Mâine plecăm acasă

E o zi toridă, incredibil de frumoasă după şirul ultimelor 3 de zile care au trecut cu ploaie, frig şi năluci…

Se fac bagajele pentru plecarea spre casă şi universul ne ţine isonul, în armonie şi căldură.

Mai greu a fost să ne urnim… Dar, de acum, nimic nu ne mai opreşte.

Măine plecăm. Miercuri, 4 mai, e ziua în care o pornim, împreună, pe un drum nou.

Prietenilor lui Marius, încă, nu pare a le veni să creadă că el chiar pleacă.

-Eşti euforic, dacă poţi să dai aşa, cu piciorul, la 14 ani de Italia…

Nu. Nu e euforic. E total dedicat pasului. Şi-l doreşte de multă vreme. Eu am fost doar motivaţia ca să o facă acum. Nu mâine, nu peste un an, ci acum!

I-am cerut, dar de ziua mea, această plecare acasă. Căci el o tot tărăgăna…

Desprinderea nu a fost uşoară. Lucruri grele s-au urnit în jurul nostru… Parcă toate duhurile au ieşit de prin toate colţurile posibile ale casei acesteia vechi… Numai ca să ne ţină pe loc. Sau ca să ne despartă…

Mi-e greu să vorbesc despre asta, dar ceva a fost acolo… Ca o vrajă… Ca o magie neagră…

Aveam mintea tulbure… Şi tot corpul mă durea… Niciunul dintre noi nu mai era el însuşi…

Am făcut o plimbare lungă prin împrejurimi. Prin lan. Singură.

M-am descălţat şi mi-am găsit un plop… Mi-a permis să îl iau în braţe şi m-a curăţat de toată negura.

La întoarcere spre casă am cules un braţ de flori. Un buchet de suflet pentru suflet. Pentru sufletul meu care acum lumina. Ştiam că e timpul să mă întorc la Marius şi să îl scot din casa aceea. Cu orice preţ!

L-am găsit uşor impacientat. El dormea când am plecat. Cu zeci de duhuri în jurul lui. Când s-a trezit, nu m-a găsit şi nu ştia pe unde sunt. Îşi făcea griji…

L-am scos din casă şi l-am dus pe urmele paşilor mei. Apoi am mers împreună, mai departe. Prin lanul verde…

A fost necesar să insist. Pe el îl chema casa înapoi… Mi-am dat seama că încă era tulbure şi nălucile îl ţintuiseră în farmecele lor negre. Nu era el acolo… Ci un om hăituit, speriat, vlăguit, fără direcţie…

Am simţit cum se dau şi la mine, dar ştiam ce am de făcut. Cu fermitate şi fără şovăire mi-am făcut lucrarea..

Imediat ce am ridicat protectia în jurul meu, el a cedat şi a acceptat să mergem mai departe.

În doar câteva secunde l-am văzut cum devine omul pe care îl ştiam eu. Omul iubit.

A acceptat să facem o plimbare lungă care ne-a curăţat de mizerii. Ne-am regăsit. Aşa ca înainte.

-Dar ce ai făcut de te-ai schimbat aşa?

-Am şi eu metodele mele de a mă proteja, iubire. Dar trebuie să plecăm cât mai repede din locul ăsta. Împreună. Nu e uşor, ştiu… Va trebui să mă ajuţi şi tu…

-Da. Plecăm. Aşa cum ţi-am promis.

Imediat a sunat şi Doru cu transportul. Acum avem şi o oră ferm stabilită.

Dacă zilele anterioare au fost înnegurate, ploioase, dezlânate… Pline de peripeţii fără noimă… Ziua aceasta a fost una a soarelui şi a liniştii. O zi plină de armonie.

Da, mâine plecăm acasă.

Drumul drept e deschis înaintea noastră. Cu iubire.