Iubirea împărtăşită vine doar când îi este sorocit şi numai
acolo unde îi este menit!
Nu o poţi forţa să
vină unde vrei tu şi când vrei tu!
În spatele ei sunt nişte fire energetice, karmice, pe care
tu, om de rând, nu le poţi crea pocnind din degete ca un magician!
Oricât te-ai amibiţiona şi ai persevera, dacă ea nu e
scrisă, nu e dată, nu e criptată în spaţiul şi momentul respectiv, degeaba te
încrâncenezi…
Iubirea aceea împărtăşită care poate crea momente de neuitat
între doi oameni, e ceva divin, e ceva ce nu se poate crea cu vorbe dulci, cu
inimioare, cu lacrimi şi jurăminte…
Iubirea aceea… divină… o primeşti ca pe un dar nesperat şi
nu o poţi crea tu în inima celuilalt!
Iubirea este în noi. Da! Ca un foc lăuntric nestins. E
iubirea fără obiect, iubirea fără partener, iubirea fără parte fizică. E
flacăra care te ţine în viaţă.
Când doi oameni care deţin claritatea acestei iubiri se
întâlnesc… Când doi oameni care au vibraţii asemănătoare se potrivesc în timp
şi spaţiu… Iubirea aceasta începe să capete forme fizice… Începe să se
manifeste şi în exterior. Devine creatoare a unui spaţiu fizic nou. Cei doi
pornesc pe un acelaşi drum, împeună. Şi totul e firesc…
E minunat să iubeşti! Să fii îndrăgostit! Dar ce te faci
când dorinţa aceasta de a exprima iubirea faţă de un partener, devine o obsesie…
Devine raţiunea ta pentru clipa prezentă… Iar el nu simte la fel…
Ce te faci când eşti singur în povestea asta a iubirii?!
Până unde mergi cu perseverenţa, cu speranţa că, poate, într-o zi, celălalt te
va vedea şi te va iubi?!
Poate că e greu de acceptat, dar una din cele mai mari
poveri poate fi iubirea mare pe care o primeşti şi pe care nu o poţi împărtăşi…
Iubirea pe care nu o poţi da înapoi… Tu doar primeşti zi de zi, clipă de clipă…
şi nu poţi trăi fericirea de a dărui…
Da, e posibil să fii iubit şi să nu iubeşti şi asta mare
povara poate deveni, mai ales dacă celălalt refuză să vadă realitatea ta şi o
vede doar pe a lui… E o iubire interzisă, nefirească, ce multă durere poate
aduce – de ambele părţi.
Hai să fim înţelepţi şi să păstrăm iubirea în inima noastră
până vom primi darul divin.
Vezi-ţi de inima ta,
de înţelepciunea şi viaţa ta, nu îl copleşi pe celălalt cu păcatul unei iubiri
pe care doar o primeşti într-una şi căreia nu îi poti răspunde nicicum. Voinţa
şi încăpăţânarea nu sunt de folos acum… Trăieste-ţi viaţa cu demnitate şi ai
grijă de iubirea din inima ta – nu o risipi în vânt… Iubeşte-te pe tine însuţi
aşa cum l-ai fi iubit pe celălalt! Faptul că el nu poate primi iubirea ta, e un
semn că, undeva, tu, pentru tine, nu ai păstrat destulă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu