Cand nu sti incotro mergi

Inca nu simt ca sunt pe drumul meu. Oscilatii, sentimente contradictorii, retrospectii...
Nu am gasit, inca, motorasul. Acel lucru, fapt care sa ma motiveze sa ma dedic unei activitati.
E ca si cum am uitat sa visez, sa imi doresc, sa vreau ceva.
Odata, de mult, imi doream o casa a mea. A noastra  - si asta presupune eu si Simba. Am facut planuri si m-am zbatut in acest sens, pana am uitat pentru ce o faceam. O casa inseamna si un impozit, griji, responsabilitati in plus. Si, multumesc lui Dumnezeu, avem unde sa stam.
Masina nu mi-am dorit niciodata. O bicicleta faina, da! Dar nu mai e nici asta ceva fara de care nu se poate.
O relatie frumoasa...Sa iubesc, sa fiu iubita, un copil, un barbat matur alaturi de care sa impartasesc...
Bogdan e acum barbatul din viata mea. In fiecare zi devine din ce in ce mai apropiat. A fost de la inceput un prieten de nadejde si asa a ramas, ba chiar s-a accentuat acest lucru. Nu imi mai doresc mai mult nici pe partea asta.

Poate ca am ajuns in acea stare de confort in care nu iti mai arde sa faci nimic nou...
Poate ca am luat-o pe un drum gresit...

Am incercat si un internship la Mare Nostrum. M-au repartizat pe Biodiversitate, delfini, studii, proiecte. La intalnirea de debut am constatat ca fiecare stia exact ce vrea acolo si ceea ce isi doreau era in perfecta concordanta cu studiile efectuate. Eu eram ca nuca in perete. Un domeniu absolut nou pentru mine. Nu am vazut in ce mod as fi putut sa folosesc, pe viitor, acele noi deprinderi, cunostinte. Nu sunt biolog...

Dar ce sunt?!
Devine ciudat si apasator. Orbecai de atata amar de vreme in cautarea acelui "ceva". Acel "ceva" care sa ma faca sa simt ca, da!, sunt de folos. Ca fac ceva util atat pentru mine cat si pentru cei din jur.

Tocmai am intrat pe site-ul meditatie.ro. Incepe curs pentru incepatori. Perioada 22 aprilie - 3 mai. M-am inscris. Simt ca nu e deloc intamplator ca, in timp ce scriam pagina aceasta, am avut pornirea sa verific cursurile pe site. Au mai avut cursuri, dar pentru avansati. Dupa o asteptare de cateva luni, iata ca a aparut si cel pentru incepatori. E timpul sa merg acolo. Poate voi gasi ceea ce caut.

Vreau sa ma limpezesc. Pe 5 mai implinesc 40 de ani, si tot in ape tulburi sunt...
Imi amintesc ca ne povestea Adi ca in fiecare dimineata se trezeste fericit si ca vrea sa imparta asta cu toata lumea!
Oare cum e sa te trezesti fericit zilnic? Sa iubesti in fiecare clipa, sa fii deschis, radios. In viata. Cum poti ajunge aici?

Cand eram "mica"(aveam in jur de 19-22 ani), daca ma intrebai ce vreau de la viata, raspundeam: liniste sufleteasca! Nu stiam si nu stiu nici acum ce inseamna exact acest lucru. Dar acesta era raspunsul meu. Venea din adancul fiintei mele, ca un refren.

Liniste sufleteasca...Ce ar putea fi? Sa fii linistit, in echilibru cu tine insuti, sa ai sufletul impacat cu ceea ce faci, cu ceea ce esti, cu ceea ce simti. Sa fii...congruent cu...ceva! Dar cu ce?
Viata e o experienta. E propriul nostru laborator. Testam, decantam, ardem, combinam...Ne jucam pentru a descoperi. Dar ce urmeaza sa descoperim?! Asta e misterul...
Uneori simtim ca, DA! Asta e! Evrika! Am gasit ce cautam! Iar a doua zi suntem in acelasi marasm de senzatii contradictorii... Ca si cum ar fi o ruptura majora intre ceva si altceva! Dar ce sunt astea doua?!

Ceva-ul asta...o fi o parte din mine, strans legata de viata asta.
Alceva-ul asta...o fi tot o parte din mine, dar care nu are legatura cu viata asta, cat e legata de... esenta mea, de...locul din care vin...de ceea ce nu are moarte...de eternitatea universala...de spirit?!
Ceva-ul ar fi o intrupare a spiritului. Un nou rol in planul fizic. O noua ocazie pentru noi experiente. Ar trebui sa implice si o evolutie, ceva...

Exact asta e! Nu simt ca evoluez! Dimpotriva, simt ca ma invart in acelasi cerc...

Vreau sa ies din cerc... Vreau sa o iau, cumva, in alta directie... in alt plan...
Daca pana acum m-am miscat pe orizontala, vreau sa incerc si verticala!
Vreau sa trec ...dincolo de cotidianul asta plin de reguli scrise...de legi...
Numai cuvantul "regula" imi provoaca o sincopa. Mintea se blocheaza si il ia pe No-No in brate, exact ca aici:
http://www.youtube.com/watch?v=276iVaf0Ofo

Vreau sa vad lumina. Vreau sa vad esenta lucrurilor. Vreau sa ajung, ca in Matrix, sa vad dincolo de matrice. Stiu ca omul e capabil sa faca absolut orice isi doreste. Absolut orice inima creaza. Nu mintea, cat inima. Nu gandul, cat credinta.

Am orbecait destul! Vreau sa unific ceva-ul cu altceva-ul! Vreau sa ma intorc la esenta universala din care m-am tras. Vreau iubirea deplina, absoluta!
Dar cum sa fac asta?

Meditatia ar putea fi o cale? Durerea ar putea elibera sufletul de trup? Tristetea dusa la extreme ar putea fi trecerea prin purgatoriu? Deznadejdea, esecurile repetate, sentimentul ca tot ce e in planul material e doar o forma trecatoare?

Uneori simt ca sunt pe ...marginea abisului. Ca, inca un pas, si ceva se va rupe definitiv si voi fi libera.
Vreau sa fac acest pas!