Balansoar pentru doi

Nu ştiu cum e când întâlneşti partenerul potrivit. Încă!

Însă ştiu, preabine, cum e când îl întâlneşti pe cel nepotrivit şi el e doar o altă oglindă pentru o perioadă de timp. O oglindă a ta, a lucrurilor pe care le deteşti, a lucrurilor pierdute, a celor pe care ţi le doreşti şi nu le vei primi.

Ştiu cum e să simţi, încă din prima clipă, că acea experienţă este una în care vei avea ocazia să răscoleşti o altă lopată de demoni interiori…

La început e o mică încrâncenare cu mine însămi. Văd toate semnele care vor bloca relaţia, dar le trimit undeva în spate. Văd din start că omul din faţa mea nu e sigur pe el, că nu e deschis şi evită să vorbească despre el, că sărutul e în grabă, că îi place să bea, că îi place să vorbească despre cei din jur şi nu despre el, că nu e un om de acţiune, că nu ascultă ceea ce spun, că nu avem subiecte comune, că nu avem pasiuni comune, că ceea ce mie îmi place, pentru el e o corvoadă…

Apoi, cumva toate semnele sunt uitate… Voit uitate!

Aleg să mă iau în consideraţie doar ceea ce îmi place şi să merg mai departe.

La un moment dat, însă, toate semnele acelea date uitării reapar. Scot capul la lumină ca nişte spini. Se fac simţite. Numai că deja am ales să trăiesc o vreme lângă el şi continuu, ştiind, totuşi, că la un moment dat motoraşul relaţiei se va gripa. Iar spinii devin curând ţepuşe şi apoi suliţe.

Povestea aceea că Făt Frumos nu există şi că doar ne alegem la un moment dat un bărbat în care vedem potenţialul şi începem să investim e bună pentru începutul unei relaţii în care vom tot investi…

E ca şi cum eşti la începutul unui drum în pantă, cu denivelări, şi accelerezi ca să zbori peste obstacole, urcând dealul abrupt din faţa ta. Demarajul, însă, chiar dacă promiţător la început, nu te va duce prea departe. Curând vei simţi toate denivelările, vei încetini şi vei începe să aluneci înapoi, la baza drumului, foarte aproape de locul de unde a început povestea şi de unde vedeai bine toate obstacolele.

Nu zic că relaţiile ar trebui să fie uşoare! Întotdeauna vor fi momente dificile – suntem oameni şi trăim după multiple sinusoide. Zic doar că în fiecare dintre noi există tendinţa de a se lăsa orbit şi a accelera pentru a depăşi obstacolele de început, trecând în zbor peste ele, în speranţa că, odată ajuns într-un anumit punct, lucrurile se vor schimba. Adevărul este că toate aceste lucruri pe care alegem să nu le mai vedem nici nu se vor schimba. Ele vor trena acolo, ascunse, se vor infecta şi vor răbufni în momentele dificile, exact ca un furuncul care coace.

Da, oamenii se schimbă, dar numai dacă se trezesc! Altfel doar se amăgesc cu acea schimbare. Şi, dacă s-au schimbat cu adevărat, nici nu vor menţiona asta, nu vor face promisiuni şi nici nu îşi vor cere scuze pentru ceea ce au fost. Se vor schimba şi atât! Vor trece la nivelul următor lepădându-se de pielea aceea de şarpe… Ieşind şi mai mult în lumină. Există şansa ca, după o astfel de schimbare, să nu îşi mai găsească locul lângă partenerul lor şi să plece. În pace. În împăcare şi fără să privească înapoi, eliberându-se pe ei înşişi dar şi pe partener.

Relaţiile ne dublează potenţialul. Un partener ne poate ajuta să ne înălţăm mai sus! Şi, dacă e o relaţie echilibrată, ca într-un balansoar rotitor, cu cât unul din ei e mai jos, cu atât îl va ridica pe celălalt mai sus! Cu cât unul e mai pragmatic, cu atât mai mult celălalt îşi poate atinge capacitatea de a visa şi a fi creativ. Dar această balansare în rotire, pentru a putea continua, trebuie să fie un tandem cu schimbare de roluri. Amândoi participă acolo, conştienţi şi în iubire. Altfel e doar un zbucium dizgraţios de ambele părţi şi jocul se va opri.

Şi cât de celest este momentul în care te înalţi, fiind deplin echilibrat şi susţinut de partener, care acum e acolo, jos, pentru ca tu să poţi să îţi deschizi aripile! Ce dovadă mai mare de iubire vrei?! El e acolo ca să contrabalenseze lucrurile, ca să fie cel de bază, cel realist şi cu picioarele pe pământ! E cu ochii pe tine, asigurandu-ţi zborul, pentru ca tu să îţi desăvârşeşti harul, ca să îţi experimentezi visul! Te susţine deplin, cu toată fiinţa lui, prezent şi conştient.

Şi, totodată, cât e de firesc şi plin de împăcare momentul în care tu eşti cel de jos, sprijin total pentru partenerul tău care acum zboară! Ţi s-a încredintat ţie! Ţi-a predat frâiele! Ţi s-a abandonat în încredere deplină! Din nou, ce dovadă mai mai mare de iubire vrei?!

Dar niciunul nu trebuie să se sacrifice pentru celălalt! Amandoi au nevoie să experimenteze desprinderea de pământ şi să zboare! Şi amandoi au nevoie să fie şi cel pragmatic! Nu se poate ca doar unul să zboare, susţinut mereu de celălalt, sau doar unul să fie cu picioarele pe pământ susţinându-l pe celălalt! Totul trebuie să fie reciproc!

Cred că pentru fiecare dintre noi există partenerul potrivit, mai ales dacă simţim că nu suntem sortiţi călugăriei şi sihăstriei. Dar el nu se poate găsi prin compromisuri, amăgire şi ignorarea semnele de început şi care contrazic intens ceea ce suntem. Şi mai cred că atunci cand ştim ce vrem nu mai luăm tot ce se iveşte şi facem selecţiile conştient.

Minunat acest balansoar rotitor, mereu în mişcare, susţinut de o femeie şi un bărbat care se iubesc, se respectă şi îşi asigură unul altuia şansa, în mod echilibrat, să se înalţe fără teamă şi în siguranţă deplină, şi, totodată, să fie cu picioarele pe pământ, echilibrându-l pe celălalt! Şi totul într-un continuu schimb de roluri! Ce dovezi mai mari de iubire pot exista?! Într-o astfel de relaţie promisiunile şi cuvintele de iubire sunt de prisos şi totul devine o trăire frumoasă, cursivă, care respectă sinusoida amândoura şi în care, amândoi, pot fi şi sus, dar şi jos, pe aceeaşi spirală celestă.