Fănel

Ieri am fost în vizită la el. El şi mama erau veri buni…

Pe mine mă ştie de când eram “atâtica” – şi ridică palma orizontal, un pic mai sus de înălţimea mesei. 

Şi eu îl ştiu tot de atunci. Era un om mare… Cât un urs! Venea rar la mica… Şi, de fiecare dată, mă ascundeam ca să îl pot urmări. Era tăcut şi mare. Un uriaş cuminte.

Nu s-a schimbat prea mult, doar că eu nu mai sunt un pitic. El nu mai pare un uriaş şi nici aşa tăcut nu mai pare.

E singur de mulţi ani. Pensionar. Lumea din sat îl ştie ca fiind nelipsit la “serviciu”.

-Păi, ce să facă?! E singur, are pensie bună… Cumva trebuie să o cheltuiască şi el… Mă mir că l-aţi găsit acasă!

-Sunăm, întotdeauna, înainte să ne anunţăm vizita. Şi nu mai merge la… “serviciu”.

Fănel e un om bun. Atât de bun încât poţi simţi asta. Fără gânduri ascunse. E simplu şi curat. E un povestitor de trecut. Un iscoditor de trecut. Uneori ochii i se umplu de lacrimi când amintirea i se atinge de un om drag. Care nu mai e.

Pe mama a iubit-o. Mult. Pot vedea asta în ochii lui, înlăcrimaţi… Atunci când istoriseşte despre ea.

-Tu îi semeni bine… Era un om vesel… O bucurie să vorbeşti cu ea! Râdea tot timpul!

Tace. O fracţiune de secundă îi văd tremurul gurii. Cu greu se abţine să nu izbucnească în plâns curat de copil.

E singurul om care mai plânge acum, după 35 de ani, la amintirea mamei…

-Era un om bun…  Şi, cât a afost, a fost fericită…

-Şi când nu a mai fost?

Mă priveşte uimit, vede zâmbetul meu, voit poznaş, zâmbeşte uşor şi el.

-Când nu a mai fost, nu a mai fost…

Şi iar tace.

Fănel nu poate merge prea departe. Genunchii îl chinuie şi îl ţin aproape captiv pe scaunul lui.

-Dimineaţa, la 4, aici vin şi stau. Nu mai pot dormi. Dau drumul la radio şi ascult.

-Nu te-ai gândit să mergi la tratament într-o staţiune? Dăm noi de mâncare la găini!

Înţeleg din privirea lui că nu prea îi mai pasă că nu poate merge. Îi e bine aşa. Pe scaunul lui, acasă sau la “serviciu”, cu inima plină de amintiri dragi.

Da, Fănel e un om bun. Poţi simţi asta în jurul lui. Şi de aceea îmi place să îl vizitez…  Chiar dacă povestim mereu aceleaşi lucruri… De fiecare dată e tot el… Omul acela bun, mare, plin de iubire. 

Şi, tot de fiecare dată, mă lasă să îi prăduiesc tufa de trandafiri!