Sunt asemeni vântului

Mi s-a spus şi mi se spune că sunt inconsecventă. Da, recunosc! Sunt!

Îmi e foarte uşor să construiesc ani de zile ceva, pentru ca apoi, într-o fracţiune de secundă, cu o simplă semnătură, să aleg să nărui tot.

Uneori regret. Alteori sentimentul de eliberare mă duce ca pe un fulg mai departe. Către o nouă zi şi o nouă filă de poveste.

Poate că nu sunt un om pe care să te poţi baza pentru o viaţă întreagă. Dar, pe durate scurte, pot fi asemeni unei stânci.

Depinde de tine ce alegi să trăieşti lângă mine!

Nu îţi pot promite nimic… Ar însemna să te mint. Pentru că, dacă ştiu ceva despre mine, ceva ce rămâne constant de-a lungul timpului… e faptul că sunt inconstantă…

Cu fiecare zi care trece uit tot mai mult cine am fost. Redevin. Şi asta poate fi năucitor pentru partenerul de lângă mine!

Niciodată nu sunt aceeaşi “Iza”. În mine sunt sute de “Ize”! Şi ştii ceva?! Toate sunt eu!

Dacă vei găsi capacitatea să mă iei de peste tot şi să mă accepţi exact aşa cum sunt – împrăştiată în toate zările – e posibil să afli ceea ce nici eu nu ştiu – cum e “Iza” cea adevărată…

Cum să îţi spun...?!

Mă regăsesc în copilul orfan, acum adult însetat de iubire…

Mă regăsesc în soţia înşelată, acum temătoare de iubire... inacapabilă să se mai dăruiască deplin.

Mă regăsesc în femeia războinică care poate bate măr o soacră şi un beţivan.

Mă regăsesc în femeia mamă, devenită gheonoaie pentru că i-a fost jignit copilul. Pe drept sau pe nedrept!

Mă regăsesc în… tine. Cel care eşti acum. Cel care ai fost odată. Oriunde ai fost!

Mă regăsesc în câinele din lanţ care se bucură prezent de un petec de soare.

În pisoiul pătat pe botic care vânează cu toată fiinţa lui porumbeii care îl şicanează. Asta după ce a lipăit cuminţel şi pe îndelete lapticul din săpunieră.

Sunt peste tot. Şi nicăieri…

Viaţa mea e asemeni unui zbor pe deasupra mea. Planez pe deasupra norilor, ca apoi să cad asemeni unui zmeu răpus de vânt, cu nasul în ţărână.

E tot ce ştiu! Şi recunosc. Şi asta îmi creează un sentiment de împăcare. Nu mai simt pierderile. Nu mai simt tristeţile. Nu mai simt relaţiile ca fiind dureroase.

Viaţa asta am menirea să zbor. Eu nu pot cuibări. Poate doar pentru perioade scurte. Cât să rememorez iubirea lângă un partener.

Poate că îti par zăludă. Dar asta sunt! Şi nu mă pot schimba, oricât de mult ţi-ai dori tu asta…

Nu pot fi a ta. Nu pot fi cu tine.

Eu nu sunt nici a mea… Sunt doar o lumină mică în căutarea soarelui.

Să ştii că ţi-ar fi mult mai uşor să trăieşti lângă mine dacă nu ai mai căuta să mă pui în tipare. Poate voi intra în acele tipare. O vreme. Cât să le probez. Curioasă! Dar, la un momet dat, brusc, fără nici o logică, o să le rup! Ţăndări le voi face! Oricât ai crede tu că îmi sunt ele de potrivite…

Eu nu mă potrivesc în nici un tipar!

Sau poate da! Ar fi unul – unul fără formă… Unul fără gânduri… Unul fără culoare predefinită. Un tipar universal! Dacă există aşa ceva…

Tu doar trăieşte-ţi viaţa. Lângă mine. Curioasă să văd ce faci, voi sta lângă umărul tău. Te voi susţine atunci când va fi nevoie. Dar, nu încerca să mă pui şi pe mine în tiparul tău. Nu voi încăpea niciodată…

Sunt asemeni vântului… Nu mă poţi vedea, dar mă poţi simţi…

Ne-ar fi bine amândoura dacă ai înţelege că te poţi baza pe mine doar atâta timp cât tu îţi trăieşti propria viaţa. Autentic. Nu te mai lega de mine. Îţi va fugi pămantul de sub picioare de nenumărate ori.

Lasă-mă pe mine. Cunoaşte-te pe tine însuţi şi trăieşte-te. Acceptă faptul că eu sunt asemeni vântului. Instabilă. Inconsecventă. De nelegat.

Eu sunt exact ceea ce nu sunt. Şi nu sunt potrivită în nici un tipar probat până acum!

Da, asta sunt! O schimbare continuă! O flacără care poate lua forme diverse!

Şi am obosit să dau socoteală pentru ceea ce nu sunt! Pentru ceea ce tu ţi-ai fi dorit să fiu… Ceva de care tu te-ai legat pentru că, la un moment dat, părea că mă potrivesc perfect în acea formă!

Lasă-mă să fiu zăludă, trăieşte-ţi viaţa autentic, fără a te lega de mine. Va fi bine!