Păşesc desculţă prin iarba cricăitoare. Mângăitoare, poteca
abia conturată mă duce blând spre duşul din părul gradinii. Părul uscat.
Pe drum, privesc rufele întinse la uscat. Pe culme. Culmea lui Iza.
Iza are două culmi, nu
doar una. Ca Ileana. Marius le-a întins pentru Izuca. Între pomi. Cu grijă, ca
să nu sufere pomii.
Acum, Marius, în casă, coase, iar, un papuc. Papucul
Izucăi. Iza are şi doi papuci şi mereu se rupe unul
(Dar ea nu vrea să
renunţe la ei. I-a găsit acolo, în casa bunicii, sub patul bunicii, când a
făcut curat. Îi sunt comozi. Îi sunt dragi. Fără ei, Izuca preferă să umble
desculţă prin ogradă. Şi atunci găinile se ţin după ea pas cu pas ca să îi
ciugulească degetele de la picioare.)
O vreme el a lucrat în atelierul improvizat în grajdul cu
pereţii găuriţi. Dar nu mult, căci
îngerul creator rătăceşte prin alte părţi la ora asta…
Vopseşte zânele din
iarbă. Cu galben şi mov…
Ajunsă lângă duş mă opresc. Fermecată… De zecile de sunete
ale pământului…
Rămân o vreme aşa, pe vârfuri ridicată. Cu mâna întinsă spre
robinetul de deasupra capului.
Închid ochii şi sunt învăluită de un sentiment puternic de
împăcare…
Totul e perfect în
clipa asta…
Rotesc robinetul. Primul jet de apă e fierbinte. Apoi vine
apa rece. Curată. E apă din fântână.
Cu infiorare mă dau apei…
Trunchiul părului adăposteşte o cutiuţă cu micul şi aproape
unicul meu răsfăţ – săpunul Dove, exfoliant. Mă săpunesc bine. Zgribulită sub
apa rece. Mă limpezesc pe îndelete…
Apoi, udă şi desculţă, pornesc înapoi pe cărarea moale.
Prin zumzăitul gâzelor. Către casă.
Prosopul e pe prispă.
Pe drumul acesta de întoarcere acasă picioarele mele, harnice, adună belşug de polen şi petale
de flori… Până la genunchi…
La prispa casei mi-s deja
curată şi poleită în auriu şi lila… Eu, doar zănatică, şi doar până la genunchi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu