecut ceva vreme de cand nu am mai avut acest sentiment: regret.
Dar ce este, de fapt? E un cuvant frumos, cu siguranta! Are un farmec aparte pe buzele celor raraiti(si grizonati asemeni nababilor arabi), primind un suflu usor dulce si copilaresc. E o intoarcere la trecut, o revocare, o reeditare abia schitata a ceea ce a fost si ar fi putut fi altfel, schimband desfasurarea lucrurilor.
Poate fi asemuit cu florile albe, inocente, curate, suave care incarca pana la plenitudine ramurile pomilor tacuti, inmarmuriti prin colturile gradinilor. Inmarmuriti de ceea ce li se intampla. Contemplativi si pe deplin in consens cu ceea ce traiesc.
Oare stiu ei ca aceste regrete primavaratice si efemere vor aduce plenitudinea frunzisului si a fructelor pentru urmatoarele luni?
Nu cred ca stiu nimic, ci doar exista!
M-am umplut de regrete aemeni pomului inflorit din curba de langa Socep! Un pom uitat de lume, ignorat si nevazut iarna. Inmugurit pana la explozie primavara, infrunzit pana la umbra benefica vara!

Am fost, din nou, la un interviu pentru un job normal. La GSP. Deloc intamplator a trebuit sa astept cateva minute pe hol si am avut timp destul sa observ ce e in jur: oameni tristi in custi de sticla; fete plictisite; toti pareau ocupati cu ceva, dar se vedea ca singurul lor gand deplin e la ora de plecare acasa care se apropia; pareau extrem de importanti in custile lor acvarii, dar toti visau sa scape.
Eu am scapat acum un an dintr-o astfel de cusca si, uneori, mai trec pe acolo cu un dram de nostalgie - nostalgia pasarii tinuta ani de zile in cusca, acum eliberata. Am fugit de la interviu.
Bogdan atat a zis:
-Nu-i bai, e doar un job!
Florin a ramas fara cuvinte:
-Parca ai fi copil...De ce ai facut asta?!
-Pentru ca sunt un copil!

M-a cuprins o puternica dorinta de a ma ascunde sub bordura.
-Fataaa, mi-a zis Cezar, nu e o idee buna! Am incercat eu si nu e loc deloc acolo! Stai stramb! Iesi afara si cauta oamenii! Cauta-ti oglinda! Vezi ca e joia gratis pentru fete prin cubluri! Ce ai patit? Vorbeste cu mine...
Aici mi s-au inecat pijamalele in lacrimi si am inchis telefonul.

Valeriu mi-a propus o plimbare pana la Baicoi. Scurt si la obiect:
-Maine la 9 vin sa te iau. Ne intoarcem duminica.
-Nu pot...Am programari...Ar trebui sa anulez tot.
A urmat o zi placuta, cu soare, menita sa ma faca sa regret ca nu am acceptat plimbarea. Programarile s-au anulat de la sine.

Oare putem da timpul inapoi?
Cui?
Noua insine!

Fiecare zi

In fiecare zi ne reconstruim. Uneori avem sentimentul ca o iau de la capat. Noaptea firul se rupe. Trezirea devine grea, reimpamantarea necesita efort.
Viata e ca un film in care ne alegem rolul si il putem schimba oricand.

Pe masura ce crestem, temerile dispar. Cu fiecare zi bine investita ne simtim mai liberi.
Si suntem complet liberi doar atunci cand simtim bucurie, indiferent de evenimente.

Ne construim asemeni unei cepe...Mereu adaugam o noua frunza. Miezul e copilaria.

Cand nu sti incotro mergi

Inca nu simt ca sunt pe drumul meu. Oscilatii, sentimente contradictorii, retrospectii...
Nu am gasit, inca, motorasul. Acel lucru, fapt care sa ma motiveze sa ma dedic unei activitati.
E ca si cum am uitat sa visez, sa imi doresc, sa vreau ceva.
Odata, de mult, imi doream o casa a mea. A noastra  - si asta presupune eu si Simba. Am facut planuri si m-am zbatut in acest sens, pana am uitat pentru ce o faceam. O casa inseamna si un impozit, griji, responsabilitati in plus. Si, multumesc lui Dumnezeu, avem unde sa stam.
Masina nu mi-am dorit niciodata. O bicicleta faina, da! Dar nu mai e nici asta ceva fara de care nu se poate.
O relatie frumoasa...Sa iubesc, sa fiu iubita, un copil, un barbat matur alaturi de care sa impartasesc...
Bogdan e acum barbatul din viata mea. In fiecare zi devine din ce in ce mai apropiat. A fost de la inceput un prieten de nadejde si asa a ramas, ba chiar s-a accentuat acest lucru. Nu imi mai doresc mai mult nici pe partea asta.

Poate ca am ajuns in acea stare de confort in care nu iti mai arde sa faci nimic nou...
Poate ca am luat-o pe un drum gresit...

Am incercat si un internship la Mare Nostrum. M-au repartizat pe Biodiversitate, delfini, studii, proiecte. La intalnirea de debut am constatat ca fiecare stia exact ce vrea acolo si ceea ce isi doreau era in perfecta concordanta cu studiile efectuate. Eu eram ca nuca in perete. Un domeniu absolut nou pentru mine. Nu am vazut in ce mod as fi putut sa folosesc, pe viitor, acele noi deprinderi, cunostinte. Nu sunt biolog...

Dar ce sunt?!
Devine ciudat si apasator. Orbecai de atata amar de vreme in cautarea acelui "ceva". Acel "ceva" care sa ma faca sa simt ca, da!, sunt de folos. Ca fac ceva util atat pentru mine cat si pentru cei din jur.

Tocmai am intrat pe site-ul meditatie.ro. Incepe curs pentru incepatori. Perioada 22 aprilie - 3 mai. M-am inscris. Simt ca nu e deloc intamplator ca, in timp ce scriam pagina aceasta, am avut pornirea sa verific cursurile pe site. Au mai avut cursuri, dar pentru avansati. Dupa o asteptare de cateva luni, iata ca a aparut si cel pentru incepatori. E timpul sa merg acolo. Poate voi gasi ceea ce caut.

Vreau sa ma limpezesc. Pe 5 mai implinesc 40 de ani, si tot in ape tulburi sunt...
Imi amintesc ca ne povestea Adi ca in fiecare dimineata se trezeste fericit si ca vrea sa imparta asta cu toata lumea!
Oare cum e sa te trezesti fericit zilnic? Sa iubesti in fiecare clipa, sa fii deschis, radios. In viata. Cum poti ajunge aici?

Cand eram "mica"(aveam in jur de 19-22 ani), daca ma intrebai ce vreau de la viata, raspundeam: liniste sufleteasca! Nu stiam si nu stiu nici acum ce inseamna exact acest lucru. Dar acesta era raspunsul meu. Venea din adancul fiintei mele, ca un refren.

Liniste sufleteasca...Ce ar putea fi? Sa fii linistit, in echilibru cu tine insuti, sa ai sufletul impacat cu ceea ce faci, cu ceea ce esti, cu ceea ce simti. Sa fii...congruent cu...ceva! Dar cu ce?
Viata e o experienta. E propriul nostru laborator. Testam, decantam, ardem, combinam...Ne jucam pentru a descoperi. Dar ce urmeaza sa descoperim?! Asta e misterul...
Uneori simtim ca, DA! Asta e! Evrika! Am gasit ce cautam! Iar a doua zi suntem in acelasi marasm de senzatii contradictorii... Ca si cum ar fi o ruptura majora intre ceva si altceva! Dar ce sunt astea doua?!

Ceva-ul asta...o fi o parte din mine, strans legata de viata asta.
Alceva-ul asta...o fi tot o parte din mine, dar care nu are legatura cu viata asta, cat e legata de... esenta mea, de...locul din care vin...de ceea ce nu are moarte...de eternitatea universala...de spirit?!
Ceva-ul ar fi o intrupare a spiritului. Un nou rol in planul fizic. O noua ocazie pentru noi experiente. Ar trebui sa implice si o evolutie, ceva...

Exact asta e! Nu simt ca evoluez! Dimpotriva, simt ca ma invart in acelasi cerc...

Vreau sa ies din cerc... Vreau sa o iau, cumva, in alta directie... in alt plan...
Daca pana acum m-am miscat pe orizontala, vreau sa incerc si verticala!
Vreau sa trec ...dincolo de cotidianul asta plin de reguli scrise...de legi...
Numai cuvantul "regula" imi provoaca o sincopa. Mintea se blocheaza si il ia pe No-No in brate, exact ca aici:
http://www.youtube.com/watch?v=276iVaf0Ofo

Vreau sa vad lumina. Vreau sa vad esenta lucrurilor. Vreau sa ajung, ca in Matrix, sa vad dincolo de matrice. Stiu ca omul e capabil sa faca absolut orice isi doreste. Absolut orice inima creaza. Nu mintea, cat inima. Nu gandul, cat credinta.

Am orbecait destul! Vreau sa unific ceva-ul cu altceva-ul! Vreau sa ma intorc la esenta universala din care m-am tras. Vreau iubirea deplina, absoluta!
Dar cum sa fac asta?

Meditatia ar putea fi o cale? Durerea ar putea elibera sufletul de trup? Tristetea dusa la extreme ar putea fi trecerea prin purgatoriu? Deznadejdea, esecurile repetate, sentimentul ca tot ce e in planul material e doar o forma trecatoare?

Uneori simt ca sunt pe ...marginea abisului. Ca, inca un pas, si ceva se va rupe definitiv si voi fi libera.
Vreau sa fac acest pas!

Ce mai fac eu?

M-au sunat de la Grup Petrolier unde am aplicat pentru un post de Inginer IT.
Saptamana viitoare voi fi programata la un interviu. E timpul sa apara si ceva serios de lucru... Sper sa ma pot readapta la un job cu sef...
Am deja un an de activitate fara sef. O activitate faina, profitabila... Dar mi-e dor de altceva! Mi-e dor de ce faceam, vreau sa calatoresc, vreau provocari noi!
Job-ul asta le-ar avea pe toate... Voi avea ocazia si sa-mi imbunatatesc engleza...pe care o uit pe zi ce trece, sa calatoresc, sa fac si IT si sa lucrez cu oamenii.
Sa vedem ce salariu dau, ca de munca e si doar 5-10% din timp stai in birou, restul esti pe drumuri.

Vreau acest job!

Ma gandesc ca voi face distribuitori o mare parte din clienti, casa nu mai depinda de mine si sa isi poata continua programul si in lipsa mea.

Azi...mi-am adus aminte ca e timpul sa scriu. Ca imi doream sa scriu o carte.

Azi vreau sa ma vad cu Bogdan si sa ma bucur de sinceritatea lui curata.

Azi am luat dulciuri pentru toti cei din casa - carbohidrati si zahar pe saturate.

Azi ma simt mai bine ca ieri.

Bogdan - viching get-beget!

Nu mai am niciun dubiu ca Bogdan a fost furat de ai lui parinti de undeva din tarile Nordice!
Probabil il lasasera parintii biologici sa doarma in carucior, afara, la -20 grade si aer curat!

Retrospectii

Aseara, uitandu-ma la Inima de tigan(Florin Cercel facea o rupere de vraji...), mi-am amintit ca "cineva" mi-a povestit ca, dupa ce a gasit o lenjerie intima aruncata intr-un sifonier, s-a suit val vartej in masina si...s-a trezit undeva pe la Oradea, cu mana pe telefon. Sunase acasa, ii raspunsese bunica care l-a intrebat doar:
-Unde ai ajuns?
Bunica ii facuse imediat dupa ce plecase de acasa o rupere de farmece.
Ma straduiesc sa imi amintesc cine mi-a spus aceasta poveste si nu reusesc...

Imi dau seama ca uit tot mai multe. Unele lucruri frumoase. Impresii, senzatii, idei.
Nu plang dupa cele neplacute - astea uitate sa fie!
Plang dupa cele faine cum ar fi...

Azi m-a sunat Cezar, sufletul meu inger:
-Fata, sa ai o primavara frumoasa! Sa fii fericita! Dar ce ai? Cine te-a suparat(eram fonfanita la telefon, din cauza unei raceli), ca vin si il bat de nu se vede!
-Ar trebui sa bati jumatate de Constanta, mai Cezare.
-In cazul asta, mai bine te iau pe tine de acolo.

Cu un we in urma, Bogdan m-a scos la plimbare pe autostrada ca sa probeze noile cauciucuri. 200 Km/h, geamurile deschise. Seara eram cu gatul intepenit, dar nu mi-am dat seama de ce, pana a doua zi, dimineata, cand m-am urcat tot la Bogdan in masina, si, din nou, geamurile erau deschise. Cand a pornit, o durere cumplita m-a sagetat in spate si am realizat ca era geamul deschis pe dreapta spate. De acolo mi se tragea.
-Pai era deschis si la mine!
-Da, dar pe tine te-au rapit ai tai cu carucior cu tot, cand erai mic si dormeai in fata casei in Danemarca, la -20 gr!

Valeriu a plecat sa coafeze pomii la tara. Devine un mos plictisitor, dar imi place cum are grija de mine. Mi-a adus la birou o sticluta mica cu chivas si ulei de masline.
-Chivas cu ulei de masline?!
-Pai asa il beau eu!
Si un ghimbir ca sa imi fac ceai. Bun ceaiul, m-a mai pus pe picioare. E bun si Valeriu, dar...prefer sa il admir de la distanta...

Azi e si ziua lui Vicol. Implineste 41 de ani. I-am spus lui Simba sa ii dea un SMS.

Simba a scrantit-o la chimie...Am aflat asta la sedinta.
-Cum, nu v-a spus ce medie i-a iesit la chimie pe primul trimestru?!
-Nu.
-O sa isi repare greu media...
-Asta e! O sa repete clasa...
-Nu, ca nu il lasa profesorul...O va lua in vara...
I-am trimis un SMS lui Simba, inainte sa ajung acasa: "vezi ca iti trebuie un 6 la chimie pe trimestrul 2"
Cand am ajuns acasa, l-am gasit relaxat, cu picioarele pe birou, se juca la calculator.
-Ti-ai citit mesajele?
-Pai am telefonul descarcat.
-Ia vezi, ca ti-am trimis un mesaj...
....
-A, da! Stiu!
-Ai nevoie de meditatii?
-Nu, lasa ca ma descurc.
-OK.