Inceput de august de bun augur si verde

1 august 2010
Sambata. Ora 9 dimineata.
Eram inca in pat. Leneveam cu laptop-ul langa mine. Fara cafea, fara ganduri, fara planuri. Curata ca o foaie alba de hartie.
-Tanjesc dupa o plimbare descult prin iarba si o portie de comunicare cu tine.
Era Edi. M-a tot ispitit cu plimbarea aceasta cu talpile goale prin iarba, prin jar, prin carbuni stinsi, prin tarana. Azi eram pregatita.
-Ok. Hai sa mergem!
S-a dovedit extrem de punctual. Am apreciat asta pentru o prima intalnire.
Era descult. La volan.
Eu in sandale.
-Ooo, dar esti incaltata. Descalta-te!
-Ok.
Ma simteam ok. Desculta, langa un om pe care il intalneam prima data. Dar cu care ma obisnuisem in urma unor discutii pe mess.
Urma sa mergem intr-un loc unde nu mai fusesem niciodata. Aveam incredere in el. M-am relaxat atat de mult, incat am inceput sa casc.
El povestea intr-una. Era doldora de de povesti. Pe alocuri simteam si ceva venin mental. Deocamdata nu m-am bagat. Ma relaxam.
Locul nestiut s-a dovedit a fi un deal plin cu iarba si cu scaieti, pe langa Vadu, in capul strazii Hotare. M-am bucurat de fiecare pas prin scaieti si iarba. Pe alocuri eram nevoita sa merg ca pisica. Acum aveam si cativa spini in talpa.
Fiecare pas era o provocare dureroasa prin scaieti, sau o mangaiere plina de roua prin iarba. Rasfat si durere la fiecare pas.
Efectul a fost rapid, evident: eram una cu dealul, atenta la fiecare pas.
La intoarcere, Edi a tot povestit diverse lucruri. Era foarte prins in povesti. Povesti despre inselatorii, ura, provocari, gelozie, bataie de joc, orgolii... L-am oprit brusc:
-Edi, nu ma intereseaza nimic din toate astea. Scuze.
-Stai, vreau doar sa-ti spun ceva.
L-am lasa sa continue inca o vreme, gandindu-ma ca are nevoiue sa se descarce si el cuiva... Incepea sa ma doara capul... Nu era deloc bine.
-Edi, tu nu ai cui povesti toate astea, asa-i?
-Ba da. Am!
Aaaaaaa, deci nu era necesitatea de a se descarca, cat necesitatea de a repeta la nesfarsit aceleasi povesti pline de trufie si agresivitate. L-am oprit categorica.
-Edi! Stop! E pacat! Am fost si ne-am relaxat intr-un mod atat de fain...Acum ce faci?!! Hai sa pastram curata starea asta faina... Ce tot povestesti tu aici...reprezinta veninul din mintea ta. Nu e bine! Esti prea prins in subiect, dar asta e problema ta. Iti pot spune o vorba buna, daca vrei sa o auzi: nimic nu e intamplator si tot ce ni se intampla e spre binele nostru. Poate ca ar trebui sa le multumesti oamenilor care te fac sa suferi si sa treci peste. In toate exista si o parte buna si aceasta conteaza. Multumesc pentru o plimbare minunata. A fost o experienta inedita pentru mine si, oricand, sunt gata sa o repet.

Cateva ore mai tarziu eram la plaja. Singura. Linistita. Contemplativa. Ma dadusem cu mare dichis cu crema pe tot corpul. Straluceam ca o scoica sidefata. Soarele era cu ochii pe mine. Ma mangaia si rasfata. Il simteam cum intra in fiecare fibra. Si apoi iese.
La cativa metri de prosopul meu portocaliu, un tatic era in plina creatie. Ridica un domeniu de nisip. Complet dedicat si adancit in procesul de constructie si design. Pe langa el incercau sa se faca utili doi copii: un baiat de vreo 4-5 ani - care era furnizorul de nisip, apa, scoici, pene si alte delicii arhitectonice menite sa infrumuseteze opera tatalui - si o zgatie de fetitza de 1 an si un pic - blonda, carliontata, serioasa, care ii lipea(cu o atentie desavarsita) tatalui nisip pe spatele incins de soare: aseza nisipul acolo cu mainile ei mici si apoi incerca sa-l lipeasca frecandu-l pe locul respectiv; un masaj cu nisip incins pe un spate incins.
Tatal traia din plin momentul. Primea cu atentie si seriozitatea orice ajutor venit de la cei doi copii - erau o echipa pe cinste!
Iar eu ma simteam in al noualea cer privindu-i! Intrasem intr-o stare de contemplatie relaxanta, placuta. Aproape ca simteam fiori de bucurie privindu-i.

Am intrat in mare. Vreo 10 minute de sprinturi fortate si zbenguiala. Inotam pe spate. Picioarele devenisera un motoras forjat la maxim. Dus, intors, dus, intors - in spatiul creat intre o fata si un barbat, de-a lungul tarmului. Cand am obosit bine, am iesit - tot in pas forjat - respirand sacadat.
M-am intors la prosopul portocaliu. M-am intins la soare savurand fiecare gura de aer.
Cand m-am linistit si respiratia a intrat in normal, pe deasupra mea, la cativa centrimetri, a planat un porumbel... Sfantul duh, gandul cel bun...

Pe scarile de la Modern, un om vindea caise si piersici. Aratau ca in povesti! 5 lei kg.
Am luat un kg de caise - mari, portocalii, parfumate...perfecte.
Urcasem deja cateva zeci de trepte, cand am auzit discutia celor din fata mea, care cumparasera si piersici si acum mancau din ele:
-Waw, cat e buuuna!
M-am oprit ca la un semn si am facut cale intoarsa. Am luat si un kg de piersici. Omul zambea:
-Bine ca nu ati ajuns pana sus cu caisele, ca era mai greu sa va intoarceti si dupa piersici.

In parcul de la Liceul Mircea, m-am oprit pe o banca ca sa infulec o piersica... Era minunata!
Langa banca au venit o bunica si un bunic cu un carucior cu un bebe mic. Dar mic tare. Abia venit pe pamant. Bebele scancea. Ei pregatisera un biberon cu lapte(cred ca lapte de mama...dupa cum arata) cu intentia de a hrani copilul. Se simtea in gesturile si alura lor o grija extraordinara pentru acel bebe. Pentru ceea ce faceau. Erau total responsabili. Tacuti, atenti la fiecare miscare pe care o faceau.
O clipa m-am gandit ca e prima data cand stateau cu bebelusul si erau marcati, probabil, de sfaturile si atentionarile mamicii. Erau crispati din cauza grijii.
Au banguit ceva ce suna a intrebare daca pot sta si ei pe banca pe care eu deja o ocupasem.
Le-am facut un semn explicit, bucuroasa, strangandu-mi un pic lucrurile, ca sa le fac loc. Eram incantata ca au ales banca mea, caci eram fermecata de bebe si de grija bunicilor.
Cat timp au hranit mica fiinta, i-am privit pe bunici. Erau tineri. Cel mult 55 ani. Zambeau fericiti si se priveau. Se intelegeau din priviri. Nu au fost prea multe cuvinte intre ei.
Am remarcat dragostea cu care bunicul o privea pe bunica. Incantarea din ochii lui. Admiratia pentru femeia bunica. Putea fi admiratia pentru faptul ca ea, femeiea bunica, se pricepea atat de bine sa aibe grija de bebe. Era mandru si fericit, ca are o femeie bunica langa el, ca si el e bunic!
Bebele a adormit. Atunci mi-am schimbat un pic pozitia ca sa il pot vedea si pe micut. Respira tata de repede. Era mic si dulce. Buza inferioara un pic iesita inafara, o acoperea pe cea superioara - gurita de bebe mereu gata sa suga. Era deplin. Treba lui e acum sa doarma, sa suga, sa creasca si sa-i schimbe pe bunici, pe parinti si, poate un pic, pe vecinii de banca.
M-am ridicat. Urma sa ma intalnesc la Cafe D'art cu Alina. Bunica m-a privit, acum relaxata, pentru ca bebelusul dormea linistit:
-Sper ca nu plecati din cauza noastra.
-Nu. A fost o bucurie sa impart banca cu dumneavoastra. O zi cat mai buna!

Cafe D'art, un ness caffe frappe rece. A venit si Alina. Stiam ca imi va povesti. Ma gandisem la asta inca de pe plaja, cand o invitasem la terasa. Ca imi va povesti despre viata ei, despre cum la cunsocut pe Mircea - sufletul ei pereche.
Asa a fost. Am ascultat-o cu mare drag.

Duminica dimineata. M-am autoinvitat la Bogdan la o cafea. M-a primit. De data asta nu era numai in chiloti. Purta pantaloni. Am stat cam 30 de minute.

Am transformat balconul intr-o oaza verde. O perdea verde.
E un pic ciudat. Lumina verde a invadat si sufrageria. Ma simt bine in ea, dar necesita acomodare.

S-a trezit si Cristi. E ora 14.15. A intrat in sufrageria verde.
-Ce s-a intamplat aici? De ce suntem asa verzi?
-Uita-te pe balcon.
-Aha...
-Verdele face bine la sanatate...
Si a fugit la baie. Can a revenit am continuat:
-Vrei micul dejun sau pranzul?
-Micul dejun.
-Dar cand ai facut asta?...se referea la noul verde
-Dimineata, cat ai dormit tu.
-Aha...
-Daca nu-ti place, du-te la tine in camera ca acolo e albastru!
-Si albastru la ce face bine?
-La spirit...

-Mergi la plaja? Luam 102, mergem pana ...aaa, coboram,....aaaaa, luam 312...
-Luam 102 si coboram din 312? Cum vine asta?
-Hihihi.
-Cred ca de la verde ti se trage. Hihihi.
Deja ne face bine verdele asta.