Îmi e dor de lumea mea şi de un somn adânc…

Uneori am sentimentul că sar prin versiunile posibile ale vieţii mele.

Brusc mă pomenesc prezentă în locuri noi, lângă oameni pe care abia îi cunosc…

Urechile mele descifrează sunete neştiute. Ochii se recalibrează pe dimensiuni şi culori neştiute.

E ca şi cum atunci m-am trezit în lumea aceea. Sau ca şi cum atunci am aterizat pe planeta aceea.

Cumva mă simt ca un… explorator. Un suflet explorator. Acolo, în acel loc, lângă acei oameni, urmează să mai aflu ceva despre mine.

Nu simt întotdeauna că rezonez complet cu ceea ce trăiesc. E un fir paralel al vieţii mele. Totul pare construit pe o altă vibraţie decât cea cu care sunt obişnuită.

Uneori mă simt ca un alien… Ca un avatar…

Corpul e un vehicol… Sufletul… un observator detaşat de poveste.

Şi tot ce pot face e să las lucrurile să curgă. Să mă las purtată de poveste. Şi să rămân trează în acel trup. Chiar si atunci când el doarme.

Astfel, nu am mai dormit adânc… de muuuult, foarte mult timp.

Nu mă mai pot abandona somnului deplin.

Sufletul meu veghează mereu trupul. Atent la orice sunet şi mişcare.

Îmi e dor să dorm. Adânc. Să uit de vigilenţă. Să mă pierd în vise. Să călătoresc în astral…

De muuulte luni doar stau întinsă lângă trupul meu…