La Godeni

Azi se împlinesc patru săptămâni de când suntem la Godeni. Eu şi Marius.

După un drum epopeic, cu duba, de la Cervesina la Godeni. O dubă condusă de un oltean-ţigan, isteţ nevoie mare.

Nu-nu! Nu glumesc! Chiar era isteţ. Isteţimea aceea înnăscută a olteanului-ţigan care nu scapă nici o ocazie de a mai face un banuţ. Şi reuşeşte el, cumva, să îi scoată şi din piatră seacă!

Al nostru îşi propusese să scoată vreo 3000 de euro din drumul acesta. Lucrurile noastre ocupau o dubă de cca 1.5 t, dar duba trăgea o rampă cu o maşină, iar în urma noastră mai venea o maşină, pe roţile ei. Acolo stăteam şi noi, cei doi pasageri.

Acuma nu ştiu sigur dacă glumea sau nu… dar ne-a spus de vreo 3 ori că şoferul nostru(un băiat trecut uşor de 20 de ani, adus de prin Republica Moldova) nu are permis. Maşina, ştiam sigur, nu avea acte.

Olteanu ne-a adus în ţară pe la Satu Mare, pe unde avea de lăsat maşina de pe rampă. Apoi, glumeţ nevoie mare, ne-a propus să mai deviem un pic drumul pe la Piatra Neamţ, de unde plănuia să cumpere nuştiu ce dog albastru, ca să îl vândă, la un preţ de vreo 10 ori mai mare, fraierilor din Italia.

Deja eram plecaţi de 36 de ore de la Cervesina, aşa că propunerea lui m-a trecut instant pe programul “Du-te drac’ de oltean!”

Totuşi, cu infinită diplomaţie i-am spus doar:

-Tu îţi baţi joc de noi?!

-Păi nu… mă privea uşor surprins…

-Eu înţeleg că vrei să scoţi cât mai mult din drumul ăsta, dar noi nu avem nicio vină! Înţelegi?! Tu ne plimbi toată ţara ca să îţi faci toate comisioanele şi să câştigi cât mai mulţi bani, numai că noi suntem rupţi de oboseală şi vrem la Godeni. Nu avem niciun beneficiu din plimbările astea! Dimpotrivă! Deci, ia-ţi gândul de la Piatra Neamţ, acum mergem direct la Godeni, aşa cum am vorbit! Şi-aşa ne-ai ocolit vreo 400 de km!

Se cam schimbase la faţă olteanul, dar nu a mai insistat cu Piatra Neamţ. O vreme.

I-a trecut, însă, iremediabil după ce a rămas în pana prostului, undeva pe serpentine.

Imaginaţi-vă că a dat înapoi, pe serpentine, cu duba şi cu rampa(maşina a doua, cea în care fusesem, pasageri pană la Satu Mare, era acum pe rampă, iar în ea dormea moldoveanu’, şoferul). Manevra o făcea la doar un metru distantă de parapetul care ne despărţea de hău. Până într-o parcare. A scos motorină din maşina de pe rampă, a pus în dubă şi am trecut de zona cu serpentine.

Dar mai avea şi probleme cu termostatul, aşa că a trebuit să ne oprim din 100 în 100 de km ca să pună apă la motor.

Ce mai, toate mergeau strună! Eram pe undeva pe lângă Turda, la miezul nopţii, bâjbăind după izvoare… O vreme a fost amuzant, apoi doar de domeniul SF-ului.

Când Marius s-a oferit să îi facă plinul la dubă, m-am cam supărat şi m-am oţărât la el. Aşa că s-a dus doar şi a cumpărat câteva sticle cu apă plată ca să o punem la motor şi să nu mai admirăm cerul înstelat.

După ce am intrat în Vâlcea, olteanul şi-a mai revenit. Iar se ţinea de glume. Când ne-a propus să mai facem un ocol de 30 de km ca să mâncăm mici buni, cei mai buni, eu am văzut verde. Dar Marius vroia micii aceia, aşa că am acceptat şi acest ultim ocol. De data asta în folosul tuturor, că eu m-am bucurat de nişte covrigi şi seminţe de dovleac.

La Godeni am ajuns în plină ploaie. Am descărcat repede duba, acolo în şură, i-am plătit şi gata.

Când am numărat banii, olteanu era un pic în alertă. Cred că nu s-ar fi mirat dacă, după toate peripeţiile acelea obositoare, i-am fi dat mai puţini bani. Căci o merita. Un drum de 20 de ore, datorită “profesionalismului oltenesc”, devenise unul de 48 de ore.

Primele două zile doar ne-am regrupat… Lucrurile au stat în şopron, grămadă. Nu aveam energia să ne apucăm de despachetat.

Apoi, încet, câte un pic, zi după zi, am reuşit să le găsim locul şi să le orânduim. Cât de cât.

Dintâi am făcut curat strict în camerele de care aveam nevoie. Apoi, profitând de o zi ploioasă, am primenit şi restul.

Acum avem şi o grădină. Cu de toate! Mai puţin cartofi… Zice Marius că e bătaie de cap cu gândacii de colorado… Aşa că nu avem cartofi ca să nu avem nici gândacii de colorado. 

Nu-i bai! Că avem melcii! Portocalii, negrii, fără cochilie! Scârboşi! 

Sincer?! Preferam gândacii... 

Dacă în prima zi i-am pozat şi admirat, azi avem o ţepuşă cu care îi vânăm. Şi, pentru că nu mor doar dacă sunt înţepaţi(nemernicii!), am improvizat şi un crematoriu cu sare. Cred că până acum am strâns mai bine de 1500 bucăţi… Dar nu-i bai din nou! Pe măsură ce se coseşte iarba de din vale, vin alţii noi!

Avem o gradină cu flori. Două din ele nu au supravieţuit melcilor…

Şi, de vreo 4 zile, avem şi 6 găini. Cam jumulite doamnele, dar eficiente: azi au făcut 5 ouă. Mâine, cică, fac vreo 10! Le-am auzit io cocoind pe grămada de nisip!

Mai avem vecini care se bucură că suntem aici. Toţi au venit la poartă să ne ureze bun venit. Unii au adus şi daruri! Pe unii îi ştiam. Pe alţii, neam!

-Chiar număram casele părăsite pe uliţa noastră… Din doi în doi! Înainte era plin de copii şi oameni, azi, când merg la pâine, abia dacă mă întâlnesc cu cineva… Lasă, rămâneţi aici, că e aer curat… Linişte…

Acuma că avem net şi cablu TV, mai rămâne să găsim şi câte un job. Şi apoi ne luăm şi o maşină! Ba ne facem şi un duş de vară cu butoi negru! Ba chiar o baie în casă! Şi trăim fericiţi până nu om mai putea.

Aer curat şi linişte e, slavă domnului! Greierii şi păsările şi, arar, câte o motocoasă, ce mai tulbură liniştea pe aici!

Acuma, că e meci mare în sat – joacă echipa Godeni cu echipa… NeGodeni – se mai aud voci de dinvale! Şi câte un cocoş răzleţ. Ba şi un căluţ!

Iar eu… eu sunt bine. Aşa cum nu am mai fost de când eram copil şi veneam în vacanţă la bunica, la Godeni…

Deh, se pare că un lucru nu l-am greşit – chiar sunt neam de opincă!