Evenimentul Muscelean

De cum am văzut anunţul în ziarul local(Evenimentul Muscelean), acela pentru redactor, am trimis CV-ul. În aceeaşi zi m-au şi chemat la interviu! Desigur, am fost!

Am plecat de la ei teribil de încântată. Mi-au propus o colaborare de la distanţă. Urma ca eu să le trimit articole din zona, iar ei să le publice.

-Vei fi plătită doar dacă articolul se publică!

-Cum voi fi plătită? Care e… grila de remuneraţii?

-Nu ştim, dar o să te contacteze angajatorul.

Buuun! Mai rămânea să găsesc subiecte de prin Godeni, demne de ziar.

Hehe! După euforia primei zile, am realizat că în Godeni sunt doar 2-3 evenimente, iar acelea nu se ridică la specificul ziarului. Unul era cu melcii portocalii, altul cu monedele din 1905-1906 găsite când am săpat în grădină…

Aici oamenii se poartă frumos unii cu alţii! Nu tu bătăi, nu tu injurii, nu tu scandaluri! Nimeni nu dă cu smoală câinii şi nimeni nu dă în cap la nimeni!

Sătuc liniştit, cu oameni calmi, ce vrei?! De unde să scot eu subiecte de scandal într-un colţ de rai?!

Atât cât am putut, la gard, pe uliţă, devale, am dat de ştire oamenilor, cunoscuţi sau nou cunoscuţi, că au în sat un reprezentant al Evenimentului Muscelean(ziar la care mulţi chiar sunt abonaţi) şi că, de aud ceva mai inedit, să dea de ştire, că vin, scriu, fac fotografii şi dau totul la ziar!

Şi s-a lăsat liniştea…

În prima săptămână am scris, totuşi, un articol despre subiectul cotidian: faptul că satul e aproape părăsit! Zic subiect cotidian, pentru că zilnic, la poartă, primeam confirmarea faptului că eu şi Marius suntem păsări rare în satul acela, din care tinerii pleacă pe capete.

-Anul trecut au murit 42 de oameni şi nu s-a născut niciun copil…

O realitate tristă, dar cât se poate de palpabilă! Chiar şi eu remarcasem casele părăsite…

Articolul nu s-a publicat. M-am gândit că nu a fost selectat pentru că nu se încadra în specificul ziarului. Aşa că nu m-am agitat.

Într-o frumoasă zi de dumincă, pe 30 mai, sunt sunată de Ionela(nu spui decât că e din sat, sâc!) şi informată că devale, în centru, e mare concurs de biciclete! Că se sărbătoreşte astfel, anticipat ca să nu se încurce cu alegerile de primari, ziua copilului.

Minunat! Gândesc io… De aici pot scoate un articol bun!

Aşa că îmi iau camera foto, reportofonul, o agendă şi un pix, şi fug la eveniment.

Am stat acolo, în soare, cot la cot cu organizatorii şi copiii, mai bine de 3 ore. Toată lumea era fericită că, în sfârşit, îi bagă şi pe ei în seamă cineva de la Evenimentul Muscelean! Am luat intreviuri, am făcut poze, am scris articolul şi l-am trimis.

Degeaba…

Nu a apărut…

Nu m-aş fi impacientat dacă nu eram trasă de mânecă de cei cu care vorbisem.

-De ce nu a apărut?! Am cumpărat ziarul şi nu e nimic aici!

De data asta am sunat la redacţie ca să desluşesc misterul. Mi-a răspuns secretara – Izabela.

-Nu a fost publicat pentru că nu aveţi niciun statut la ziarul nostru.

-… Dar eu altceva am vorbit cu directoarea… Mi-a zis că sunt colaborator şi că pot trimite articole…

-Da, dar nu aveţi niciun statut, cum să se publice?!

Hm… Mă simţeam un pic dată cu var… dar am rămas calmă.

-Şi cum facem să definitivăm statutul?

-Noi suntem în perioada de selectări acum. Ba mai e şi campanie electorală. După alegeri o să luăm o decizie. Articolele trimise de dumneavoastră vor fi considerate ca portofoliu. Nu sunt degeaba!

-Aşa o fi, dar oamenii cu care am vorbit ca să realizez al doilea articol sunt foarte dezamăgiţi că el nu a fost publicat… Asta nu dă prea bine, căci eu m-am recomandat deja ca fiind colaborator la ziar, aşa cum vorbisem cu directorul… Asta e… Ne auzim după alegeri…

Izabela mi-a trântit telefonul în nas.

Oky-doky!

Unul din cei intervievaţi a sunat şi el la ziar să afle de ce nu a apărut articolul. I s-a dat aceeaşi explicaţie, propunându-i-se, totuşi, să i se ia un interviu telefonic pe care să îl publice în ziar alături de fotografiile pe care eu le trimisesem.

-Le-am zis că nu am niciun statut la ziar şi am refuzat categoric!

Hmmm… Oare ziarul acesta a auzit de drepturi de autor pentru fotografii?