Martor tăcut

Uneori avem nevoie de martori la viaţa noastră. Ca să ne tragă de mânecă şi de atenţie când ne pierdem în propriile poveşti.

Era ora 12 când a sunat telefonul:
-Izuca, eu sun la curte, dacă vrei să vii şi tu, ne vedem aici.
-Dragă Mona, eu acum sunt la serviciu, la Cernavodă. Ajung în Constanţa pe la ora 17.30. Ne vedem atunci?
-Da.
Mona e Monica, verişoara mea. Îmi e tare dragă. Nu ştiu de ce. E ceva ce ne leagă dintotdeauna.

În urmă cu câţiva ani - mai exact pe 8.08.2008 - tatal lor şi Nenea Dan pentru mine, a avut un accident vascular şi a rămas cu probleme locomotorii: mâna şi piciorul stâng...
Din fericire, simţul umorului, care era foarte dezvoltat la el, a rămas aproape neatins. Probabil asta îl mai ţine în viaţă. Dar, cu fiecare lună, parcă devine din ce în ce mai serios...

Azi mi s-a părut un pic tulbure Nenea Dan. E adevărat că a trecut aproape o lună de la ultima vizită. Ochii îi erau injectaţi şi nu vorbea foarte coerent.
A ieşit şi el afară, în curte, şi a picotit ca un bebe tot timpul.

Iată cum cercul se închide şi, la un moment dat, ne întoarcem cu mintea de unde am plecat. Dăm în mintea copiilor. Sau dăm mintea copiilor?

Nenea Dan a fost stâlpul familiei mulţi ani de zile. Navigator, comandant la 27 de ani, a întreţinut o soţie, două fete, o mamă soacră bolnavă şi alte câteva rude pe ltângă. A muncit până în ultima clipă. Accidentul l-a avut pe când era la muncă.

Mona nu îl poate ierta pe tatăl ei. Era stâlpul familiei. Iar acum nu mai poate face nimic şi nu se mai poate bizui nimeni pe el. În plus, nu rezolvă situaţia asta, deloc confortabilă, aşa cum făcea întotdeauna.

Între două plânsete isterice ale fiicei, tatăl, a apucat să facă o remarcă plină de bun simţ.
-Da, dar tonul pe care o spui nu mă ajută cu nimic.
-Nu-ţi place tonul?! Dar când îţi spuneam pe un alt ton nu mă auzeai! Aşa sunteţi voi, bărbaţii! Daca vă spune omul frumos, nu auziţi! Daia trebuie să ţipăm la voi! Daia o să rămân eu singură şi nu mai îmi trebuie niciun bărbat!...

Zilnic i se aminteşte cât e neputincios şi că toată lumea a obosit să aibe grijă de el.
Că el nu face niciun efort ca să se facă bine.

A îngânat uşor:

-Mai mult nu pot...

În momentele de luciditate mai zice:

-Nu o fac intentionat…...

Se autorironizează cerşind, parcă, o vorbă bună care nu mai vine:
-Vezi, Moneluşul, am mâncat tot. Şi singur.
-Mda...Vezi că poţi?! Ţi-am spus eu că nu vrei, că de putut poţi!

Soţia e cinică, dar blândă şi şăgalnică în ton:
-Dane, ţie ţi-a dat dumnezeu zile, iar tu le dormi. Nu meritai, măi! Dar lasă, că în toamnă, terminăm amândoi cu zilele astea. În lac sau în mare! Ne urcăm în maina si...

Şi, totuşi, el a papat tot... Ca să le facă pe plac? Sau pentru că îi e dragă viaţa?

Din fericire are memoria din ce în ce mai scurtă. Astfel  încât uită repede toate vorbele spuse în jurul lui. Toată agresivitatea.

În drum spre casă, Mona s-a oprit să salute prin gard un câine dintr-o curte. Un caine frumos, blând, dar care acum şedea înnegurat.
-De obicei nu e aşa. Sare, vine la gard şi mă pupă. Acum e trist...
Câinele s-a ridicat şi a facut doi paşi în direcţia mea. M-a îndemnat cu botul întins printre gratii să îl mângâi.

Monica se priveşte într-o fereastră acum. Contemplativă şi gânditoare. Da, e frumoasă!

Brusc îşi schimbă atitudinea şi direcţia.

-Trebuie să ne grăbim. Corina nu are biscuite de la interfon şi nu va putea intra în casă.
-Dar, dacă vrea să intre în casă, poate suna la un vecin la interfon, nu?
-Da, dar nu sunt vecinii acasă.

-Deci ne grăbim?
-Eu mă grabesc, tu faci ce vrei!

Aşteptasem 4 ore la curte ca să plecăm împreună spre casă şi vroiam să fiu consecventă ideii de a petrece ceva vreme cu Mona.

-Atunci să ne grăbim împreună!

În graba aceasta, Mona a intrat într-un fel de transă. Era pierdută în gânduri. Era departe.

A început să fredoneze o melodie. Destul de tare.

Femeia oarbă de dumica, care cerşea pe aleile dintre blocuri. Aparent îndrumată de un copil, bocea cu lacrimi o poveste numai de ea ştiută.

-Mona, esti OK?
M-a privit hăituită. A urmat un răspuns răstit.
-Da! De ce?
-Ce mai faci?

-….