Sinuciderea găinii

Din şase găini au rămas cinci. Cea mai mare şi mai bătăioasă, găina alfa din ogradă – era cea care le fugărea pe celelalte ca să le ţină în formă şi care mai sărea şi la noi, din când în când, tot aşa – ca să ne ţină în formă – e, tocmai ea, lipseşte la apel…

Bine, este ea, că am găsit-o, dar nu mai fugăreşte pe nimeni…

Da… E firesc, găinile mai mor, dar nefiresc e felul în care a murit!

După ce am cumpărat cele şase găini, vreo 3 zile au dormit în grajd. Vecinii, toţi, care treceau pe stradă şi le vedeau prin curte, ne spuneau, toţi, aceeaşi poveste cu vestitul dihor care face ravagii printre găinile din vecini.

Bun! Coteţ suspendat aveam, trebuia doar curăţat, văruit şi recondiţionat un pic. A lucrat Marius jumătate de zi la el… Iar culmea măiestriei a fost realizarea, cu mare dichis, a unei scări lungi, care să le înlesnească urcarea în coteţul de la înălţime. Încă vreo şapte zile ne-am muncit să le învăţăm să urce scara. Spre final, cinci dintre ele se conformaseră noului obicei. Era, însă, a şasea, mai mică şi mai amărâtă, care nu reuşea. Ea mă aştepta, în fiecare seară, ascunsă după butia mare din şopron, să vin să o iau şi să o urc în coteţ. În braţe. Era chiar un ritual draguţ. Eu cocoiam după ea – era deja întuneric în şoporn şi nu vedeam nimic – ea venea la juma’ de metru de mine şi se culca la pământ, eu o ridicam şi, vorbindu-i, o puneam în uşa coteţului. Cu siguranţă acest ritual a cotribuit la dezvoltarea unei relaţii mai aparte între mine şi mica găinuşă, căci e singura care acum vine să o mângâi… Ba chiar se ţine după mine prin curte şi mi se împleticeşte printre picioare, numai să o bag un pic în seamă… Eh… Dar să revin la poveste…

Deci asigurasem găinile într-un mod exemplar – dihorul nu avea cum să ajungă la ele! Nie-nie-nie-nie-nie!

O vreme le-am lăsat libere pe pajiştea din spatele casei. Un teren deschis, plin de iarbă şi gâze. Ba mai e acolo şi mormanul de gunoi biodegradabil (din care folosesc, când am nevoie, ca îngrăşământ – e o mină de aur, întreţinută aproape zilnic, căci acolo aruncăm tot ce înseamnă material biodegradabil!).

Găinile erau fericite tare pe noua planşă! Pănă am primit vestea că nu e bine, că vine vulpea şi le ia. Sau le poate lua un uliu!

Ioi! Asta ar mai lipsi! Îapoi în curtea din faţa casei!

Deci, aveam şase găini protejate de: dihor, vulpe, uliu!

Una din ele, însă, sătulă probabil de atâta protecţie, găina alfa din ogradă, a murit… Am găsit-o în coteţ cu capul prins bizar între două scânduri… S-a spânzurat… S-a sinucis…

Iar de asta nu ne-a zis nimeni nimic pe aici…

Voi ştiaţi că găinile se mai şi sinucid cateodată?!