Inceputul unui artist

Sunt doua tipuri de oameni si, in ambele cazuri, ei aduc lumina in incapere – unii cand intra, altii cand ies…

"Stari de spirit – asta le poti da celor din jur." Nu sfaturi, nu povesti, nu bogatie… Oamenii isi vor aminti de tine ca fiind acea persoana care aducea lumina, calm si liniste…sau incrancenare, neliniste si innegurare…

Si poti aduce lumina doar atunci cand esti autentic… Adica arati si te exprimi asa cum simti… Cand este o congruenta intre gandurile tale, simtirea ta si ceea ce exteriorizezi.

Zambeste si razi – daca asa simti, chiar si in toiul celei mai serioase activitati…

Fii trist si plangi – daca asa simti, oricand…

Poti chiar injura si face semen obscene – daca asa simti, oricand! Dar n-o face cu rautate – fa-o cu iubire si numai pentru ca vrei ca ceilalti sa stie ca nu iti place ceea ce se intampla.

Exprima-te pe tine insuti, asa cum simti, chiar daca esti schimbator ca vremea!
“Oamenii se mai schimba! Uite, azi sunt o lampa!”

E firesc sa fii schimbator! Pentru ca esti energie, iar energia se modifica tot timpul. Sigur, poti alege incotro e schimbarea, o poti influenta, o poti directiona, creand ocaziile potrivite. Pentru ca tu esti singurul creator, cocreator al intregii povesti.

O zic pentru a mia oara…De fapt mi-o repet mie insami…Ca pe un adevar pe care il stiu adanc, dar inca il contemplu fara sa il imbratisez total…Prinsa, inca, fiind in unele tipare bine capsate de trupul, mintea si senzatiile mele…Bleeaaah!
Deci o zic: fa doar ceea ce simti ca vrei sa faci! Si daca o faci, fa-o deplin! Total! Abandoneaza-te acelei alegeri, lasa gandurile, pregandurile, judecatile si prejudecatile!

Fericirea chiar Exista si chiar E in lucrurile simple, facute total!
Si daca toti cautam fericirea e firesc sa facem acum – nu maine, nu peste un an…- doar ceea ce ne place…

Societatea, inca, vrea un tribut de la tine, iar tiparul ca trebuie sa muncesti ca sa traiesti e bine plantat…atat de bine infipt…ca te tine pe tusa incremenit in temeri, frici, constipatii…

Tu, de fapt, esti un artist care lucra la calculator cate 9 ore pe zi pentru un salariu amarat, dar sigur, domnule!...Si tanjesti dupa a scrie, a desena, a dansa cu vantul,…a canta cu marea…
E nedemn de nefiresc lucru asta! As fi minunat de autentica, dedicata, deplina, flacara luminand, sa pot face ceea ce imi place! Dar culmea! Desi stiu ca timpul nu exista, ca e doar o inventie a mintii umane, nu am timp!

Cum poti iesi din acest timp?
Cum poti rupe tiparul: munceste ca sa traiesti?

Caci vreau sa traiesc si sa lucru cu drag doar la ceea ce imi place si doar atat cat ma simt inspirata…Nimic impus, nimic conform normelor scrise, regulamentelor, regulilor…

Probabil acesta e motivul pentru care marii artisti, fie au avut pe cineva care i-a sprijinit financiar(un protector), fie au murit de foame, “intr-o neagra mizerie” . Ma amuza teribil sintagma asta cu mizeria neagra...E, desigur, tot un tipar infipt ca un par in kur de kakademicii societatii. E drept ca abia aveau ce sa manance(o cafea neagra si un colt de paine uscata – asta era micul dejun al lui Van Gogh), dar cui ii era foame?! Atunci cand creezi nu ti-e foame, nu ti-e frig(ba mori de cald!!), nu ti-e dor de nimic, nu-ti lipseste nimic! Esti…ca un pom care infloreste! Ati vazut voi vreun pom primavara care tanjeste dupa o haina??!!!

Asa ca revin la ceea ce sunt acum…
Sunt un artist inspirat, al drak de bine ferecat intr-un trup supus rigorilor societatii, cu o minte constiincioasa, educata kakademic, care tanjeste dupa eliberare…Sunt ca un future inchis intr-un cocon, cocon ce greu se lasa rupt, sfasiat! Vreau sa ies din timp, din minte, din rigori…Sa rup coconul…si sa zbor!

Si pentru ca universul acum sade linistit si zice:
"Da, asa e, asta vrei!"

Voi resimti mesajul.

Universule, iti multumesc ca ai deschis calea catre eliberarea artistului din mine! Ca pot crea, ca pot scrie, ca tot ceea ce am nevoie ajunge acum la mine usor, firesc, pe calea dreapta!