Iubirea din pasărea Phoenix

O zi. O altă zi, ştiu, după calendar. Dar nu şi după sufletul meu. Timpul nu mai are sens acum…

Pe el îl las să se desfăşoare după cum crede.

E momentul să mă ocup acum de mine, căci simt că am pierdut direcţia. M-am implicat prea mult în povestea asta în care nu există comunicare energetică.

El nu realizează, dar m-a epuizat… A supt şi ultima picătură de respect şi încredere pe care o aveam pentru el, pentru mine. Nu mai e nimic acolo.

Mă întorc spre mine însămi şi caut resurse să mă ridic din marasmul în care m-am lăsat tărâtă.

A scos din mine tot ce era mai urât, tot ce detestam mai mult… I-am urlat cuvinte grele, aproape ucigătoare. Şi, sincer, m-am simţit mai bine după aceea, de parcă vomitasem ceva ce nu mai puteam digera. Erau acolo toate refulările strânse într-un an. Un an intens cât o viaţă!

Nu îmi mai place de mine!...

De acum nu mai aştept nimic de la relaţia asta.

Ar fi putut fi altfel, cu siguranţă, dar nu a fost să fie. Poate am ales momentul neportivit. Sau viaţa nepotrivită.

Eu cred că o relaţie bazată pe iubire – care, desigur, implică respect şi încredere deplină – este un flux continuu de comunicare între parteneri. Inevitabil fiecare dintre cei doi se schimbă datorită informaţiei şi cunoaşterii pe care o dobândeşte de la celălalt. Sau, mai bine zis, care se trezeşte în subconştient şi iese la lumină. O relaţie este o ocazie să te cunoşti mai bine şi să creşti energetic.

La noi a fost exact invers… Simt că am pierdut din energie… Am pierdut o parte din mine, o parte luminoasă. Credeam în iubirea asta şi eram în stare să fac orice – dar absolut orice – pentru ea. Şi chiar am făcut…

E o mare durere să nu mai crezi în iubire… E… ceva bolnăvicios în starea asta… De aici şi pană la cancer mai e doar un pas…

Probabil lecţia e acolo în mine, dar, încă, nu o pot percepe.

Nu mai sap. Las totul să curgă de la sine. Cu siguranţă, într-o foarte bună zi, voi avea revelaţia ei. Acum e momentul să devin egoistă şi să mă ocup doar de mine. Pentru că, în ciuda disperării pe care o simt acum, ştiu că, după ce mă voi ridica din nou unde eram, sau poate chiar mai sus de data asta… Voi găsi lumina… Calea…

Îmi vine în minte blestemul Mariei Tanase… la adresa celor care iubesc şi îşi bat joc de iubire…

“Cine iubeşte şi lasăăăă

Dumnăzău să-i dea pedeapsăăăă…”

Da! Mare idiot trebuie să fii să primeşti o asemenea iubire şi să îţi baţi joc de ea, din orgoliu şi teama că te vei schimba… Teama că ea te va schimba… Să alegi să bei, deşi îţi face rău şi uiţi cu zilele de tine, doar pentru că ea nu suportă să te vadă beat! I-ai arătat tu ei, nu?!

Dar, să revenim – de acum tot ce contează sunt eu.

El e doar o umbră.

Se străduieşte să repare lucrurile.
Nu e uşor să scoţi respectul şi iubirea din mormanul de alcool în care le-ai aruncat şi să le pui la loc de cinste în inima partenerului. Poate că de asta avea nevoie – să piardă tot şi să o ia de la zero. Când a avut totul la dispoziţie, al lui şi numai al lui, nu i-a fost bine şi a simţit nevoia să bea. Să le bea! Toate câte ea i-a oferit, le-a pus într-o sticlă şi le-a băut. A înfipt apoi un pai în inima ei şi a supt şi de acolo tot ce a putut suge.

Acum femeia aceeea, parteneră dăruită de univers să îi aducă o iubire neaşteptată, e goală pe dinăuntru. A rămas doar o femeie nevrotică, rea, înverşunată, lipsită de creativitate, care îl detestă şi îl respinge organic. Oare va mai reuşi el vreodată să o regăsească?...

Asta chiar ar fi o minune!…

Deci. Iată o zi. O zi în care încep să mă reconstruiesc. Pas cu pas. Aşa cum am mai făcut-o. Pe toate planurile. Hrană sănătoasă pentru corpul fizic şi pentru spirit. Exerciţii pentru liniştea mentală. Ordine şi frumuseţe. Râsul este şi el important. E ca un duş mental. Reluăm exerciţiile de râs.

Asta e. Mă reconstruiesc. Poate din materiale mai bune ca înainte. Mai rezistente. Mai luminoase.

Probabil ar trebui să îi mulţumesc că m-a dărâmat! Astfel, acum, am posibilitatea să mă reclădesc pe baze mai solide şi cu materiale mai curate.

Iubirea care te mistuie şi te lasă apoi se te reclădeşti, mai luminos şi mai curat…

Poate asta e lecţia din acest an.