Azi mă simt bine.

Am scris 6 articole fără noimă. Sunt toate pentru o colaborare. Din cele cu subiect impus şi cuvinte cheie care trebuie să aibe x apartiţii în titlu, y în paragrafe şi z în corpul articolului.

Ca sa întelegeţi, unul din subiecte a fost “desfundarea canalizării”. Da. Un subiect demn de toată atenţia, mai ales când trebuie să scrii 600 de cuvinte pe puţin despre asta.

Marius a fost la nea Fănel să îl ajute cu nuştiu ce… S-a întors binedispus. Acuma doarme. Geamurile de care s-a apucat încă de săptămâna trecută, sunt în aşteptare. Vor mai sta aşa, neizolate şi nevopsite încă o vreme. Cum au stat atâţia ani, mai pot răbda câteva zile.

A încercat să mă abordeze, l-am rugat să îmi dea spaţiul necesar ca să îl pot ignora. A adormit la loc cu mâinile încrucişate în dreptul pieptului.

Cu toate acestea, mă simt bine. Mă simt liberă. Împăcată. Fără motiv.

Am avut un flash… O înşiruire de simţiri care m-au dus către starea asta finală. Care este o stare de cunoaştere. Pot face orice imi doresc. Chiar şi să nu mai interferez cu ce este neplăcut în jurul meu. Pot da importanţă şi valoare doar acelor aspecte care îmi plac.

Şi pot fi indiferentă şi total neimplicată în ceea ce nu rezonează cu mine.

Sau, la fel de bine, pot sta strivită sub un bolovan, repetându-mi că sunt ok.

Şi chiar să fiu ok.

Da, cu siguranţă luăm viaţa prea în serios.

Azi nu interferez cu nimic neplăcut.

Azi sunt ok.

Simplu.