Făuritorul şi justiţiarul

E o zi cu ploaie. Liniştită azi.

Pe fundalul negru oferit de gura podului privesc şiragurile lungi de picuri.

Apa curge din cer. Încet, pe îndelete, temeinic, prietenos.

Picotesc. Pe umărul tău drept.

Tu urmăreşti un film şi râzi. Ca un copil. Din când în când. Şi asta îmi dă un sentiment de linişte.

Eşti aici şi esti copil.

Mai deschid ochii când şi când şi întreb:

-Cât e ceasul?

-E timp destul. Mai dormi, Izucă. Te trezesc eu când e vremea.

Apoi mă cuibăresc la loc, în somnicul meu dulce, monoton, în picuri lungi…

………….

Mi-am mutat biroul în camera dinspre stradă. De aici pot vedea râpa. Aurie în bătaie soarelui, acum la apus. Tu eşti în atelier. Lucrezi la o sculptură mai de mult începută. E un lemn dur care se lucrează anevoios.

Mă bucur să te ştiu din nou activ.

Mai devreme strângeai un cablu care a atârnat de casă, aşa, fără noimă, mult timp.

O făceai temeinic. Cu simţ de răspundere.

Mi-am adus aminte cu bucurie că tu eşti un făuritor. Unul care, poate, pentru un timp, a rătăcit cărarea. Că poţi repara orice şi că nimic nu e la voia întâmplării în ceea ce meştereşti.

E plăcut să vezi oamenii care sunt pe drumul lor şi fac ceea ce au fost hărăziţi să facă…

Au ei o graţie aparte în orice ar întreprinde. E ceva ce îi evidenţiează. Trebuie doar să îi pui la locul potrivit şi ei descurcă firele cu infinită răbdare.

Îi respect pe făuritori!

Eu sunt un justiţiar… Deloc practic… De cele mai multe ori fac lucrurile în grabă ca să le termin cât mai repede şi să îmi văd de justiţia mea.

Nu întreba ce înseamnă asta! Habar n-am! Dar ştiu că mă simt pe drumul meu atunci când văd, ascult, analizez, emit idei…

Pot face oamenii să se destăinuie în cele mai ascunse secrete, sau îi enervez la culme!

Am darul de a pune sare pe rană… Sau miere, uneori…

………….

E un drum nou. Pentru tine. Pentru mine.

Mi-ai dat cinci ani din viaţa ta. O viaţă care părea să o fi luat pe un drum doar al tău pe care eu nu îmi mai găseam sensul. Rostul.

O clipă mi-a trecut prin minte că totul e doar o piesă de teatru. După un scenariu cât se poate de real, dar că, în orice moment, avem libertatea să îl schimbăm.

În orice dorim. Îi putem da un final fericit în care toată lumea trăieşte fericită şi împăcată. Sau nu.

Totul e doar un joc pe o scenă.

Şi să ştii că sunt mulţi ochi care îl urmăresc… Care ne urmăresc…

Pe tine… Pe mine…

Mă întreb dacă e cineva care şi înţelege jocul acesta… Nu cred… Abia dacă îl înţelegem noi, cei doi actori prinşi în el! Şi asta îmi place, pentru că ne dă libertatea să-l facem oricum vrem – poate fi o comedie… sau o tragedie… Nu e nimic de înţeles! De explicat! Facem doar alegeri şi mergem mai departe!

Împreună.

Tu – ca un făuritor ce eşti!

Eu – ca un justiţiar ce mi-s!

Căci asta am ales acum…