Nu e de mine treaba asta cu datul telefoanelor. Şi vânzarea
de site-uri… Deloc! Aş face orice, numai să nu mă apuc, din nou, de treabă…
Deocamdată trag de mine să fac şi asta, căci poate fi o sursă de venit. Dar chiar trag…
Azi, de exemplu, m-am aşezat la birou, am orânduit hârtiile şi
obiectele de scris. Pe îndelete, Am deschis link-urile necesare şi… mi-am adus
cardul de memorie de la aparatul foto ca să recuperez ce mai puteam recupera de
pe el – o mică problemă tehnică care m-a
pus în imposibilitatea de a accesa informaţia… Şi aveam acolo câteva
fotografii absolut magice! Numai cea cu
căluţii care se jucau în nori, sus pe deal, în timp ce eu şi Marius ne
îndreptam către casă, dar nu pe stradă, ci prin gârlă… Aşa, încălţaţi şi cu
pantalonii uzi până la genunchi…
Şi libelula aceea albastră… Incredibilă…
Deci, deşi planul de luni era demn de aplaudat de orice
supervizor de vânzări, am trecut, aproape fără să îmi dau seama, pe altă
frecvenţă… Am recuperat pozele(sau măcar
o mare parte din ele…) şi m-am apucat de descoperit fotografiile acelea pe
care le făcusem cu sufletul, în uitare totală de tot ce e în jur…
Şi uite aşa, au trecut fix două ore! Au zburat!
Acuma privesc în urmă la timpul astfel petrecut… Minunat
petrecut… Într-o stare de fericire şi implicare totală… Niciun gând supărăcios,
doar încântare… Şi îmi dau seama că treaba asta cu fotografia chiar îmi place…
Mult!
E al doilea lucru pe care îl pot face până la extenuare,
fără să simt că muncesc.
Asta şi scrisul…
Da, tentativa cu Evenimentul Muscelean a fot reeditată în
mod tragicomic. M-au sunat, m-au întrebat dacă mai sunt interesată de postul de
redactor. Am zis că DAAAA! M-au chemat într-o vineri să semnăm contractul şi să
discutăm. Ok! Sigur că m-am dus! Cu Marius, ca să profităm un pic şi de oraş. Doar 16 lei biletele dus-întors pentru
amândoi.
Discuţia cu cei de la ziar a fost cel puţin bizară.
Contractul care trebuia semnat nu exista, iar ei nu ştiau nici cum mă vor
plăti. Le-am explicat că pe mine naveta mă va costa undeva la 200 de lei pe lună şi că ar
fi absolut necesar să ştiu câţi bani îmi vor da în perioada aceea de probă în
care lucram jumătate de normă. Că nici să mă plimb în dorul lelii cu
microbuzul, între Godeni şi Câmpulung Muscel, nu îmi ardea… Pntru 400 de lei pe
lună…
În fine, s-au dovedit, pentru a treia oară, total lipsiţi de
profesionalism. Dar ce zic eu profesionalism?! De… minim bun simţ!
Aşa că mi s-a cam luat de colaborarea asta…
Mi-or plăcea mie scrisul şi fotografiatul, dar să fac muncă
voluntară pentru un ziar de doi lei e departe de ceea ce vreau să fac.
Aşa că m-am axat pe call center şi vânzare de site-uri…
Mai trag un pic de mine… O ieşi el soarele şi pe strada mea
şi o veni ziua aceea în care voi putea face doar ceea ce imi place! Nu?!
Hai că mai e un pic şi se face 12 şi eu n-am făcut nimic,
înafară de ordine pe birou… Şi uite, praful nu l-am şters! Încă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu